Mântuitoarea Greta sau cum se fabrică o cruciadă climatică

0

Cineva trebuia să ne deschidă ochii, împăienjeniți de atâta dioxid de carbon în aer: Greta este Iisus reîncarnat.

Ea s-a întrupat din oxigen pur și a venit să ne scoată din robia de carbon. Ea ne va mântui, cu Știința pre Căldură călcând și din robi ai confortului în luptători climatici pe leneși transformând.

Acestea și multe altele la fel de minunate vor fi povestite în evanghelia după Greta, deocamdată în lucru la ONU.

Pînă la compilarea finală a istoriei oficiale să parcurgem capitolul I, Geneza. Însă fiți preveniți, nu corespunde istoriei oficiale – adevărul este o erezie pentru martorii Gretei.

E.B.

Greta Thunberg este doar o elevă obișnuită de 16 ani din Suedia, ale cărei viziuni aprinse au convins parlamentele Marii Britanii și Irlandei să declare o „urgență climatică”. Părinții Gretei, actorul Svante Thunberg și cântăreața de operă Malena Ernman, sunt doar o pereche obișnuită de părinți-manageri care și-au propus să salveze planeta. Puneți motivele lor sub semnul întrebării și riscați să fiți acuzați de „negaționism climatic”, sau de intimidarea unui copil vulnerabil care suferă de sindromul Asperger. Dar fenomenul Greta a implicat, de asemenea, lobbyiști și profesori universitari ecologiști, șmecheri din industria relațiilor publice și un think-tank fondat de un fost ministru bogat din guvernul social-democrat al Suediei, bine racordat la companiile energetice din țară. Aceste companii se pregătesc pentru cea mai mare pleașcă de contracte cu statul din istorie: „înverzirea” economiilor occidentale. Greta, indiferent dacă ea și părinții ei își dau seama, nu este altceva decât chipul strategiei lor politice.

Povestea oficială spune că Greta a lansat o “grevă școlară” în fața parlamentului suedez în dimineața zilei de 20 august 2018, la care inițial a participat de una singură. S-a întâmplat ca Ingmar Rentzhog, fondatorul platformei de socializare We Have No Time, să treacă pe acolo. Inspirat de cele văzute, Rentzhog a publicat fotografia Gretei pe pagina sa de Facebook. Până la sfârșitul după-amiezii ziarul Dagens Nyheter publicase povestea și fotografia Gretei pe site-ul său de web. Restul s-a propagat viral.

Dar aceasta nu este povestea completă. În coresponența electronică pe care am avut-o cu Rentzhog el mi-a spus „am întâlnit-o pe Greta pentru prima oară” la sediul parlamentului și „nu o cunoșteam pe Greta sau pe părinții ei” până la acel moment. Totuși Rentzhog a recunoscut în aceleași e-mailuri că se întâlnise cu Malena Ernman, mama Gretei, „cu trei-patru luni înainte de a începe totul” – așadar la începutul lunii mai 2018 când el și Malena au apărut împreună pe o scenă, la o conferință numită „Parlamentul Climei”. Iar Rentzhog nu a descoperit protestul Gretei pur întâmplător. El admite acum că fusese informat „cu o săptămână înainte” prin intermediul „unei liste de e-mail a unui activist climatic” pe nume Bo Thorén, liderul grupului Fossil Free Dalsland.

Jurnalista independentă Rebecca Weidmo Uvell a obținut un e-mail mai vechi al lui Bo Thorén, din perioada când acesta era în căutare de fețe proaspete de ecologiști protestatari. În februarie 2018 Thorén a invitat un grup de activiști de mediu, academicieni și politicieni la o ședință de planificare pe tema „cum putem implica și obține ajutor din partea tinerilor pentru a crește ritmul tranziției către o societate sustenabilă”. În mai, după ce Greta a câștigat premiul doi la un concurs de articole ecologiste organizat de ziarul Svenska Dagbladet, Thorén i-a abordat pe toți câștigătorii competiției cu un plan pentru o „grevă școlară” modelată după grevele elevilor din Parkland, Florida. (În februarie 2018 o persoană înarmată a deschis focul în incinta liceului Stoneman Douglas din Parkland și a ucis 17 elevi și membri ai cadrelor didactice. Elevii au organizat ulterior mișcări ample de protest. n.trad.)

„Însă nimeni nu a fost interesat”, susține mama Gretei, „așa că Greta a decis să se ducă de una singură”.

Din fericire decizia Gretei a coincis cu publicarea cărții Scene din Inimă, un volum de memorii al părinților ei despre felul în care lupta pentru salvarea planetei a salvat în final căsnicia și familia lor. Din nefericire Malena a omis să-i spună patronului editurii care publicase cartea despre faptul că Ingmar Rentzhog sugerase trucul protestatar al Gretei.

„Am avut o problemă”, spune Jonas Axelsson, editorul Malenei. „Jurnaliștii au întrebat dacă protestul Gretei este o promoție pentru cartea mamei. Bineînțeles că nu era. A fost un coșmar.”

A fost însă o ocazie de vis pentru Ingmar Rentzhog. După ce Rentzhog a combinat planul lui Thorén și faima muzicală a Malenei Ernman cu carisma inconfundabilă a Gretei și lista de corespondență a grupului We Have No Time, el a transformat-o pe Greta într-o celebritate virală.

„Nu eu am inventat-o pe Greta”, insistă Rentzhog, „dar am ajutat să popularizez acțiunea ei pentru un public internațional.”

Instruit în cadrul Proiectului Realității Climatice înființat de Al Gore, Rentzhog a creat platforma We Have No Time la sfârșitul lui 2017 cu scopul de a „trage la răspundere liderii și companiile pentru schimbările climatice” folosind „impactul platformelor de socializare”. Rentzhog și CEO-ul său David Olsson au studii în domeniul finanțelor, nu al activismului de mediu. Rentzhog este fondatorul firmei Laika, o companie de relații în domeniul investițiilor, iar Olsson lucrează pentru Svenska Bostadsfonden, unul dintre cele mai mari fonduri imobiliare din Suedia, la al cărui consiliu de conducere Rentzhog s-a alăturat în iunie 2017. Printre investitorii care finanțează We Don’t Have Time, proiectul lui Rentzhog, se numără Gustav Stenbeck, a cărui familie controlează Kinnevik, una dintre cele mai mari corporații de investiții din Suedia.

În mai 2018 Rentzhog și Olsson au devenit președinte, respectiv membru în consiliul de administrație al unui think-tank numit Global Utmaning (Provocarea Globală). Kristina Persson, fondatoarea acestui think-tank, este moștenitoare a unei averi industriale. Ea este o sindicalistă de carieră și politician social-democrat de pe vremea epocii de aur a partidului, când conducător era Olof Palme. Ea a fost și vice-guvernator al băncii centrale a Suediei și se declară o adeptă a curentului New Age. În această calitate a vorbit frecvent despre reîncarnările și comunicațiile sale cu cei din lumea de dincolo. Între 2014 și 2016 Persson a ocupat funcția de „ministru pentru viitor” în guvernul social-democrat al lui Stefan Lofven.

Petter Skogar, președintele celei mai mari asociații a patronilor din Suedia, este unul dintre cei zece membri ai consiliului de administrație ai think-tankului Global Utmaning. La fel și Johan Lindholm, președintele Sindicatului Muncitorilor în Construcții și membru al comitetului executiv al partidului social-democrat. La fel și Anders Wijkman, președinte al Clubului de la Roma, secretar al Environmental Objectives Council și unul dintre cei contactați de Bo Thorén în februarie 2018 în legătură cu planul său de mobilizare a tinerilor. La fel și Catherina Nystedt Ringborg, fost CEO al organizației guvernamentale Svenskt Vatten (Apa Suedeză), consilier la Agenția Internațională pentru Energie și fost vicepreședinte al gigantului energetic suedezo-elvețian ABB.

Catherina Ringborg este și membru al asociației Sustainable Energy Angels, o companie de capital de risc pentru finanțarea proiectelor de energie „verde”. Membrii acestei firme sunt o veritabilă colecție de persoane importante din cadrul sectorului energetic suedez. Președintele și secretarul comitetului de investiții sunt foști angajați ABB, la fel și patru dintre cei 17 membri.

Când Greta l-a întâlnit pe Rentzhog, el era președintele unui think-tank privat deținut de un fost ministru social-democrat cu pregătire în sectorul energetic. Consiliul său de administrație era înțesat de persoane influente cu interese în acest sector, inclusiv social-democrați de carieră, lideri de sindicate și lobbyiști cu legături la Bruxelles. Vicepreședintele era membru al unuia dintre cele mai puternice grupuri de investiții în domeniul energiei „verzi din Suedia.

Greta și părinții ei probabil nu știau acest lucru. Rentzhog pare să fi dorit să nu divulge aceste detalii. Pe 2 septembrie 2018, la o săptămână după ce Rentzhog a afirmat că descoperit-o întâmplător pe Greta, ziarul Dagens Nyheter a publicat un editorial amplu despre necesitatea de a forța ecologizarea economiei globale prin acțiuni „de jos în sus” împotriva guvernelor naționale, inclusiv printr-o „largă mobilizare socială… similară cu ceea ce are loc în comunitățile amenințate de război”. Mama Gretei a fost unul dintre cei nouă semnatari. Kristina Persson, fostul ministru pentru viitor, și alți trei membri ai consiliului de administrație al think-tankului Global Utmaning au semnat editorialul, dar au menționat alte afilieri. Numai Rentzhog a recunoscut că fusese asociat cu Global Utmaning.

O ediție în engleză a acelui articol îi identifică drept autori pe Rentzhog și Wijkman. Rentzhog susține că „mulți dintre cei implicați în Global Utmaning au fost, de asemenea, implicați” și în redactarea editorialului. El recunoaște că i-a arătat Malenei Ernman „articolul și lista de semnatari, dar nu și titlurile lor din cadrul Global Utmaning”.

Svante, tatăl Gretei care acum se dedică gestionării carierei fiicei sale, a refuzat cererile mele pentru un interviu și a refuzat să răspundă la o listă detaliată de întrebări scrise în legătură cu Ingmar Rentzhog și Global Utmaning. În schimb Svante a transmis printr-un intermediar o declarație evazivă în trei paragrafe. El spune că „nici eu și nici Greta nu ne simțim calificați să răspundem” la întrebări despre legăturile de afaceri ale lui Rentzhog și referitor la momentul când familia lor ar fi aflat despre ele. De asemenea Svante susține că „noi nu am lucrat niciodată cu” We Have No Time sau Global Utmaning. Cu toate acestea, Greta a ocupat un loc în consiliul consultativ al platformei We Have No Time Time între noiembrie 2018 și ianuarie 2019, iar Malena Ernman a semnat o scrisoare alături de patru membri ai consiliului Global Utmaning.

Când l-am întrebat pe Rentzhog dacă i-a prezentat pe Greta și părinții ei altor membri ai consiliului de administrație al Global Utmaning, el a răspuns: „Nu știu, poate că da, dar dacă Svante spune că nu, poate că nu face conexiunea.” Svante refuză să răspundă la întrebarea mea dacă el și Greta s-au întâlnit cu membri din consiliul de administrație al Global Utmaning. Însă Anders Wijkman, membru în consiliul de administrație, își amintește.

Wijkman conduce Clubul de la Roma, o organizație influentă opusă creșterii economice. Raportul alarmist din 1972 al acestei organizații, intitulat „Limit to Growth?” (Limitarea Dezvoltării?), a devenit o piatră de temelie a campaniei „de urgență climatică”. We Have No Time și Global Utmaning au lansat Planul de Urgență Climatică în decembrie 2018, cea mai recentă viziune despre apocalipsă a Clubului de la Roma. Greta, mi-a spus Rentzhog, fusese invitată la lansarea evenimentului, dar nu a putut să participe deoarece era deja programată să vorbească la TED Talk.

Argumentele Planului de Urgență Climatică sunt și argumentele Gretei. „În jurul anului 2030, peste zece ani, 250 de zile și zece ore”, le-a spus această Casandră scandinavă parlamentarilor britanici, „vom fi într-o situație în care vom declanșa o reacție în lanț ireversibilă, dincolo de controlul uman, care va duce cel mai probabil la sfârșitul civilizației noastre așa cum o cunoaștem.” Singura salvare este să urmăm Planul de Urgență Climatică și să înverzim imediat energia globală, prin investiții guvernamentale masive și legislație de urgență. Wijkman consideră că Greta are un rol esențial pentru forțarea strategiei de „urgență climatică” asupra clasei politice europene.

„Am avut mulți oameni de știință și cercetători în domeniul climei care au vorbit în termeni de urgență pe parcursul anilor”, mi-a spus el, „dar abia acum, în ultimele două luni, conceptul de urgență deosebită a fost mai mult sau mai puțin acceptat.”

Greta, spune Wijkman, a fost „instrumentală” în obținerea acestui salt înainte. „Cu numai o jumătate de an în urmă tinerii păreau să nu acorde prea multă atenție, dar acum, în mod evident, au fost convinși. De aceea ea a fost un catalizator al acestei evoluții.”

A fost Ingmar Rentzhog esențial pentru ascensiunea Gretei?

„Da, desigur”, este de acord Wijkman, deși îi vine greu să cuantifice. „Nu știu cât de mare a fost influența lui. Cred că Greta împreună cu tatăl și mama ei sunt destul de iscusiți.”

Svante, tatăl Gretei, susține că „ea acționează independent de orice organizație sau individ”. Dar Wijkman afirmă că Greta are „consilieri buni” cum ar fi Kevin Anderson, un profesor de schimbări climatice. Anderson pretinde că el doar „discută” ideile Gretei și că îi „corectează” manuscrisele. „Știu că el a consiliat-o mult în ceea ce privește substanța”, spune Wijkman.

Rentzhog și We Have No Time s-au folosit în ianuarie de chipul și istoria Gretei într-o serie de materiale promoționale pentru o emisiune de acțiuni legată de o afacere comportând numeroase riscuri. Rentzhog a susținut că familia știa, dar Greta și părinții ei au insistat că nu. Ei au anunțat că asocierea lor cu Rentzhog s-a terminat – o declarație curioasă, considerând că Svante afirma că ei nu s-au asociat niciodată cu Rentzhog. Daniel Donner, noul agent de presă al Gretei, lucrează din biroul unui grup de lobby din Bruxelles numit European Climate Foundation. Între timp We Have No Time continuă să retransmită tweet-urile Gretei, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Și într-un fel nimic nu s-a schimbat.

Indiferent de ce știu sau gîndesc Greta și părinții ei, mobilizările ei ecologiste cresc probabilitatea adoptării de legislație și investiții care vor aduce profituri colosale pentru cei asociați cu Global Utmaning, We Have No Time, sau Sustainable Energy Angels. A salva planeta, pentru titanii suedezi din domeniul energiei, înseamnă contracte guvernamentale dolofane. Lobbyiștii energiei „verzi” se folosesc de tactici populiste pentru a crea panică și de o cruciadă a copiilor pentru a-i evita pe reprezentanții aleși ai poporului. Scopul lor este tehnocrația, nu democrația, și profitul, nu redistribuirea de bunăstare. Greta este doar o unealtă pentru a ușura trecerea la corporatismul verde.

Dominic Green


În original icon-caret-right Greta’s very corporate children’s crusade

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here