Cronică mondenă la Mediterana

0

Ministerul afacerilor externe a anunțat că România a fost contactată recent de Comisia Europeană și, în urma discuțiilor, țara noastră va prelua zece migranți din Malta aflați la bordul navei caritabile Brațe Deschise.

Știrea a circulat mai întâi în presa italiană, iar întârzierea cu care acest acord a fost anunțat de guvernul de la București se datorează unui incident neobișnuit.

Un grup de zece migranți africani aflați la bord a refuzat să fie repartizat în Germania. Nici insistențele guvernului de la Stockholm nu au avut succes, în pofida faptului că acesta a oferit un supliment gratuit de masaj și sauna pe lângă regimul standard de masă, casă, asigurări și salariu mediu pe economie până la găsirea unui loc de muncă.

„Noi la România”, a insistat purtătorul de cuvânt al grupului. „Țară avută, noi știm”, a continuat el și a scos din rucsac Averea bunei educații, o carte recent publicată de un îndrăgit diplomat și autor. Tânărul african a arătat apoi un selfie cu mai mulți migranți strânși la babord și ținând cartea în palme, cu coperta îndreptată către obiectiv.

„Am trimis poza la autorul, noi sperăm să publice la Facebook. Multe poze acolo cu cartea, de peste tot. A noastră cea mai bună”, a încheiat migrantul.

Ministrul de externe a explicat astfel pentru un reporter de la TVR Actualități: „Nu cunosc, conform fișei postului eu citesc numai în limbi străine, de obicei bancnote. De aceea cred că ar fi mai bine să luați legătura cu șefa mea, doamna prim-ministru. Dânsa este cea mai educată din guvern.”

„Eu am răsfoit cartea, dar nu am găsit averea. Nu mi se pare o carte bună. Când eram mică am citit o carte cu pirați. S-au dus ei pe o insulă și au găsit comoara ușor, pentru că în carte erau instrucțiuni bune și o hartă chiar. De atunci am fost inspirată să găsesc și eu averi, sau măcar o comoară mai mică. Sunt în PSD deoarece viața de pirat este foarte romantică”, a transmis doamna Viorica Dăncilă din elicopterul care o ducea la o întâlnire cu susținătorul din județul Bacău.

Seara, la discuția din studioul Antenei 3, Ban Darna a ridicat două degete și a recitat pe de rost: „Această apă dintre cele două continente este foarte tragică. Dacă eram eu președinte marea Mediterană s-ar fi despărțit în două între Tripoli și Lampedusa. S-ar fi făcut un culoar pentru migranți, poate chiar cu tonete de răcoritoare la fiecare kilometru. Firma mea de consultanță a întocmit un studiu de fezabilitate pe care l-am înaintat la Comisia Europeană. Îi facturez și după ce primim onorariul și fondurile de construcție trecem la lucru. Eu pot să salvez și Africa.”

Surprins de întrebarea moderatorului, el a precizat după un minut de gândire: „Nu, nu am citit cartea, dar dacă eram eu președinte aș fi scris-o direct în câteva limbi africane de mare circulație.”

Dl Andrei Aramitru, certificat de Facebook drept „un talaz de deșteptăciune”, a pătruns agitat în studioul de transmisie și a ținut să adauge: „Nu mai ține cu mentalitatea asta veche, colonialistă. Când vom prelua noi guvernarea eu voi fi ministru al învățământului. În primul rând voi elimina din școală studiul limbilor colonialiste, cum ar fi engleza, franceza și altele. Copiii vor învăța yoruba, oromo și igbo. Avem datoria să ne menținem reputația de popor ospitalier și în acest secol!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here