Categorii
Știri

Primele șase luni ale lui Bolsonaro

Jair Bolsonaro și-a încheiat primele șase luni ca președinte al Braziliei. După ce a fost aproape ucis de un militant socialist în timpul campaniei electorale și a obținut o victorie surprinzătoare în alegerile din 2018, politicianul conservator a realizat ceea ce puțini și-ar fi putut imagina. De fapt, în urmă un an, puțini erau cei care ar fi putut prezice președinția lui Bolsonaro. Cu toate acestea, Bolsonaro se confruntă cu dificultăți politice deosebite, o moștenire rămasă după 14 ani de guvernare de Stânga.

Bolsonaro și-a păstrat până acum promisiunile pe care le-a făcut în timpul campaniei. Ca parte a platformei sale, el a promis să remedieze politicile externe îndreptate împotriva pieței libere, implementate de președinții anteriori. La prima sa călătorie internațională în calitate de președinte, el s-a întâlnit cu președintele Trump la Casa Albă pentru a discuta despre comerț, după care Statele Unite au sprijinit intrarea Braziliei în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). „Brazilia și Statele Unite nu au fost niciodată mai aproape decât acum”, a declarat președintele Trump după întâlnire.

Ziua de 28 iunie a marcat încă o victorie internațională, când Mercosul – blocul comercial din America de Sud format din Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay – a adoptat cel mai mare acord din istoria sa cu Uniunea Europeană. Caracterizat de Bolsonaro drept „istoric”, se prevede că acordul va duce, în următorii 15 ani, la investiții în valoare de 87,5 miliarde de dolari în Brazilia. Acest acord a fost plănuit timp de 20 de ani și a fost susținut de Ernesto Araujo, ministrul afacerilor externe al Braziliei și de ministrul economiei, Paulo Guedes. Amândoi au fost numiți de Bolsonaro și amândoi au jucat un rol crucial în realizarea acordului.

În timp ce Bolsonaro dispune o autoritate considerabilă în formularea politicii externe, suveranitatea sa în chestiunile interne este de cu totul altă factură. În primele șase luni a devenit evident faptul că ramura executivă a guvernării se confruntă cu un mare obstacol: parlamentul. Parlamentul din Brazilia este ferm angajat să blocheze agenda executivă a lui Bolsonaro.

Bolsonaro are o manieră proprie de a face politică. El disprețuiește ceea ce numește „politica veche”, în cadrul căreia politicienii formează alianțe pentru a face schimb de favoruri, care apoi generează beneficii reciproce părților implicate. În schimb, Bolsonaro intenționează să creeze o scenă politică transparentă, în care politicienii să acționeze în funcție de preferința și ideologia lor. Din păcate, această metodă nu poate fi aplicată în politica braziliană.

Parlamentul brazilian este dominat de grupul numit în mod obișnuit „centrão” (marele centru), care constă din politicieni fără principii sau idealuri, care sunt în primul rând motivați de câștigarea puterii politice. “Centrão” aduce deservicii politicii braziliene, acționând doar în funcție de potențialul de câștig personal. În aceste condiții, abandonarea de către Bolsonaro a „politicii vechi” lasă guvernul izolat, în imposibilitatea de a obține sprijinul necesar pentru a-și transpune propunerile în practică. Bolsonaro are o relație foarte tensionată cu parlamentul, iar dezbaterile aprinse cu Rodrigo Maia, președintele Camerei Reprezentanților – cel mai important reprezentant al “centrão” – au devenit constante în ultimele luni.

În consecință, reformele propuse de guvern sunt blocate în parlament. Cea mai importantă dintre acestea este proiectul de lege privind reforma pensiilor, propus de Paulo Guedes, care are potențialul de a economisi miliarde de dolari în cheltuieli guvernamentale. Aceasta este principala prioritate a agendei guvernamentale, urmărind să remedieze o politică depășită, care sporește datoria națională. Reforma se lovește de rezistența serioasă a politicienilor de stânga și de centru și de aceea nu poate fi adoptată decât într-o formă foarte modificată față de varianta originală. Vestea bună este că, după cinci luni de negocieri, a treia versiune a reformei va fi votată în Camera Reprezentanților pe parcursul aceastei săptămâni. Deputații optimiști se așteaptă ca aceasta să fie aprobată in camera inferioară și apoi să se confrunte cu ultima etapă de negociere, în Senat.

Reforma pensiilor nu este singurul caz în care parlamentul a acționat ca o barieră la propunerile lui Bolsonaro. La 18 iunie Senatul din Brazilia a suspendat decretul emis de Bolsonaro în mai, care facilita achiziționarea de arme de către șoferii de camioane și proprietarii de terenuri. Relaxarea legilor în privința posesiei de arme a fost un alt angajament făcut de Bolsonaro în timpul campaniei electorale, care a generat o indignare uriașă în cadrul unei părți a electoratului.

O altă inițiativă, faimosul „pachet de legi anti-crimă” formulat de ministrul justiției Sergio Moro și inspirat de legislația Statelor Unite, este prelucrată încet în cadrul parlamentului. Acest pachet legislativ urmărește să întărească aplicarea legii, prin combaterea criminalității și a corupției – două dintre principalele probleme cu care se confruntă țara.

Ca și cum parlamentul nu era un adversar suficient pentru Bolsonaro, Curtea Supremă a fost, de asemenea, implicată în controverse în ultima vreme. Dominată de judecători înclinați spre progresism și care au fost desemnați în principal în anii guvernelor de Stânga, Curtea Supremă restrânge conservatorismul lui Bolsonaro. Într-un șir de evenimente foarte discutabile, care au avut loc la începutul lunii iunie, Curtea Supremă a decis să criminalizeze discriminarea față de persoanele homosexuale și transgen. Printr-o decizie 8-3, Curtea Supremă a hotărât că persoanele care suferă de discriminare bazată pe orientarea lor sexuală vor fi acum protejate de legile antirasism, până când parlamentul va decide să adopte reguli care să aplice în mod specific drepturile LGBT. Bolsonaro și-a manifestat iritarea în legătură cu această hotărâre, declarând că Curtea Supremă și-a acordat privilegiul de a decide peste parlament și astfel de a „legifera”, ceea ce nu este rolul sistemului judiciar. Opinia lui Bolsonaro asupra Curții Supreme este atât de sceptică încât a luat în considerare creșterea numărului de judecători prin propriile sale numiri, astfel încât să inițieze o contrapondere la ideologia politică dominantă a Curții.

Cei care și-au imaginat că simpla victorie a lui Bolsonaro în alegerile din 2018 este suficientă pentru a schimba drastic peisajul politic brazilian s-au înșelat. Cu toate acestea, există un motiv de a fi optimist: Bolsonaro este pe calea cea bună. Politica sa externă demonstrează că el are intenția corectă de a transforma Brazilia într-o țară prosperă. Din nefericire, o națiune care a fost guvernată de ideologiile de Stânga timp de 14 ani nu se schimbă peste noapte. În momentul de față, virtutea răbdării este cheie. Administrația lui Bolsonaro are la dispoziție patru ani pentru a promova schimbările necesare. În loc să perceapă primele șase luni ale lui Bolsonaro ca pe o încercare frustrată de a reforma țara, brazilienii ar trebui să vadă această perioadă ca o lumină la capătul tunelului. Pentru prima oară în acest secol, Brazilia dispune o putere executivă activă și dedicată transformării țării.


SURSA icon-caret-right   Acton Institute

0
Partajare
  • 66
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *