Modelul american de ajustări climatice

1

Modalitatea principală prin care se crează iluzia unei catastrofe climatice constă în manipularea datelor, iar o variantă a acestei tehnici constă în eliminarea datelor care contrazic sau complică ideea unei încălziri uniform ascendente în timp.

Într-un articol anterior am arătat cum se realizează acest lucru în Canada: un studiu guvernamental, conceput inițial pentru a ilustra evoluția climatică a țării în perioada 1850 – 2005, a renunțat în cele din urmă la toate datele din intervalul 1850 – 1949 (neconvenabile) luând în considerare numai datele din perioada începând cu anul 1950.

Același procedeu este aplicat și în SUA. În octombrie 2017 și noiembrie 2018 a fost dat publicității al patrulea raport al agenției guvernamentale numită National Climate Assessment (NCA). Astfel de rapoarte sunt publicate la intervale de 5-9 ani, primul fiind emis în anul 2000. Întrucât rapoartele sunt voluminoase, pentru presă și factorii politici este preparat un dosar sumar care cuprinde datele cheie, observații și concluzii digerabile pentru publicul nespecialist.

Acest sumar formează percepția presei și politicienilor și în baza lui sunt luate decizii politice. Tony Heller, un geolog, ecolog și informatician sceptic în privința narațiunii oficiale despre încălzirea globală, a analizat o serie de grafice expuse în sumar și a observat un tipar ciudat referitor la modul în care sunt alcătuite.

Numeroase grafice au puncte de origine temporală, pe axa X, diferite. Graficul care reprezintă intensitatea valurilor de căldură în SUA începe din 1960; cel referitor la declinul gheții arctice începe din 1979; cel despre ocurența incendiilor de pădure începe din 1983; cel despre ridicarea nivelului oceanelor începe din 1920.

În orice analiză statistică punctul de start este foarte important. În cazurile de mai sus el a fost deliberat ales astfel încât, de fiecare dată, graficele să prezinte o creștere sau descreștere uniformă (în cazul gheții arctice). Eliminarea datelor din anii precedenți crează impresia de înrăutățire continuă și, mai ales, fără precedent a fenomenelor descrise.

În cazul graficului despre intensitatea valurilor de căldură în SUA, care începe din 1960, Tony Heller îl compară cu grafice oficiale din alte surse, al căror punct de start este anul 1900. Toate arată o perioadă de intensificare între 1920 și a doua jumătate a anilor 1930, urmată de un declin vertiginos pînă către sfârșitul deceniului 1960 și începutul deceniului 1970. Apoi începe o perioadă, pînă în prezent, de creștere.

Însă acea perioadă de creștere cu originea în finalul anilor 1960 are o amplitudine evident mai mică decât creșterea inregistrată între 1920 și aproximativ 1935-1937. Intensitatea valurilor de căldură din SUA a fost semnificativ mai mare în trecutul omis de grafic și de aceea se crează impresia unei creșteri recente alarmante și fără precedent.

Același truc este folosit în mod repetat, pentru ilustrările altor parametri de climă. De aceea schimbarea originii temporale de la grafic la grafic.

În ce privește creșterea nivelului oceanelor Heller menționează un lucru știut, dar ignorat cu intenție: nivelul mărilor și oceanelor crește constant de multe mii de ani, nu este un fenomen recent. În urmă cu peste 20.000 de ani zona strâmtorii Bering, dintre Rusia extremului orient și Alaska, nu era acoperită de ocean. Suprafața era acoperită de ghețari în mare parte, iar în sedimente din partea centrală (în prezent sub ape) au fost descoperite insecte, polen și rămășițe de plante, ceea ce ne spune că o parte a strâmtorii era teren uscat cu specific de tundră.

În ce privește SUA, Heller se folosește de datele furnizate de măsurătorile anuale din Manhattan (zona portuară) și produce un grafic al creșterii nivelului mării pentru orașul New York, de la mijlocul secolului XIX pînă în prezent: din vremea lui Abraham Lincoln pînă în vremea lui Donald Trump nivelul mării a crescut, în medie, cu 2,84 de milimetri anual. Această constanță și amplitudinea redusă nu sprijină scenariul zonelor de coastă care se scufundă accelerat, deci este ignorată.

Vizionați demonstrația din clipul video de mai jos. Este cât se poate de clară și bine documentată. Către final autorul prezintă un program software (de la minutul 6:48) pe care l-a dezvoltat pentru automatizarea acestui gen de inducere în eroare: programul calculează și afișează un grafic pentru un set de date extins în timp (graficul real) și apoi permite determinarea automată a anului din care graficul trebuie trunchiat, pentru a-i schimba complet sensul. Tranziția instantanee de la realitate la propagandă este spectaculoasă.

Hocus pocus preparatus!

1 COMENTARIU

  1. Da, profita de naivitatea publicului larg…..

    Cele mai tari sunt hartile cu pamantul, un planiglob asa, ca la generala, inrosit total, de la nord la sud, de incalzirea globala…..

    Nu tu zone reci, ceva daca e rosu in Europa, vara, sa fie mai frig, o iarna, undeva la sud…..
    Jocuri cu histograma, in soft….. Mai uita sa puna si scara grafica….
    Mici nevinovatii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here