Nu vreau să muncesc

0

Fiecare a treia persoană din Germania depinde de ajutorul de șomaj. Una dintre acestea este refugiatul sirian Alan N., în vârstă de 30 de ani și care trăiește în Germania din 2015. El a fugit din țara sa deoarece nu dorea să fie înrolat în armată. El a trebuit să-și lase soția și copilul în urmă și a fugit în Germania prin binecunoscutul traseu balcanic, care nu mai este folosit.

Sirianul trăiește în prezent singur, într-un apartament de 40 de metri pătrați, pe o stradă turco-arabă care îi amintește tânărului de patria sa siriană, deoarece niciun german nu locuiește pe această stradă. Acest lucru îi dă sentimentul de a fi acasă chiar și în noua sa țară.

Apartamentul său este compus din trei camere: o bucătărie mică, care este instalată în camera de zi, un dormitor, din care se văd, în fundal, Rinul și catedrala din Köln, și o baie cu duș și WC. Nu există mult mobilier în apartamentul său, deoarece îi place să stea pe podea cu spatele la perete, rezemat de o mică pernă. Se așează pe o pătură, mănâncă semințe de floarea-soarelui și bea ceai negru. La televizor rulează un film indian cu subtitrare arabă, despre iubirea dintre un american și o femeie indiană.

Bucătăria este formată dintr-o aragaz cu un cuptor cu microunde, un frigider și un radiator. El își face în fiecare zi propriul humus, la care adaugă o lipie și ceaiul – o dietă minimalistă.

Hainele lui sunt în cea mai mare parte răspândite pe podea, în dormitorul său. El nu se folosește de lumină electrică, ci preferă să aprindă lumânări, pentru a economisi bani și pentru că vede în ele un semn de dragoste.

El doarme pe o saltea albă acoperită cu o cearceaf roz, situată în mijlocul camerei. Deasupra se află o pernă împodobită cu inimioare – acestea suficiente pentru el, deoarece și în Siria a trăit la fel.

Alan și-ar dori să dețină o capră, căreia să-i împărtășească singurătatea sa.

Pe strada sa sunt magazine turcești și arăbești. La dreapta și la stânga sunt numai turci care stau la taifas și beau ceai împreună. De la nivelul solului se vede doar vârful catedralei din Köln, nu și marele Rin. Este ca și cum te-ai afla în vacanță în Turcia.

Tânărul de treizeci de ani nu vrea să-și caute un loc de muncă în această mare și frumoasă metropolă. El crede că ceilalți lucrează cu plăcere și pentru el și că nu ar trebui să întreprindă ceva în acest sens.

„Eu nu sunt obligat să lucrez, ca refugiat.”

El dezvăluie de ce nu dorește să muncească:

„La un moment dat aș putea decide să mă întorc în Siria. Atunci de ce ar trebui să lucrez, când milioane de alții o fac pentru mine? Mai bine stau frumos acasă, cu narghileaua mea și în fața televizorului.”

Îi spun că banii pe care îi primește vin de la popor și că ar trebui ca și el să muncească, iar el răspunde din scurt:

„Acest lucru nu mă privește, celorlalți le place să muncească!”

„Am televizor, un iPhone prin care pot să conversez și să vizionez filme prin Wi-Fi și acest oraș este mare. Toți vom muri la un moment dat și înainte de asta vreau să-mi trăiesc viața și să mă bucur de lume. Niciodată, de când sunt în Köln, nu m-a cuprins vreun sentiment de singurătate sau de sărăcie. Cei cinci sute cincizeci de euro pe care îi primesc lunar îmi sunt suficienți.”

„Nemții sunt oameni care doresc să se trezească la șase dimineața și să lucreze până la șase seara, dar noi refugiații nu suntem așa. În Siria am fost păstor la capre și, când era fierbinte peste zi, eu și soția mea dormeam până la ora trei după-amiaza. Germania nu este țara mea și nu va trebui niciodată să lucrez pentru această țară.”

„Îmi voi aduce familia în Germania, cu o cerere de reîntregire a familiei, datorită unei bune prietene care este politician în partidul Vezilor. Ca bărbat eu dețin cuvântul în casă, așa cum prescrie islamul. Mă gândesc la a doua, a treia și a patra soție, care să îmi dăruiască nenumărați copii.”

Alan își ia rămas bun de la mine, zâmbind și spunându-mi în arabă: „Illa Liqa, Allah Mahak!“. Adică: „La revedere și Dumnezeu să fie cu tine!”

PS

În textul original se afirmă că „fiecare a treia persoană din Germania depinde de ajutorul de șomaj”, însă rata generală de șomaj în Germania este mult mai mică. Este o exprimare neglijentă. Autorul se referă la șomajul în rândurile solicitanților de azil care au sosit în Germania din 2015 încoace.


În original icon-caret-right Ich will nicht arbeiten gehen!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here