Dioxidul de carbon și poluarea între Orient și Occident

0

Șaisprezece copii și adolescenți, cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani, au depus pe 23 septembrie o plângere la ONU împotriva a cinci state membre. Acestea sunt Germania, Franța, Argentina, Brazilia și Turcia.

Petiționarii, în frunte cu Greta Thunberg, susțin că eșecul acestor țări de a lua măsuri împotriva crizei climatice reprezintă o încălcare a drepturilor copilului. Ei solicită intervenția ONU pentru a obliga aceste state să ia măsuri în scopul protejării copiilor de impactul schimbărilor climatice.

„Trebuie luate măsuri imediate dacă vrem să evităm cele mai grave consecințe. Criza climatică nu înseamnă doar vreme. Înseamnă, de asemenea, lipsă de hrană și lipsă de apă, locuri unde nu se mai poate trăi și refugiați din cauza acestor probleme. Este înfricoșător”, a declarat Greta Thunberg.

Plângerea a fost depusă prin intermediul celui de-al Treilea Protocol Opțional la Convenția Privind Drepturile Copilului, un mecanism voluntar care permite copiilor sau adulților, în numele lor, să apeleze direct la Organizația Națiunilor Unite pentru ajutor în cazul în care o țară care a ratificat Protocolul nu furnizează un remediu pentru încălcarea drepturilor copilului.

De ce aceste state?

Dacă luam în considerare emisiile globale de dioxid de carbon din 2017, atunci fiecare dintre aceste cinci state reprezintă următorul procentaj din total:

  • Germania 2,2%
  • Brazilia 1,3%
  • Turcia 1,2%
  • Franța 1%
  • Argentina 0,6%

Primele cinci state sunt cu totul altele:

  • China 27,2%
  • SUA 14,6%
  • India 6,8%
  • Rusia 4,7%
  • Japonia 3,3%

Așadar patru din cele cinci țări de vârf sunt asiatice (sau preponderent asiatice, în cazul Rusiei). Dar mult mai elocventă este altă statistică, referitoare la evoluția în timp a emisiilor de dioxid de carbon repartizată pe zone geografice. Graficul următor arată că, începând cu anul 2000, emisiile au scăzut pentru SUA și Europa (cu 10% și respectiv 16%) dar au crescut dramatic în Asia, mai ales pentru China și India.

Această pâră la ONU nu vizează nici una dintre țările care în ultimele două decenii au contribuit substanțial la emisiile de dioxid de carbon, iar două dintre țările reclamate fac parte din continentul care a reușit chiar să reducă cel mai mult aceste emisii.

Cu alte cuvinte Greta Thunberg este „înfricoșată” de o penurie iminentă de hrană și apă în Germania și Franța și de transformarea acestora în locuri unde nu se mai poate trăi și care vor produce valuri de „refugiați climatici” într-un viitor apropiat.

Ce este dioxidul de carbon?

Dioxidul de carbon este o substanță incoloră, inodoră și care nu este toxică pentru oameni la o concentrație de pînă la 20.000 – 30.000 părți la un milion (ppm). Concentrația globală medie în 2018 a fost de 407,4 ppm. Anticipările cele mai severe prevăd o concentrație de 800 – 1000 ppm până la sfârșitul secolului. Această concentrație este de 5-6 ori mai mică decât maximul admis de agenția guvernamentală americană Occupational Safety and Health Administration (OSHA), care stabilește norme de expunere la substanțe nocive sau cu potențial nociv.

OSHA stabilește maximul de concentrație admisibilă de CO2, fără efecte nocive, la 5.000 ppm. Tot conform OSHA o concentrație de 10.000 ppm nu are în mod normal efecte negative, cel mult o stare de somnolență. La 15.000 ppm este posibilă o excitație respiratorie pentru unele persoane.

Despre ppm: definește concentraţia unei substanţe diluate într-o soluţie – părţi la un milion – și se folosește în cazul soluțiilor lichide sau gazoase cu concentrații extrem de mici ale unui element constituent. De exemplu 47 miligrame de clorină în 17 litri de apă înseamnă 2,765 ppm, adică 2,765 părți de clorină la un litru de apă. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Dioxidul de carbon este adesea numit direct sau indirect, prin folosirea termenului „poluare carbonică”, drept o substanță poluantă. Însă, în pofida dezinformărilor frecvente din presă și afirmațiilor făcute de politicieni și diverși comentatori, trebuie reafirmat un lucru elementar: dioxidul de carbon nu este o substanță poluantă.

  • O moleculă de CO2 este formată dintr-un atom de carbon și doi de oxigen. De ce nu vorbim atunci despre „poluare cu oxigen”? Așa ar fi corect din punct de vedere științific. Sau ar fi prea aberant?
  • Dioxidul de carbon este o sursă de oxigen, în urma procesului cunoscut sub numele de fotosinteză. Plante, alge fotosintetice și bacterii folosesc energia din lumina soarelui pentru a combina dioxidul de carbon din atmosferă cu apă. Din acest proces rezultă carbohidrați care stochează energie, iar un produs secundar îl reprezintă oxigenul eliberat în atmosferă.
  • Dioxidul de carbon priește vegetației și culturilor agricole. Concentrații ridicate de CO2 (în jur de 1.000 ppm) sunt folosite în mod frecvent în solarii agricole pentru a obține recolte ridicate de legume și fructe. Pe măsură ce concentrațiile de dioxid de carbon cresc plantele devin mai rezistente la factorii de stres din mediul înconjurător, mai eficiente în utilizarea apei și mai productive.
  • Singura formă de poluare prin carbon (dar fără legătură cu dioxidul de carbon) o reprezintă particulele solide care rezultă în urma unei arderi incomplete de cărbune, petrol, lemn sau alți combustibili. Se numește negru de fum, funinigine sau uneori calamină. Rezultă un reziduu negru, uleios care se răspândește peste tot și o expunere prelungită (ani) duce la boli de plămân sau cancer. Cea mai poluată localitate din România este Copșa Mică, unde în perioada comunistă au fost deversate în aer cantități nelimitate de funingine prin coșurile de fum ale combinatului metalurgic.

Indiferent ce credeți despre teoria încălzirii globale cauzată de activitățile industriale umane, trebuie menținută această distincție importantă: dioxidul de carbon nu poluează.

Adevărata poluare

Substanțe chimice toxice, plastic, metale grele, reziduri casnice și industriale deversate excesiv în aer, sol și ape sunt sursele majore de poluare. Copșa Mică este considerată cel mai mare dezastru ecologic din Europa deoarece, timp de decenii, fabrica de negru de fum din gaz metan și combinatul metalurgic de neferoase au stricat aerul, solul și apa prin emisii masive de chimicale toxice, particule de metale grele și alte reziduri industriale.

O astfel de poluare nu mai există în general în Occident (chiar și la Copșa Mică au fost luate măsuri de reducere drastică a poluării în anii recenți). Legislații de mediu restrictive, dar mai ales dezvoltarea unei conștiințe pregnante a publicului legată de protecția mediului au dus la o depoluare semnificativă.

Cel mai sugestiv exemplu este râul Tamisa, declarat mort din punct de vedere biologic în 1957 de către muzeul de istorie naturală din Londra. Șaizeci de ani mai târziu „Marea Duhoare”, cum fusese poreclită de localnici, a devenit habitatul natural al 125 specii de pește și mai mult de 400 specii de nevertebrate. Viața și diversitatea biologică prosperă în condiții extrem de prielnice: foci, somon și delfini bruni sunt frecvent semnalați, iar în 2018 a fost observată chiar și o balenă albă, la est de Londra.

Poluare masivă se găsește în Orient. Aerul este atât de murdar în China încât, dincolo de faptul că pe alocuri este suficient de toxic pentru ca populația să fie nevoită să folosească filtre sau măști de protecțe, nici panourile solare nu funcționează la randament normal. Un studiu publicat în jurnalul Nature Energy arată că randamentul panourilor solare din China este cu 11% – 15% mai mic decât ar trebui, datorită particulelor poluante din aer care obstrucționează lumina soarelui.

Smogul din marile orașe a devent înfiorător. Densitatea de particule fine și foarte fine cu efect poluant din aerul orașului Shanghai a depășit, în 2017, de aproape patru ori maximul admis de World Health Organization. Beijing depășește de șase ori acest prag.

Asia aruncă milioane de tone de gunoi anual în stocul de apă al lumii. Cinci țări asiatice (China, Indonezia, Vietnam, Tailanda, Filipine) aruncă mai mult plastic în ocean decât restul lumii împreună. Un număr alarmant de râuri din Asia funcționează ca benzi rulante de transport pentru gunoi și deșeuri umane. De fapt majoritatea râurilor murdare se află în Asia. Într-un clasament mondial al celor mai poluate râuri de pe planetă Mississipi se află pe ultimul loc, iar râul Sarno din Italia ocupă locul șase. În rest sunt șapte râuri din Asia și unul din Africa. Tristul record de cea mai poluată apă curgătoare din lume revine râului Citarum din Indonezia. Citarum deservește 35 milioane de oameni și absoarbe aproximativ 20.000 tone de deșeuri în fiecare zi.

Aproximativ 95% din plasticul aruncat în oceane și râuri provine din Asia și Africa. Aceasta înseamnă că rămân doar 5% de atribuit restului de o treime din populația mondială.

O echipă de cercetători din Statele Unite și Australia condusă de Jenna Jambeck, inginer de mediu la Universitatea din Georgia, a analizat cantitatea de deșeuri din plastic deversată în oceanele lumii. China și Indonezia au fost detectate ca fiind principalele surse de sticle, pungi și alte deșeuri din plastic vărsate în traseele maritime globale. Deșeurile acestor două țări reprezintă mai mult de o treime din plasticul mondial aruncat în apele oceanice.

Ce este de făcut?

În primul rând nu vă lăsați influențați de cohortele de ideologi și activiști de mediu care, în frunte cu Greta Thunberg, încearcă să convingă lumea că Occidentul ar fi diavolul într-o dramă ecologică nemaîntîlnită.

Nu este adevărat. De fapt lecția Occidentului este una de împlinire și speranță. Împlinire deoarece avansul industrial și tehnologic din ultimele două secole a dus nu numai la o creștere rapidă a nivelului de trai, dar și la înlăturarea – chiar dacă nu completă, dar semnificativă – a efectelor nocive asupra mediului cauzate de industrializare și producția în masă. Grija față de mediul înconjurător, la scară largă, începe după ce oamenii ies din sărăcie și ating un anumit nivel de confort și dezvoltare economică. Datorită capitalismului au fost create probleme ecologice majore, dar tot capitalismul furnizează în cele din urmă singurele remedii care nu implică întoarcerea la un trecut mult inferior din punct de vedere al calității vieții.

Speranță deoarece expertiza dobândită în Occident în ce privește protecția mediului poate fi transferată în Orient și oriunde în lume. Nu este ușor și va dura un timp, dar acest proces este în desfășurare. Țările asiatice aflate în plină dezvoltare economică sacrifică mediul de dragul dezvoltării industriale, dar lumea dezvoltată poate să le ajute prin presiuni, know-how și monitorizare. De multe ori este vorba despre soluții low-tech ignorate în Asia: în numeroase țări nu există nici măcar o rețea adecvată de colectare și reciclare a gunoaielor menajere. Numai rezolvarea acestei probleme ar reduce simțitor poluarea, iar soluțiile sunt perfect la îndemînă.

Există și un motiv concret de speranță. Imagini recente din satelit arată că India și China au reușit, după o perioadă de deforestare pe scară largă în anii 1970 – 1980, să își refacă în mod spectaculos patrimoniul de vegetație. Aceasta deoarece în ultimele două decenii ambele țări au inițiat programe largi de refacere a pădurilor. India deține recordul mondial la plantat copaci, cu 800.000 de indieni plantând 50 milioane de arbuști în 24 de ore.

Greta, dacă ar fi cu adevărat preocupată de soarta planetei, ar putea să se deplaseze pînă acolo și sa planteze măcar unul. Sau o pădure, dacă ține neapărat să-și răscumpere păcatul de a fi călătorit cu avionul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here