Cui îi folosește inflația de proiecte politice conservatoare?

0

În România anului 2019 apar partide conservatoare ca ciupercile după ploaie. După Alternativa Dreaptă și „România Mare în Europa”, iată că mai apare o ofertă politică de factură asemănătoare: Partidul Renașterea României. Ultima inițiativă este un proiect politic inițiat de Peter Costea, candidatul independent la alegerile europarlamentare din 2019 cu cele mai multe voturi (131.000) și Alianța Familiilor din România. Oare mai urmează și alte proiecte?

Dacă alegătorii cu convingeri conservatoare se puteau plânge în trecut că nu au cu cine să voteze, în 2020 s-ar putea să se confrunte cu o ofertă excedentară. După dispariția de facto a PNȚCD, electoratul de dreapta de orientare național-creștină a rămas nereprezentat politic. Nereprezentat în mod onest, căci întotdeauna a existat cineva care a atras voturi din rândurile acestui electorat umblând cu cioara vopsită.

Un proiect politic menit să extragă dividende din bazinul electoral conservator este PMP, partidul fostului președinte Traian Băsescu. Oferind un soi de nechezol conservator sub umbrela banală a termenului „popular”, acesta a reușit să treacă două teste electorale (legislative 2016 și europarlamentare 2019).

Partidul care a reușit însă să mobilizeze cel mai bine voturile electoratului conservator este de departe PSD. Da, este unul din paradoxurile politicii românești. Acest partid de stânga se sprijină în mare măsură pe un electorat conservator, mai degrabă atașat de proprietate decât post-materialist, mai degrabă religios decât dezinteresat de religie, mai curând naționalist decât cosmopolit, mai predispus în general să se fi poziționat PENTRU decât ÎMPOTRIVA referendumului pentru familie. Dar PSD nu a reprezentat în mod real și onest interesele acestui electorat. Mimarea conservatorismul social pe plan intern a mers în paralel cu promovarea agendei sociale radicale a stângii la nivel european.

Noile proiecte politice își propun să reprezinte în mod real interesele electoratului conservator. Însă între „Alternativa Dreaptă”, „România Mare în UE” și formațiunea lui Peter Costea se profilează nu o competiție de idei, acestea fiind aproape identice, cât o concurență între credibilitatea vectorilor de imagine și mesaj. În principiu concurența nu este rea, însă în acest caz poate fi rețeta pentru eșec, adică neintrarea în viitorul parlament a niciuneia dintre formațiunile amintite.

Matematică versus dorințe

În conformitate cu actuala legislație electorală, pentru a accede în Parlament este nevoie ca un partid să obțină minim 5% din voturile valid exprimate ale celor prezenți la urne. În 2016, la ultimele alegeri legislative, prezența a fost de cca. 40%, adică 7,3 milioane alegători din cei 18,4 milioane aflați pe liste. Cinci la sută a reprezentat atunci cam 366.000 voturi. Dar, dacă luăm ca referință europarlamentare din acest an, prezența a fost de 49%, adică 9 milioane votanți prezenți. În acest caz 5% reprezintă cam 450.000 voturi. Așadar, pentru ca un partid să treacă pragul la viitoarele alegeri parlamentare, acesta ar avea nevoie între 370.000 și 450.000 de voturi. Iar dacă prezența va fi peste 50%, evident vor fi nevoie de mai multe voturi.

Din cele trei proiecte politice conservatoare amintite este vreunul capabil să treacă pragul de 5%? Peter Costea a luat ca independent 131.000 voturi la europarlamentare. George Simion a obținut 117.000 voturi. Pentru cine nu știe, Peter Costea a obținut o anumită notorietate în rândul publicului religios, îndeosebi a celui protestant, prin reprezentarea juridică a familiei Bodnariu în fața autorităților norvegiene care le-au sechestrat cei cinci copii. George Simion este principalul promotor al mișcării unioniste atât din România, cât și din Republica Moldova și și-a construit notorietatea pe parcursul mai multor ani.

Alternativa Dreaptă nu a participat la vreun scrutin dar mă îndoiesc că o formațiune proaspăt apărută, fără notorietatea celor doi independenți amintiți, ar fi putut obține la europarlamentare măcar jumătate din zestrea lor electorală individuală. Dar să fim generoși, că doar nu dăm de la noi, și să considerăm că această formațiune ar fi capabilă să atragă și ea între 50.000 și 100.000 voturi. Așadar și luate împreună, presupunând că aceste trei proiecte ar fuziona până în toamna lui 2020, tot ar avea mari dificultăți în a trece pragul electoral. Ori, în condițiile în care vor merge individual la alegeri, șansele de a accede în Parlament sunt iluzorii.

În estimările de mai sus am fost optimist, pentru că transferul voturilor nu se face automat de la un scrutin la altul. Contextul politic se schimbă de fiecare dată. Ipoteza mea este că la europarlamentare publicul este mai deschis în a susține outsideri, deoarece miza percepută este mai mică. În alegerile legislative naționale miza este considerată mai mare, iar asta stimulează logica votului util adică orientarea alegătorilor către formațiunile consacrate, care sunt percepute a avea șanse reale de a accede în Parlament și eventual la guvernare.

De aspectele financiare, logistice și organizatorice pe care le presupune competiția electorală nici nu mai amintesc. Structurile locale sunt abia în curs de constituire, în toate cele trei cazuri. Dacă în acest moment deschiderea pentru colaborare și găsirea unui compromis care să permită concentrarea resurselor într-un singur vehicul politic conservator pare puțin probabilă, acest lucru se poate schimba după alegerile locale din 2020 – primul test electoral relevant. Însă chiar și în acest caz legislativele din 2020 vor fi ratate, timpul rămas la dispoziție fiind prea scurt.

Cui îi folosește segmentarea electorală?

Voturile acordate unor formațiuni care trec pragul electoral nu se pierd ci sunt redistribuite către formațiunile care intră în legislativ, după un algoritm proporțional. Partidul care obține cele mai multe voturi va lua și cea mai mare cotă din voturile redistribuite. Aceste voturi pot constitui între 8% (anul 2016) și 19% (anul 2000) din voturile valabil exprimate. În anul 2000, PSD a obținut 37% din voturi pentru Camera Deputaților, dar a obținut 45% din mandatele de deputat datorită redistribuirii. A fost un caz extrem, însă edificator.

Așadar, dacă noile mișcări politice de Dreapta vor mobiliza o parte din electoratul dezamăgit de partidele consacrate sau chiar vor disloca o parte din electoratul care gravitează mai degrabă în orbita PSD, dar fără a atinge pragul reprezentării în parlament, ele vor fi realizat, cu voie sau fără de voie, un mare beneficiu pentru partidul care se va afla pe prima poziție la următoarele alegeri parlamentare.

Dacă luăm de bune ultimele sondaje, este posibil ca PNL să se situeze pe primul loc la viitoarele alegeri legislative. Iar dacă USR/PLUS va reuși să ia fața PSD și să se situeze pe poziția a doua, va obține și ea un dividend deloc de neglijat de pe urma voturilor irosite ale electoratului conservator. În 2020 electoratul conservator ar putea să constate că, votând pentru unul din cele trei proiecte politice, va ajuta indirect partidele care s-au poziționat ambiguu sau chiar s-au opus referendumului pentru familie.

O completare (Emil Borcean)

Surse interne au confirmat că Alternativa Dreaptă i-a contactat pe Costea, Simion și Gregoriana Tudoran în vederea unei cooperări la alegerile europarlamentare.

AD le-a propus celor trei candidați independenți să candideze pe listele AD, cu mult inainte de demararea perioadei de strângere de semnături.

Toți au refuzat politicos:

  • Costea nu a dorit să își înșele susținătorii, care l-au vrut independent.
  • Simion nu a dorit de fel, dorea sa candideze singur.
  • Gregoriana de asemenea, dorea sa candideze singură.

După întâlnirea avută cu dl. Costea dînsul a cerut un timp de gândire, cum era și firesc. Acest timp de gândire a crescut de la câteva zile la aproape două săptămâni și în final a refuzat.

Ulterior AD nu a mai strâns semnături și nu a participat la europarlamentare, anunțând că lasă la latitudinea membrilor și simpatizanților să voteze în conformitate cu propria conștiință.

La acel moment domnul Costea a apărut cu o postare pe pagina sa de Facebook, o postare ,,specială” din care se desprindea ideea conform căreia AD ar susține candidatura domniei sale.

Adeseori când a fost întrebat de ce nu a dorit să colaboreze cu AD, dl. Costea a susținut că nu a fost invitat sau chemat. „AD rămâne pe mai departe fidelă principiilor de unitate între conservatori, dar dragoste fara consimțământul celuilalt nu se poate”, a menționat o sursă.

În ce privește formațiunea politică a lui Peter Costea trebuie menționat faptul că Alianța Familiilor din România (una dintre organizațiile importante care îl susțin) i-a adresat lui Ion Coja, pe 31 august, o invitație oficială de a participa la adunarea constituantă a Partidului Renașterea României: Convocare la adunarea constituantă a Partidului Renașterea României.

Pentru cine nu știe, Ion Coja este un intelectual antisemit și cu simpatii comuniste. Fost secretar PCR al universității din București, în anii 1990 a fost un membru marcant al Uniunii Vatra Românească, o organizație care a promovat un naționalism de tip ceaușist.

Mai interesant este să spunem că politica impusă de Nicolae Ceauşescu a avut rezultate excepţionale, în multe privinţe. Îndeosebi în economie, domeniu în care România devenise în anii ’80 o forţă reală, cu rezultate al căror inventar ne ferim azi să-l facem corect şi să-l recunoaştem public. Economia românească fusese gândită să producă cât mai mult pentru export, să importe cât mai puţin, ajungând propriu zis la o stare de autarhie azi greu de imaginat. E suficient însă să medităm la ambiţia pe care a avut-o Ceauşescu de a construi la Bucureşti cea mai mare clădire din lume, Casa Poporului cum a numit-o, a Poporului Român, iar la ridicarea acestei construcţii să fie utilizată numai inteligenţă şi mână de lucru românească, şi numai materiale şi dotări fabricate în România.

Adevărul despre comunism, despre Ceaușescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here