Un preţ mic pentru o Europă strîns unită

1
157

Iată o statistică impresionantă: Germania va fi cheltuit, până la finele anului viitor, aproape O SUTĂ MILIARDE de euro pentru întreținerea migranților din Asia și Africa pe care i-a primit începând din 2015. Cifra exactă ar fi de 93,6 miliarde euro.

La această sumă se adaugă și cele cheltuite de alte țări, în același scop, de exemplu Suedia, Danemarca, Spania, Italia, Olanda, etc. Despre Suedia a fost estimat că, numai în anul 2017, ar fi cheltuit aproximativ 16,5 MILIARDE euro, adică 19% din bugetul de stat pe acel an.

Astfel de sume exorbitante mi-au adus aminte de un articol pe care l-am scris în 2009 despre un fenomen vizibil deja, de atunci, în Europa: tradiția islamică numită jizya, revitalizată într-o formă modernă.

Ceea ce s-a petrecut între timp confirmă, încă o dată, o zicală germană de care chiar nemții s-au debarasat prea ușor, în entuziasmul lor de a deschide ușa fără a se uita pe vizor: „Schlimmer geht’s immer” – „Întotdeauna e loc de mai rău.”

Jizya este un element important al convieţuirii paşnice dintre musulmani şi infideli. Jizya este impozitul pe care creştinii şi evreii trebuie să îl plătească anual musulmanilor în schimbul dreptului de a se bucura de statutul lor de dhimmi, adică de minorităţi tolerate.

Protejate de ce? De ghinion. Bunăoară ghinionul de a fi vînduţi ca sclavi, sau de a avea proprietatea confiscată. În limbaj modern jizya este o poliţă de asigurare împotriva accidentelor grave pe parcursul vieții. Iată astfel încă o realizare în avanpremieră a civilizaţiei islamice, încă de la începuturi: conceptul asigurărilor de stat.

Pe vremea cînd Europa orbecăia în ignoranţă şi barbarie, califul Omar al II-lea instituia la începutul secolului VIII conceptul de stat asistenţial şi armonios multicultural. Armonia se baza pe fiecare cultură cunoscîndu-şi locul în schemă şi cotizînd generos la visteria statului, garant al armoniei generale.

În afară de jizya culturile conlocuitoare ştiau să se manifeste matur şi modest, constant atente la menținerea coeziunii sociale. Nu construiau lăcaşuri de cult noi şi nu le reparau pe cele existente. Nu îşi manifestau cultura și cultul în public şi nu descurajau pe nimeni să adopte cultura și cultul superioare care le garantau protecţia. Nu purtau arme, nu umblau călare, cedau locul politicos cînd un musulman se afla în preajmă şi nu construiau case mai înalte decît cele ale musulmanilor.

Dar au trecut ani şi secole. În prezent continuarea fructuoasei tradiţii a convieţuirii paşnice şi armonioase dintre infideli şi musulmani a devenit o responsabilitate europeană, cu atît mai mult cu cît musulmanii sînt în ipostază minoritară. (Din fericire nu pentru mult timp. Europenii au luat decizia să nu se mai reproducă, iar viitorii stăpîni ai locului sînt importaţi masiv şi se înmulţesc cu optimismul celor care ştiu că sînt aleşii viitorului, astfel încît transferul de proprietate va avea loc în grafic şi, ţinînd cont de entuziasmul european pentru negocieri şi tratate de capitulare, fără fasoane.)

Însă, în linii mari, europenii se achită cît pot de bine de această responsabilitate. Nu poartă arme, cedează locul politicos cînd se strîng mai mulţi musulmani în preajmă şi au renunţat demult la religie, cu excepţia celor care se convertesc la islam. Au renunţat demult şi la copii, sînt prea mare bătaie de cap.

În schimb, pe copiii pe care îi au îi forţează să mănînce halal, ca în unele şcoli belgiene, sau nu îi mai învaţă despre Voltaire şi Diderot, ca în diverse şcoli franceze. Darwin devine anatema în tot mai multe şcoli britanice şi pe întreg continentul profesorii nu ştiu ce să mai facă pentru a evita subiectul Holocaustului. Voltaire, Diderot, Darwin, Holocaustul… balast incomod în calea armoniei şi toleranţei.

Fruntaşii clasei sînt englezii. Recent, curţile sharia au devenit oficiale în Marea Britanie. Ministerul justiţiei a recunoscut competenţa a cinci curţi legislative islamice în domeniul disputelor civile dintre musulmanii britanici. Acest lucru înseamnă că sentinţele curţilor sharia sînt recunoscute de acum încolo drept deplin valide şi pot fi aplicate cu forţa, dacă e cazul, de către statul britanic.

Bunăoară sentinţa dată de maeştrii sharia din Nuneaton, care au împărţit aşa cum scrie la carte moştenirea lăsată de un musulman înstărit: urmaşii feminini au primit de două ori mai puţin decît cei masculini. Ce să faci, dura lex sed lex. În plus, moştenitoarele sînt pioase şi îşi ştiu bine locul în schemă, nu se pot plînge ca au fost tratate altfel decît cum merită.

La fel de exemplar au fost rezolvate şi cele şase cazuri de violenţă domestică. Femeile, cele care au înaintat acuzaţii de abuz şi violenţă casnică, au fost sfătuite să îşi retragă plîngerile, iar bărbaţilor le-au fost recomandate şedinţe periodice de control al impulsurilor de furie. Se întrevăd afaceri prospere pentru posesorii de cabinete psihologice şi terapeuţii specializaţi în conflicte domestice. În orice caz, înţelepciunea şi moderaţia au avut cîştig de cauză: toate aceste căsătorii au fost salvate şi cuplurilor le-a fost oferită încă o şansă de a înțelege și aprecia schema familială de drepturi şi îndatoriri. Odată educate, cele şase doamne nu îşi vor mai dezonora familiile prin apariţii la tribunal, fie el chiar sharia.

Ar trebui să adaug şi răspîndirea băncilor sharia. Londra este pionier în acest domeniu, dar germanii au început să recupereze teren. Finanţările avantajoase, fără dobîndă, pentru musulmani sint în plin avînt şi diversificare. Așadar lucrurile merg binişor. Europenii învaţă repede şi sînt docili, în general. Atunci de ce atîta reticenţă la jizya?

De ce nu plătesc europenii impozit de protecţie şi toleranţă musulmanilor de pe continent? Doar e vorba despre un obol modest pentru minorităţi, iar europenii se dau în vînt după minorităţi. Însă de fapt europenii plătesc jizya, dar se prefac că nu ştiu.

În efect, numeroşi musulmani extrag acest impozit prin fraudarea serviciilor de asistenţă socială. Turci în Germania, irakieni în Suedia, pakistanezi în Norvegia, algerieni şi marocani în Olanda îşi exercită dreptul istoric de a-i taxa pe infideli prin tot felul de scheme care mulg finanţele publice. Este un efort de masă şi îndrumat de lideri religioşi, care îi învață pe cei doritori toate trucurile necesare pentru continuarea acestei tradiţii islamice. Dhimmi trebuie să plătească impozit de protecţie celor aleşi de Allah.

Cineva ar putea zice (şi a zis deja) că nu e nici o brînză. Români, polonezi, ruşi şi alţii fură şi ei cum pot prin ţările vestice în care s-au stabilit. Nu-i aşa, toţi au cîteva mere putrede în coş. Însă legea şi autorităţile îşi fac datoria și asta contează.

Posibil, dar ceva este omis în această echivalare simplistă. Musulmanii care îşi extrag singuri jizya, prin înşelăciune, nu fură. Ei nu consideră că fură. Ei consideră că apelează la dreptul lor istoric, de care sînt privaţi, şi pe care îl exercită în numele unei culturi diferite care, fără îndoială, merită respect şi toleranţă.

În cultura românului, polonezului şi rusului furtul e furt şi nu beneficiază de justificări exotice. În cultura musulmanilor furtul e furt doar dacă păgubeşte un alt musulman. Cînd e vorba despre paguba adusă infidelilor se numeşte jizya şi devine un drept inalienabil. Concluzia? Europenii vor plăti jizya chit că vor sau nu, indiferent de schemele mentale de care se agăţă pentru a ignora sau muşamaliza această realitate.

Şi atunci întreb din nou: nu ar fi mai simplu ca acest impozit să fie oficializat şi reglementat de stat? Europenii ar continua să plătească impozitele existente, plus jizya pentru toleranţă şi coeziune socială, iar musulmanii primesc jizya. De fapt ei nu ar trebui să plătească nici un impozit. Mai precis, musulmanii au datoria de plăti un singur impozit, numit zakat, dar cum acesta nu poate fi colectat decît de calif, iar problema califului european fiind puţin prematură (doar puţin), rezultă că zakatul nu are destinatar şi este prin urmare imposibil de perceput.

În cele din urmă nu este echitabil ca unii să plătească impozite, iar alţii ioc. Și atunci, pentru a le permite și musulmanilor să achite impozitul lor specific, europeni se pot adresa europarlamentarului din circumscripţia căreia aparţin şi pot cere instaurarea de urgenţă a celui de-al 29-lea comisar al Uniunii Europene. Pe post de calif.

Asta da palmă dată islamofobiei, xenofobiei, rasismului şi fascismului!

Publicat inițial la În Linie Dreaptă pe data de 22 septembrie 2008

Epilog melodramatic

Scena „marelui cheltuitor” din filmul Sweet Charity (1969).

The minute you walked in the joint,
I could see you were a man of distinction,
A real big spender,
Good looking, so refined.
Say, wouldn't you like to know
What's going on in my mind?
So, let me get right to the point,
I don't pop my cork for ev'ry guy I see.
Hey, big spender, spend...
A little time with...me...me...me!
Do you wanna have fun?

1 COMENTARIU

  1. Exact. Ar mai fi de spus ca, banii cheltuiti de vestici si ,implicit,tarile est europene nu sunt bani reali sunt bani ‘pe hirtie’ – out of thin air, in limba engleza- datorii facute in contul generatiilor viitoare. Datoriile sunt absolut fabulose,in mai toate tarile vestice inclusiv USA, si ‘scadenta’ este ff aproape de sfirsit. Nu stiu cum vor fi platite pensiile,cind statele, practic,se imprumuta !! pentru a plati asistatii sociali si pensionarii. Asa ca, schema ‘jizya’ , impreuna cu ‘prosperitatea’ societatilor vestice se va prabusi cu un teribil zgomot si praf ! Matematic, nu este absolut nici o posibilitate sa fie sustinuta inca o generatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here