Ce nu cuprinde (sau cuprinde?) spiritul european

2

Vlad Modoran, fostul meu coleg la patruped:bun biped:rău și ILD, a publicat recent pe Facebook câteva observații despre răspunsul adresat de Andrei Cornea lui Gabriel Liiceanu, cu ocazia despărțirii celui din urmă de Grupul pentru Dialog Social.

Este amintită afirmația dlui Cornea: „Marx apartine marii culturi a Europei”. Apoi un comentator a postulat ceva care mi s-a părut mai degrabă wishful thinking decât realitate istorică și a rezultat următoarea conversație:

Marx este antieuropean, nu aparține spiritual Europei.

Dan D. Călinescu

Marx aparține spiritului european, împreună cu întreaga mișcare socialistă revoluționară a secolului 19. Marx este un Rousseau cu un program de acțiune. Lenin nu aparține spiritului european, este întruchiparea despotismului asiatic.

E.B.

Programul marxist de acțiune: exterminarea dușmanului de clasa. Executat cu succes de discipolul Lenin și urmașii lui, cu peste o suta de milioane de victime. Curat spirit european.

Dan D. Călinescu

Vorbeam despre faptul că Marx provine din idealismul filozofic german. Un idealism pe dos, dar idealism. Ideile lui Marx sunt mainstream in Europa din prezent. Aceasta e drama. Marx nu este un produs de import, sau o excepție nefericită: este culminarea unui anume mod european de raportare la realitate (mai ales german; englezii nu ar fi putut să ofere lumii un Marx, au dezvoltat alte tradiții filozofice).

E.B.

Idealismul european nu a teoretizat genocidul ca metoda de realizare a paradisului pe pământ – de aceea îl consider pe Marx ca nu aparține spiritului european, la fel ca și descendenții lui de azi.

Dan D. Călinescu

Domnule Călinescu, spiritul european este, cel puțin pentru cadrul discuției de față, ca Ianus, zeitatea romană cu două fețe. Pe o parte se află Shakespeare și pe cealaltă parte rânjește Marx (includ aici și nazismul/fascismul, care este înrudit cu marxismul). Puteți alege să repudiați jumătatea marxistă ca fiind complet străină de trupul european, dar vă expuneți unei iluzii optice. Apropos, nu strică să luăm aminte la Shakespeare: „The fault, dear Brutus, is not in our stars, But in ourselves…”

Iar în prezent, la 136 de ani de la moartea lui Marx, care față europeană ne privește stăruitor? Să luăm două exemple de amploare.

Toată tevatura, devenită deja isterie, a încălzirii globale este de fapt o înscenare, pentru un public nou, a vechiului antagonism al luptei de clasă. Atâta doar că în prezent i se zice lupta cu carbonul, dar ținta este aceeași: capitalismul. Nu „salvarea climei” este adevărata miză, ci demantelarea vechiului dușman. Europa a devenit intolerabil de prosperă de la moartea lui Marx.

Apoi fenomenul migrației necontrolate și în masă. Seamănă, dintr-o perspectivă marxistă, cu un import masiv de proletariat. Marxismul a rămas fără obiectul muncii după atâta timp de prosperitare adusă de capitalism: nu mai există (lumpen)proletari în Europa, ușor de agitat și manipulat. Europenii au devenit prea înstăriți pentru a mai furniza o bază socială loială. Marxismul a postulat distrugerea vechii societăți, iar migrațiile din prezent sunt un corolar: dacă nu ne vreți, vă înlocuim.

Unde se află Uniunea Europeană în acest context? Ne scrutează cu fața lui Shakespeare, sau a lui Marx? După cum se arată pînă acum, lupta cu carbonul și importul de proletariat sunt două priorități majore.

E.B.

Traiectoria spiritului european din ultimele două secole se înscrie între două porturi complementare: nihilismul mesianic al marxismului și nihilismul înamorat de sine al postmodernismului.

În ce-l privește pe Shakespeare el nu poate decât să ne aducă aminte de sărmanul Hamlet și de amarul său monolog: „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea”.

Europa s-a rătăcit. Sufletul și spiritul ei autentic sunt falsificate de o conjurație iscată în trecut de Marx și meșteșugită în prezent sub forma unei sufocări domoale numită Uniunea Europeană. Deriva nu poate continua la nesfârșit. Dacă nu se regăsește, tot cuvintele Bardului o vor însoți într-un viitor nu prea îndepărtat: „Am venit să îl îngrop pe Cezar, nu să îl preamăresc.”

Iulius Cezar, actul 3, scena 2

2 COMENTARII

  1. Politic și ideologic aveți dreptate, însă eu cred că rădăcinile derivei sunt spirituale (duhovnicești) – și mult mai vechi decât Marx. Însă părerea mea vine dintr-o gândire teologică, de credincios…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here