Please make Tismaneanu great again

0

Mesaj mobilizator distribuit de Vladimir Tismăneanu pe Facebook în seara de 3 noiembrie 2016, în ajunul alegerilor prezidențiale din SUA programate pentru ziua următoare: „Sfârșitul despicării firului în patru: Trump reprezintă o amenințare Fascistă la adresa viitorului acestei Republici mărețe. Nu este nevoie de dezbateri academice despre cea mai potrivită definiție a Fascismului. Un singur lucru este necesar: să împiedicăm alegerea lui.”

Pentru a-și ilustra chemarea la lupta antifascistă Tismăneanu s-a folosit de o imagine în care apar patru femei în prim-plan, îmbrăcate în tricouri albe inscripționate cu mesajul colectiv „Make America White Again”. Este evident că personajele din față sunt niște suprematiste albe (la piele și tricou) în fruntea unei armate de „deplorabili” gata să instaureze dictatura fascistă.

Aâta doar că imaginea apocaliptică folosită de Tismăneanu era un trucaj vechi de cel puțin șase luni. Trucajul, distribuit intens pe Facebook începând din martie 2016, a fost realizat prin alterarea simplă a unei imagini anterioare, probabil din decembrie 2015, luată cu ocazia unui miting pentru susținerea candidaturii Trump.

Făcătura cu pricina a fost detectată și expusă rapid la vremea respectivă. Site-ul Snoopes, de exemplu, a denunțat-o înca din 10 martie. Cu toate acestea Vladimir Tismăneanu s-a prefăcut că nu știe și, o jumătate de an mai târziu, a găsit de cuviință să recicleze acest fals grosolan.

Este același domn Timăneanu care perorează ad nauseam despre liberalism, toleranță, pluralism, nuanțe, etc, etc. Când se apucă domnia-sa să nuanțeze:

Imi semnaleaza prietenul meu Petru Roman coincidenta de pozitii intre Adrian Papahagi si Vasile Ernu pe tema Mihai Sora. Aici e vorba de revolutionarismul reactionar si de reactionarismul revolutionar. Si unii si altii au probleme cu modernitatea liberala. Si unii si altii sunt exasperati de pluralism, de diversitate.


Cine si de ce instrumenteaza campania de defaimare a ganditorului democrat Mihai Sora? Nu trebuie sa ai doctorat la Oxford, Harvard ori Sorbona pentru a constata ca e vorba de plata politelor pentru esecul referendumului de exact acum un an. Este o ofensiva impotriva USR si a modernitatii liberale. Implicit si adeseori explicit, impotriva valorilor UE. E o cascada de o vulgaritate extrema, dar lor nu le pasa. Minciunile se rostogolesc peste noi. Ei exulta. Tot ce e vetust, venal si veros in Romania se pretinde smerit, evlavios, cu frica Domnului.

Să tolereze:

Romania in itari, cu opinci si cu ochelari de cal: Anuntatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob, idilism rural, pasunism in zdrente.

Sau să pluralizeze și liberalizeze:

Prieteni, am vazut multe campanii electorale in Romania și in alte tari. Ceea ce incepe acum este o campanie propagandistica mizerabila, infecta, abjecta impotriva USR/PLUS. Va fi obscena, noi trebuie sa o dejucam. Ei au distrus tara, noi vrem sa o salvam. Vor disemina minciuni ordinare. Vor inventa dosare. Vor nascoci te miri ce, sunt specialisti. Iar noi trebuie sa le spunem: Sunteti escroci, canalii, borfasi, snapani, otrepe!

Sar scântei care îl gâdilă plăcut pe Lenin.

Preeminentul bolșevic a fost inventatorul discursului politic care înfățișează lumea în termeni de încleștare gigantică, pe viață și pe moarte, în care oponenții uneltesc neîncetat și trebuie striviți fără drept de apel, justificând-și preferințele și soluțiile printr-un categoric Маы ваы ор тхе хигхваы, sau altfel spus My way, or the highway!

Lenin s-a folosit extensiv de procedee retorico-stilistice precum denaturarea sau falsificarea completă a contraargumentelor, scoaterea în relief pînă la caricaturizare, descalificarea prin etichetare, sau proferarea de invective. El nu susținea pur și simplu un punct de vedere, ci insista asupra faptului că punctul său de vedere era singurul just și neîndoielnic, iar apoi repeta același lucru cu alte cuvinte. Tot Lenin a decretat că punctele de vedere contrare nu trebuie înțelese, ci denunțate – printr-o logică circulară în virtutea căreia un punct de vedere opus înseamnă în mod automat că este și greșit, iar ceea ce este greșit devine criminal deoarece aduce foloase dușmanului.

Cum se împacă trâmbițarea adeziunii la pluralism, toleranță și nuanțe cu retorica încetățenită de Lenin? Prost. Aduce aminte de moralistul care ridică osanale sucului de portocale, pentru ca în secunda următoare să tragă o dușcă de rachiu. Ipocrizia este evidentă, dar nu are importanță: tot Lenin a sedimentat ideea conform căreia Partidul este suprem. Dacă Partidul decretează că firmamentul e pătrat, atunci afirmarea realității se transformă în act de trădare. Astfel Trump devine un monstru fascist, Papahagi asimilabil cu Ernu și orice opoziție la USR/PLUS „o campanie propagandistică mizerabilă, infectă, abjectă”.

Iuri Piatakov, revoluționar și apoi fruntaș bolșevic care a sfârșit ca mulți alții în perioada stalinistă, a înțeles perfect ideea de „partiinost” inventată de Lenin, anume de loialitate față de Partid mai presus de orice. Piatakov a înțeles că silirea, sau coerciția, nu era o soluție de ultimă instanță, ci întâiul principiu de acțiune al Partidului. Toate promisiunile erau realizabile tocmai datorită faptului că Partidul era prima organizație politică din istorie care urmărea constrângerea fără limite.

Pentru un astfel de Partid bolșevicul adevărat va alunga cu ușurință din mintea sa idei în care a crezut ani de zile. Un adevărat bolșevic își scufundă personalitatea în colectivitate, în „Partid”, în așa măsură încât poate depune efortul necesar pentru a se desprinde de propriile păreri și convingeri și poate ajunge la un acord sincer cu Partidul – acesta este testul final pentru adevăratul bolșevic.

Pentru el nu există viață în afara Partidului și este gata să creadă, dacă Partidul o cere, că negrul este alb iar albul este negru. S-ar contopi cu el și ar abandona propria personalitate, astfel încât să nu-i mai rămână nicio fărâmă care să nu fie una cu Partidul.

Nu intenționez a sugera că dl Tismăneanu ar fi un leninist. Poate că astfel e alcătuită constituția specifică a elocinței sale, izvorâtă din alte resorturi. Poate că există o influență din această direcție, în urma simpatiilor mai vechi și studiului asiduu al comunismului. În orice caz, asemănarea la nivel retoric cu respectivul personaj istoric este izbitoare. Și foarte nocivă: nu numai că scopul nu scuză mijloacele, dar uneori mijloacele compromit total scopul.

La Rochefoucauld a spus odată, într-o butadă binecunoscută, că “ipocrizia este un omagiu pe care viciul îl aduce virtuţii”. Dle Tismăneanu, omagiați-le mai puțin și practicați mai des însușirile pe care le clamați. Puteți începe prin a vă căi, în tăcere, pentru răspândirea și prezentarea, în urmă cu trei ani, a unei plastografii drept fapt veridic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here