Indignare după aflarea numelor din cabinetul Johnson

0

Prim-ministrul Boris Johnson este acuzat de oponenții săi că ar fi creat un „Cabinet din iad” după ce a numit un ministru de interne care în trecut a susținut reintroducerea pedepsei cu moartea, un locțiitor care le-a descris pe feministe drept „bigote respingătoare” și mai mulți miniștri care în 2013 au votat împotriva legislației ce a aprobat căsătoria între persoanele de același sex.

Johnson, devenit prim-ministru miercuri, a efectuat cea mai mare epurare de guvern în istoria politică modernă din Marea Britanie, eliberând din funcție toți miniștrii care l-au susținut pe rivalul său Jeremy Hunt.

El a șocat prin aducerea lui Dominic Cummings, directorul campaniei Vote Leave din urmă cu trei ani, în timp ce majoritatea miniștrilor din echipa sa sunt susținători Brexit.

Angajându-se să obțină ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană până la 31 octombrie, Johnson a concediat 17 miniștri și a dat numeroase funcții de vârf unor parlamentari care fuseseră implicați în campania Vote Leave, însărcinându-l pe Michael Gove cu pregătirile pentru o ieșire unilaterală din cadrul UE prin numirea lui în postul de cancelar al Ducatului de Lancaster.

Priti Patel, o suținătoare proeminentă a Brexitului care îl înlocuiește pe Sajid Javid în funcția de ministru de interne, a declarat în trecut că este de acord cu pedeapsa capitală.

„Cred că atunci când avem un sistem de justiție penală care dă greș mereu și când vedem că ucigași și violatori… comit același gen de crime de-a lungul timpului, cred că este îngrozitor”, a spus ea în 2011.

„Numai din acest punct de vedere aș susține reintroducerea pedepsei capitale, pentru a servi drept descurajare”.

Ulterior ea a renunțat la sprijinul pentru pedeapsa capitală. În 2017 a fost concediată din funcția de secretar responsabil de dezvoltarea internațională, deoarece a avut o serie de întâlniri secrete cu politicieni israelieni în timpul unei vacanțe cu familia în Israel.

Patel este unul dintre cei trei miniștri noi care au fost demiși în trecut din Cabinet, sau au fost forțați să demisioneze. Gavin Williamson, noul ministru al educației, a fost demis la începutul acestui an ca urmare a speculațiilor că ar fi transmis unui jurnalist informații confidențiale de la o întrunire a Consiliului Național de Securitate.

Grant Shapps, noul ministru al transporturilor, a fost forțat să demisioneze în 2015 tot din funcția de secretar responsabil de dezvoltarea internațională, în urma dezvăluirilor că ar fi știut despre un scandal mai vechi de bullying, înainte de moartea unui tânăr activist al partidului conservator.

Grant Shapps s-a opus ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană la referendumul din 2016.

Patru miniștri ai cabinetului – Gavin Williamson, Esther McVey, Andrea Leadsom și Jacob Rees-Mogg – au votat împotriva legiferării căsătoriei pentru cuplurile de același sex.

Dominic Raab, noul ministru de externe și înlocuitorul lui Boris Johnson în cazul în care acesta nu își poate exercita funcția, a emis opinii controversate despre femei.

El a spus, în 2011, că „bărbații sunt ținta unui tratament aspru și sunt discriminați” și că „feministele sunt în prezent printre cei mai respingători bigoți”. El și-a menținut opinia și în această vară, când a declarat că „este foarte important ca în dezbaterea privind egalitatea să menținem coerența și să nu adoptăm ipocrizia și standardele duble”.

Partidul Național Scoțian a declarat că guvernul numit de Johnson „se arată a fi cel mai rău cabinet de la Thatcher încoace” și că este „înțesat de extremiști pro-Brexit și de turbați de Dreapta care vor să ne tragă înapoi într-o epocă apusă.”

„Acesta este un cabinet Tory din iad, de care Donald Trump sau Nigel Farage ar fi mândri – cu membri care doresc să elimine formula Barnett, să privatizeze sistemul public de sănătate, să restrângă drepturile lucrătorilor, să distrugă statul asistențial, să reducă impozitele pentru cei bogați și chiar să aducă înapoi pedeapsa cu moartea”, a spus deputatul Pete Wishart, din partea Partidului Național Scoțian.

Ian Lavery, secretarul Partidului Laburist din opoziție, a descris echipa lui Johnson drept „un cabinet de conservatori duri, care îi vor reprezenta doar pe puținii privilegiați din această țară.”

El a adăugat: „Avem nevoie de alegeri generale și de un guvern al muncii, laburist, care să aducă o schimbare reală pentru cei mulți și nu pentru cei privilegiați, pe care îi reprezintă Johnson și cabinetul său”.


SURSA icon-caret-right   Business Insider

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here