Scandalul Climategate

0
Propagandă

Al Gore s-a adresat în seara de 24 noiembrie 2009 unei întruniri selecte de activişti canadieni, în calitate de invitat de onoare la un dineu de gală găzduit la Exhibition Place din Toronto. El l-a lăudat pe premierul provinciei Ontario pentru programul guvernamental de subvenţionare a energiei „verzi” şi l-a complimentat pe doctorul David Suzuki pentru activitatea sa neobosită în slujba „chestiunilor ecologice”.

Programul din Ontario de subvenţionare a energiei „verzi” cuprinde şi o serie de măsuri de stimulare a cetăţenilor pentru a instala panouri solare în scopul producerii de energie „alternativă”. Cu toate acestea experienţa familiei Solotorow a fost un eşec. După doi ani, $65.000 investiţi şi o producţie de 12.000 kWaţi/oră de energie solară furnizată sistemului energetic din Ontario, beneficiile lor sînt nule. Ca producători de electricitate ei au un contract cu agenţia guvernamentală din Ontario pentru energie, în urma căruia ar fi trebuit sa fie plătiţi pentru energia furnizată, dar pînă acum nu s-au ales cu altceva decît cu dureri de cap birocratice şi regretul de a se fi înhămat la acest efort.

David Suzuki este un binecunoscut tele-evanghelist al încălzirii globale, supranumit „conştiinţa ecologică a Canadei”. În afară de experimente cu musculiţe de oţet, conştiinţa ecologică a Canadei recomandă cu căldură adoptarea agriculturii cubaneze. De ce nu, doar totul e organic: bălegarul şi viermii care fertilizează solul, boii şi caii care trag de plugurile din lemn, braţele vînjoase ale lucrătorilor care sapă, plivesc şi culeg și, bineînțeles, fructele şi legumele rumene din piaţă. Se crează locuri de muncă pentru toţi, iar omul recuperează relaţia sa intimă cu hrana. Un paradis pentru secolul 21, posibil deoarece există un singur sistem care protejează mediul înconjurător: comunismul. Cel cubanez, în cazul de față.

Turma ecologică păstorită de Al Gore este zgomotoasă şi agresivă, dar există o problemă: natura nu cooperează. Temperatura globală a stagnat începînd din anul 1998 cu toate că emisiile de CO2 au continuat sa crească. Observaţiile climatice din acest deceniu contrazic predicţiile şi modelele matematice care susţin o creştere accelerată a temperaturii, atribuind-o în acelaşi timp activităţilor industriale umane. Acest lucru a devenit atît de evident încît climatologi altădată intimidaţi de agresivitatea mediatică a alarmiştilor ies acum în faţă şi prezintă adevărata stare de fapt.

ÎNȘELĂCIUNE

Cu aproximativ o săptămînă înainte de pelerinajul lui Al Gore la Toronto, cam pe la mijlocul lunii noiembrie, încălzirea globală a dat în clocot şi capacul a fost ridicat de un hacker sau, mai probabil, de un angajat al Unităţii de Cercetări Climatice (Climatic Research Unit, abreviat CRU) afiliat la Universitatea Anglia de Est. Vorbim despre una dintre cele mai importante instituţii de cercetări climaterice din lume, pe ale cărei date, modele, predicţii şi analize se bazează ONU, numeroase guverne, mass-media şi activişti ecologici. O arhivă masivă de corespondenţă prin email şi de programe de modelare şi predicţie (61 MB) a fost pusă la dispoziţia publicului, pentru inspecţie şi analiză. Publicarea acestor date este rezultatul unei fraude. Însă această fraudă păleşte în faţa unei fraude mult mai mari: cea a oamenilor de ştiinţă, care de-a lungul anilor au acţionat ca nişte conspiratori dedicaţi unei concluzii prestabilite.

Lectura corespondenţei dezvăluie tacticile folosite de alarmiştii încălzirii globale.

În primul rînd manipularea datelor în scopul obţinerii rezultatelor dorite. Paleoclimatologia se ocupă cu reconstruirea temperaturilor din trecut. Phil Jones (directorul CRU) îi scria lui Michael Mann (autorul unei variante a celebrului grafic „crosa de hochei”) în 1999:

I’ve just completed Mike’s Nature trick of adding in the real temps to each series for the last 20 years (ie from 1981 onwards) and from 1961 for Keith’s to hide the decline.

Mike’s Nature Trick

Jones se referă la discrepanţa dintre temperaturile măsurate şi cele reconstruite. Două seturi de reconstrucţii paleoclimatice indicau faptul că, începînd cu anii ’60 sau ’80, temperaturile au început să scadă. Această tendință de declin, consemnată nealterat, nu ar fi susţinut teoria încălzirii accelerate din ultimele decenii. De aceea declinul din datele de reconstrucţie paleoclimatică a fost suplimentat cu serii de măsurători reale, care indicau creşterea temperaturii, iar din anii ’80 graficul „crosa de hochei” renunţă complet la reconstrucţie şi trece brusc la măsurători directe. Astfel a fost obţinut vîrful foarte recent, prin asamblarea într-un singur grafic a unor informaţii provenind din surse şi metodologii diferite. Bineînţeles că acest lucru nu este explicat în legenda graficului, sau pentru publicul larg. O analiză mai în detaliu e disponibilă aici: Understanding Climategate’s Hidden Decline

În 2003 Michael Mann anunţa că:

It would be nice to try to ‘contain’ the putative ‘MWP,’ even if we don’t yet have a hemispheric mean reconstruction available that far back.

East Anglia Emails

MWP este Perioada Medievală Caldă. Între anii 900-1300 temperaturile din emisfera nordică au fost cu cîteva grade mai mari decît cele de azi. Artefactele arheologice arată că vikingii au practicat agricultura în Groenlanda în această perioadă, iar analiza carotelor de gheaţă arctică confirmă clima mai caldă decît în prezent. Michael Mann se referă la necesitatea de a minimaliza sau elimina această perioadă. De altfel IPCC (comisia ONU pentru climă) a rezolvat acest detaliu încă din 2001.

ipcc_1990
Grafic al raportului IPCC din 1990 – Perioada medievală caldă este inclusă
ipcc_2001
Grafic al raportului IPCC din 2001 – Perioada medievală caldă este eliminată

Alarmiştii susţin că datele folosite de CRU şi compromise de acest scandal nu afectează cu nimic evaluarea făcută de IPCC în raportul din 2007: IPCC se foloseşte de patru seturi de date diferite şi toate converg către aceeaşi concluzie. Însă capitolul trei al acestui raport, în care este prezentată încălizirea la sol şi în atmosferă, se sprijină mai ales pe setul de date al organizaţiei meteo a ONU. Iar acest set de date, numit HADCRUT3, este la rîndul lui produs de Institutul Hadley (parte din oficiul meteo al guvernului britanic) şi CRU. Pagina de web a Institutului Hadley, la secţia FAQ, confirmă faptul că Hadley, CRU şi Institutul Naţional de Date Climatice al NASA folosesc toate acelaşi set de date. Acum devine clar de ce toate instituţiile majore de cercetare climatcă converg către aceeaşi concluzie: Dirty climate data.

Un programator de la CRU, probabil Ian „Harry” Harris, se plînge într-un email de starea deplorabilă a bazelor de date folosite de CRU:

Sunt serios îngrijorat de faptul că tabelul nostru de date cel mai important este obtinut printr-o triangulatie de tip Delaunay – aparent liniara. Din câte văd, acest lucru face ca cifrele furnizate de stațiile meteo să fie total lipsite de sens. De asemenea, înseamnă că nu putem spune exact cum s-au obținut datele din tabel, din punct de vedere statistic – deoarece folosim un produs care nu este documentat suficient. De ce nu a fost codificat în Fortran nu știu – poate datorita lipsei de timp? A fost depus prea mult efort pentru omogenizare, astfel incat nu a ramas suficient timp pentru a scrie o procedură de creare a unui tabel? Bineînțeles, este prea târziu acum ca să rezolv și problema asta.

Îmi pare foarte rău să raportez că restul bazelor de date pare să fie intr-o stare la fel de precara ca și in cazul Australiei. Există sute, dacă nu chiar mii de de statii fictive, una fără OMM (Organizatia Meteorologica Mondiala) și una cu, de obicei aproape identice intre ele – cu aceleași nume și coordonate foarte asemănătoare. Știu că ar putea fi stații vechi și noi, dar de ce astfel de asemanari si suprapuneri masive? Aarrggghhh! Nu se mai termina odata… Deci, putem avea un rezultat adecvat, dar numai daca includem mult gunoi!

Un lucru care ma neliniștește este faptul că multe dintre codurile OMM atribuite statiilor meteo canadiene nu returnează niciun rezultat la o căutare pe internet. De obicei rezultatul cautarii intoarce cel putin biroul meteo de tara – dar pentru aceste stații, nimic. Mă face să mă întreb dacă acestea nu au fost de mult inchise, sau chiar inventate undeva în afara Canadei!

Știind de cât timp este nevoie pentru a depana această suită de programe, experimentul se incheie aici. Opțiunea (ca toate opțiunile anomdtb) este complet nedocumentată, așa că nu vom ști niciodată ce am pierdut. Corect, e timpul sa nu mai pasim pe virfuri in jurul programelor software labirintice ale lui Tim – hai să finalizam CRU TS 3.0! Deoarece eșecul de a face acest lucru va duce la eșecul definitiv al întregului proiect.

Sunt din nou foarte aproape de a renunța. Povestea acestei situații este atât de complexă, încât nu pot sa ma gindesc prea mult la ea fara sa ma ia durerea de cap și trebuie să mă opresc. Fiecare parametru are un istoric foarte incilcit de intervenții manuale și semi-automate. De aceea nu pot pur și simplu să mă întorc la versiunile anterioare și să rulez programul de actualizare. Asta ar putea duce la ignorarea a tot felul de corecții – de latitudine/longitudine, de coduri OMM (da!) si multe altele. Deci, ce naiba pot să fac în legătură cu toate aceste stații meteo duplicate?

Iar parte din codul sursă al programelor software de modelare folosite de CRU este analizat de programatori independenţi şi găsit cu probleme:

… programatori neafiliați la East Anglia au început să inspecteze cu atenție calitatea codului CRU și, în al doilea rând, au început să fie pătrunși de milă pentru toți cei care au trebuit să petreacă ultimii trei ani (inclusiv sâmbetele și duminicile) încercând să înțeleagă mii de linii de cod nedocumentate și conținând erori, care reprezinta nucleul modelului climatic al CRU.

Un programator a scos în evidență greșeala de a te baza pe un software, care, atunci când generează un mesaj de eroare, continuă ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic deosebit. Un altul a depistat o eroare în urma căreia rezultatul unui calcul ce ar fi trebuit să genereze întotdeauna un număr pozitiv, genera de fapt, în mod incorect, unul negativ. Un al treilea a concluzionat: „Mi-e milă de tipul ăsta. În mod evident a petrecut ani de zile încercând să obțină date din surse nedocumentate și complet dubioase.”

Comentariile scrise de programatori în codul Fortran al CRU au atras și ele atenția. În fișierul briffa_sep98_d.pro se afirmă: „Se aplică o corecție FOARTE ARTIFICIALĂ pentru declin!” si „APLICĂ O CORECȚIE ARTIFICIALĂ”. Un altul, care se semnează in cod cu pseudonimul quantify_tsdcal.pro, spune: „Filtrul de joasă trecere aplicat la un interval de secole și mai mare nu scapă deloc de tendință – așa că, în cele din urmă, am început să micșorez seria temporala de 120 de ani, pentru a imita efectul eliminării / adăugării de scări temporale mai lungi!”

Congress May Probe Leaked Global Warming E-Mails · Data horribilia: the HARRY_READ_ME.txt file · The Smoking Code, part 2

Într-un email din 12 octombrie 2009 Kevin Trenberth, conducător de colectiv la IPCC, îşi pierde răbdarea şi întreabă exasperat: „unde este încălzirea globală”?

… unde naiba este încălzirea globală? Ne punem întrebarea asta aici, în Boulder (Colorado), unde am înregistrat în ultimele două zile cele mai scăzute temperaturi de când facem măsurători. Am avut 4 centimetri de zăpadă. Maxima în ultimele două zile a fost sub -1.1C, în timp ce valoarea normală este de 20.5C. Minima a fost de aproximativ -7.7C și a fost de asemenea un record, cu mult sub nivelul recordului precedent. Aceasta este vremea din ianuarie…

Adevărul este că nu putem explica lipsa de încălzire din prezent și faptul că nu putem explica acest lucru e o gluma proasta. Datele CERES publicate în suplimentul BAMS 09 din august 2008 arată că ar trebui să existe și mai multa încălzire: dar datele sunt cu siguranță greșite. Sistemul nostru de observare este inadecvat.

Kevin Treberth email din 12 octombrie 2009

O altă tactică folosită a fost aceea de a elimina din procesul de peer-review (verificarea prin terţe părţi imparţiale) articole ştiinţifice semnate de sceptici. În acest fel grupul alarmiştilor a încercat constant să împiedice publicarea de materiale deviind de la consensul prestabilit. Tom Wigley de la Universitatea Colorado era îngrijorat în 2003 de Hans von Storch, un redactor „responsabil de tipărirea de ştiinţă de rahat pentru a ‘stimula dezbaterea'” şi propunea ca „Storch să fie eliminat” din funcţia de redactor al jurnalului Climate Research. Hans von Storch a demisionat ulterior. Michael Mann declara în 2005 că „avem o problemă fundamentală cu GRL”, referindu-se la jurnalul Geophysical Research Letters publicat de Uniunea Geofizicienilor Americani (AGU), deoarece „a publicat prea multe lucrări greşite şi contrariene în ultimul an”. Tom Wigley i-a răspuns sugerînd „am putea să ne adresăm pe canalele oficiale ale AGU pentru a provoca demiterea [redactorului de la GRL]”. Cîteva luni mai tîrziu, după ce într-adevăr redactorul de la Geophysical Research Letters a fost demis, Michael Mann declara: „Scurgerile de la GRL au fost stopate, acum avem o conducere redacţională nouă”.

Reuşind să „stopeze scurgerile” de la Climate Research şi Geophysical Research Letters ţinta furiei alarmiştilor a devenit revista Weather, publicată de Societatea Meteorologică Regală (RMS) din Anglia. Phil Jones în martie 2009: „Am o dispută cu noul redactor de la Weather. M-am plîns în privinţa lui la şeful RMS. Daca nu-l conving [pe redactor] să revină în linie, nu-i voi mai trimite articole la nici unul din jurnalele RMS şi voi demisiona din RMS”.

Procesul de peer-review este important deoarece este un procedeu bine intrat în uz de a menţine un standard calitativ înalt al jurnalelor ştiinţifice. Pe parcursul timpului alarmiştii i-au acuzat pe sceptici de faptul că teoriile lor nu sînt publicate în jurnale serioase, care se folosesc de peer-review. Ergo, argumentele critice la adresa încălzirii globale sînt marginale și lipsite de relevanţă. Acum e uşor de înţeles felul în care a fost fabricată „irelevanţa”: prin presiuni şi control de culise. Chiar şi după izbucnirea scandalului Climategate această acuzaţie continuă să rămînă monedă curentă.

A treia tactică a constat în evitarea permanentă a procesului de transparenţă legiferat în Anglia sub numele de Freedom of Information Act (FOI) şi intrat în vigoare în anul 2000. În virtutea acestei legislaţii informaţiile deţinute de CRU pot deveni publice la cerere, însă exact acest lucru a fost evitat cu obstinaţie. Phil Jones către Michael Mann, în 2008:

Mike,
Poți șterge toate e-mailurile pe care le-ai scris și primit de la Keith apropos de AR4?
Keith va proceda la fel. El nu este la birou deocamdată – o criză familială minoră.
Poți, de asemenea, să-i trimiți un e-mail lui Gene în care să-i spui să facă același lucru? Nu am noua sa adresa de e-mail.
Vom avea grijă ca și Caspar să facă la fel.
Noroc
Phil

Email de la Phil Jones către Michael Mann

AR4 se referă la al patrulea raport al IPCC, cel din 2007. David Holland ceruse în 2008 accesul la corespondenţa dintre doctorul Briffa şi o serie de oameni de ştiinţă de la CRU. Cererea i-a fost refuzată.

Cu altă ocazie Tom Wigley întreabă cum să procedeze odată cu introducerea FOI în Anglia, iar Phil Jones răspunde spunîndu-i că datele CRU sînt protejate de înţelegeri private şi că CRU se va „ascunde în spatele lor”. Phil Jones descrie în alt email felul în care organizaţiile climatice din Anglia îşi coordonează activităţile pentru a se sustrage transparenţei legiferate de FOI, fiind consiliate în acest sens de chiar şeful comisiei FOI! Sau cînd Jones îi spune lui Mann că îi va trimite datele măsurate la diverse staţii de observaţie şi declară că mai bine le distruge decît să le furnizeze lui Stephen McIntyre, un statistican canadian care intenţiona să facă o cerere la oficiul FOI pentru a obţine accesul la datele folosite de CRU în programele de modelare climatică.

Tim Ball, un sceptic al încălzirii globale adesea ridiculizat de tabăra alarmistă, despre implicaţiile documentelor dezvăluite de Climategate:

Altă perspectivă

E necesară o precizare: diferenţa dintre alarmişti şi sceptici nu constă în primul rînd în disputarea faptului că, începînd din secolul 19, temperaturile au intrat pe un trend ascendent. Numeroşi sceptici nu neagă acest lucru, cel mult au păreri diferite în ce priveşte cît de pronunţat şi uniform este acest fenomen.

Divergenţa majoră se referă la două aspecte: în ce măsură această încălzire se datorează exclusiv sau în principal emisiilor de CO2 produse de activitatea industrială umană (factorul antropogenic) şi dacă această perioadă de încălzire este un eveniment ieşit din comun.

Scepticii susţin că fenomenele climatice şi evoluţia acestora pe termen lung ţin de o reţea de factori extrem de complexă, în care elementul CO2 nu are rolul covîrşitor atribuit de alarmişti. În acelaşi timp programele de modelare şi predicţie sînt incapabile să producă estimări de calitate, datorită erorilor multiple de instrumentaţie, de prelucrare a datelor şi introducerii de factori de corecţie şi omogenizare mai mult sau mai puţin arbitrari. Modelele climatice computerizate s-au dovedit inadecvate în prezicerea condiţiilor climatice din prezent atunci cînd au fost instruite să prelucreze serii de măsurători climatice din trecut. Evident se pune întrebarea: cîtă încredere putem avea în predicţiile de viitor?

În ce priveşte amploarea „fără precedent” a creşterii temperaturilor din ultimii 150 de ani este instructiv să privim evoluţia climei terestre la scară geologică. Iată ce ne spune un set de carote de gheaţă extrase în urma unui foraj din Groenlanda (grafice preluate de aici).

histo61

Evoluţia temperaturii între anii 1400 – secolul 20. Cel mai popularizat gen de grafic, întrucît pe acest interval se observă clar „crosa de hochei”.

histo5

Extindem intervalul la anii 800 – secolul 20. Dintr-o dată, încălzirea fără precedent din era modernă devine minoră în comparaţie cu Perioada Medievală Caldă, urmată de o răcire prelungită pînă în secolul 19.

histo4

Mai departe în trecut: începem cu anul 3000 î.e.n. În ultimii 5000 de ani, vîrful Perioadei Medievale Calde a reprezentat media. Intervalul secolul 19 – prezent se află în sfertul cel mai friguros al variaţiilor de temperatură.

histo3

Punctul de start este anul 8000 î.e.n. Interesant, în urmă cu aproximativ 10.000 mii de ani clima era mult mai rece şi a început să se încălzească accelerat. Mai ştie cineva ce începea în urmă cu 10.000 de ani? Agricultura şi civilizaţia. Ar fi fost greu de conceput fără ieşirea din glaciaţiunea anterioară. „Crosa de hochei” şi-a pierdut complet efectul dramatic.

histo2

Perspectiva întregului Holocen. Se observă clar glaciaţiunea anterioară şi faptul că traversăm o perioadă caldă interglaciară. În ultima jumătate de milion de ani, acestea au durat în jur de 10.000 de ani. Conform patternului istoric, „crosa de hochei” ar putea să marcheze sfîrşitul acestei ere interglaciare.

histo1

50.000 de ani î.e.n. La scară geologică, regula este frigul.

Surse de informare:

Publicat inițial la În Linie Dreaptă pe data de 11 decembrie 2009

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here