Arta statului cu nasul în carte

0

În urmă cu câțiva ani, mai precis în 2015, a avut loc un incident amuzant cu ocazia unei expoziții de artă contemporană ținută la Roma.

Într-o noapte o femeie de serviciu a descoperit într-una din sălile expoziției un maldăr de sticle goale și pahare aruncate alandala printre nenumărate bucățele de hârtie de diferite culori, mici și rotunde sau în fâșii lungi, care se împrăștie la baluri sau petreceri. Femeia și-a închipuit că un grup de petrecăreți clandestini și-a făcut de cap după ora închiderii și a curățat temeinic locul.

A doua zi administratorii expoziției au constatat, cu stupefacție, dispariția unui exponat. După un timp de confuzie a fost anunțată descoperirea exponatului lipsă, în sacii de gunoi din spatele clădirii. Exponatul cu pricina a fost apoi reconstituit și, după o zi sau două, creația a fost restituită publicului.

Incidentul a fost popularizat în presa locală și a stârnit amuzament, dar creatorii nu au fost deloc amuzați: „A fost rău ce s-a întâmplat. Nu se poate ca o instalație să ajungă la gunoi.”

Amuzamentul publicului recunoaște în această pățanie vechea exclamație „împăratul e gol!”, dar rostită în mod involuntar de o femeie de serviciu: arta postmodernă e gunoi! La fel ca în povestea lui Andersen, într-o lume slugarnică a aparențelor gomoase rostirea unui adevăr simplu și vizibil este de natură să șocheze. Însă, odată pus în cuvinte, adevărul este imediat recunoscut și imposibil de șters.

De dată mai recentă, din 2018, este înregistrarea video de mai jos a unui spectacol stradal. O tânără proptește o carte deschisă cu fața, pe un zid într-o stradă îngustă din Dublin. Din când în când, ca să nu amorțească, își schimbă poziția, însă cu grijă, astfel ca fața să îi rămână afundată în carte. Străduța e pustie și fata este tunsă scurt.

Descrierea acestei opere menționează că ritualul a fost repetat de zece ori pe parcursul unei zile și de fiecare dată durata exhibiției a fost redusă la jumătate, până când a ajuns la un minut. Nu putem ști dacă acest lucru are vreo legătură cu perioada de înjumătățire a plutoniului, dar ni se spune că „tensiunile dintre timpul mecanic, ciclic și perceput în mod real au devenit palpabile într-o locație a unei traume istorice”.

Am fost curios să aflu cine finanțează producțiile domnișoarei Sandrina Schaefer, autoarea și interpreta tensiunilor din Dublin. Dânsa este suținută de BBeyond, o cooperativă de producție de artă cu mesaj, care la rândul ei este finanțată de Loteria Națională și Consiliul Artelor din Irlanda de Nord. Așadar Sandrina Schaefer și alți artiști similari toacă frunza la câini, pe străzi sau în „ateliere de creație”, pe banii plătitorilor de taxe și impozite (fie ei și jucători la loto).

Înregistrarea este disponibilă pe Vimeo și are un singur comentariu: „Aveți nevoie de ceva distanță penru a citi o carte. Sper că v-am fost de folos.”

Apoi comentariile au fost închise. Ce știe țăranul ce-i șofranul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here