SUA cheltuiește milioane de dolari pentru antrenamentul câinilor care depistează bombe, dar statele arabe care i-au primit cadou îi maltratează

0

Guvernul Statelor Unite cheltuiește milioane de dolari pentru a antrena câini care
adulmecă bombe și materiale explozibile, esențiali pentru forțele de ordine la nivel local și național. Unii sunt făcuți cadou unor țări străine care îi maltratează, adesea cauzând răspândirea de infecții și moartea lor prematură. Numeroase animale au ajuns la greutăți sub cea normală, trăiesc în condiții mizere și suferă de boli boli cauzate de căpușe, deoarece oficialii americani nu își îndeplinesc datoria de a se asigura că acești câini primesc îngrijiri corespunzătoare. Astfel, un câine din rasa Malinois Belgian, în vârstă de doi ani, a murit de hipertermie în timp ce lucra la granița cu Siria. Un altul a fost găsit emaciat într-un coteț din Iordania, acoperit cu fecale și un lighean de apă gol.

Este o poveste sfâșietoare care implică Programul canin de detecție a explozibililor (EDCP) finanțat de contribuabili. Acest program oferă, de asemenea, câini special antrenați națiunilor străine – în mare parte arabe – în cadrul unui proiect de asistență antiteroristă realizat de Departamentul de Stat. Prin acest program se urmărește sporirea capacității agențiilor guvernamentale de a descuraja și combate terorismul. Departamentul de Stat neglijează să se asigure că națiunile beneficiare respectă responsabilitățile lor de a se îngriji în mod adecvat de aceste animalele. Detaliile sordide rezultate din neglijența guvernului au devenit publice numai după ce inspectorul general al Departamentului de Stat a primit o reclamație anonimă pe linia telefonică de sesizări din partea publicului. A fost lansată o anchetă și au fost publicate rezultatele, într-un raport detaliat care include imagini dureroase ale victimelor canine aflate în custodia recipienților străini. „Departamentul a cheltuit milioane de dolari în fonduri de asistență antiteroristă pentru EDCP, dar nu se asigură de sănătatea și bunăstarea câinilor după livrare”, afirmă auditul. „Acest lucru subminează capacitatea de detecție a câinilor și, de asemenea, crează riscuri pentru bunăstarea lor.”

În prezent există 170 specialiști canini de detecție a materialelor explozibile, care lucrează în 13 țări partenere în cadrul programului de antiterorism. Toți câinii care adulmecă explozibili au fost antrenați de guvernul SUA, cei mai mulți dintre ei într-o locație specială din Winchester, Virginia, cunoscută sub numele de Centrul de validare canină, gestionat de Biroul de securitate diplomatică al operațiunilor de protecție din străinătate. Alții au fost instruiți la Divizia Națională Canină din cadrul Biroului de alcool, tutun și arme de foc (ATF). ATF cheltuiește în medie 26.000 de dolari pentru a instrui un câine în detectarea tradițională a substanțelor explozibile. Pe lângă costurile pentru antrenarea câinilor, Departamentul de Stat cheltuiește suplimentar 500.000 dolari anual pentru a oferi țărilor beneficiare „mentori” care au expertiză în lucrul cu câinii.

Majoritatea acestor câini se află în Iordania, principalul obiectiv al auditului. Alții se află în Liban, Egipt, Maroc, Indonezia și Bahrain. Odată ce o țară este aprobată să primească un canin instruit, Biroul de Securitate Diplomatică și Asistență Antiteroristă trebuie să efectueze o „evaluare canină a țării”, pentru a determina capacitatea națiunii partenere de a opera programul. Iordania este de departe cel mai mare destinatar al câinilor instruiți în America. Potrivit raportului această țară dispune de 61 canini activi instruiți în SUA. Oficialii iordanieni au participat, de asemenea, la șase cursuri de pregătire finanțate de americani. Anchetatorii au constatat că Departamentul de Stat nu are mecanismele necesare pentru a se asigura de gestionarea eficientă a sănătății și bunăstării caninelor. „În afară de nevoia umanitară de a trata aceste animale în mod corespunzător, standardele de bază de sănătate și bunăstare sunt esențiale pentru a garanta că ele pot îndeplini funcțiile atribuite”, se arată în raport. „Cu toate acestea, Departamentul de Stat nu monitorizează suficient agenții canini pe care îi furnizează și, în ciuda solicitărilor repetate ale inspectorilor în cadrul activității lor de teren, Departamentul nu a produs politici, proceduri sau standarde de îngrijire scrise decât după ce a fost furnizată o versiune preliminară a raportului de față.”

Drept urmare mai mulți câini au murit prematur, mulți suferă de boli grave, trăiesc în cuști nesanitare și sunt suprasolicitați sau subnutriți. În raportul lor anchetatorii „au documentat condiții îngrijorătoare în unitatea canină din Iordania”. Mai exact, personalul de inspecție a găsit condiții necorespunzătoare la sediul central al poliției. „Cotețele nu sunt întreținute în mod corespunzător pentru a inhiba răspândirea bolilor K9”, se spune în raport. „Parvo, un virus foarte contagios care cauzează infecții gastrointestinale, este răspândit în cadrul instalațiilor pentru câini și cauza principală a deceselor canine până în prezent. Poliția pierde câini în mod frecvent datorită acestei boli și nu se ocupă de îngrijirea medicală necesară pentru tratatment, sau de a menține câinii sănătoși. Grija observată a fost cu mult sub standardul minim.” La o altă locație iordaniană câinii erau suprasolicitați și erau obligați să percheziționeze un număr mare de vehicule fără a benefica de un adăpost adecvat, de condiții sanitare și îngrijire corespunzătoare. Mai mulți câini au murit, într-un singur an, datorită epuizării cauzată de căldură.


SURSA icon-caret-right   Judicial Watch

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here