Polonezii din Marea Britanie se întorc acasă

1
Graficul din imagine prezintă situația din 2015

Polonezii sunt a doua cea mai mare minoritate etnică din Marea Britanie. În primii zece ani după decizia lui Tony Blair din 2004 de a deschide granițele Marii Britanii către Europa de Est, contingentul polonez s-a mărit la 688.000 – echivalent cu un oraș mai mare decât Liverpool.

Conform datelor în 2015 trăiau de asemenea în Marea Britanie și 144.000 de lituanieni, 136.000 de români și 82.000 de letoni – ridicând populația est-europeană din Marea Britanie la peste 1 milion, sau un oraș ca Birmingham.

Însă în prezent, potrivit ambasadorului Poloniei din Marea Britanie, numai 38 la sută dintre polonezii care locuiesc acolo au solicitat să rămână după Brexit și o majoritate se gândește să se întoarcă acasă.

Acordul de retragere al Marii Britanii din UE oferă migranților din UE posibilitatea să solicite statutul de rezidență permanentă până la sfârșitul anului 2020, pentru a obține drept de ședere și muncă în continuare. Aproximativ 80 la sută dintre românii și bulgarii prezenți în Marea Britanie au înaintat o astfel de cerere la autorități, dar acest număr este mult mai mic pentru polonezi.

Arkady Rzegocki, ambasadorul Poloniei la Londra, a spus că 80% dintre polonezii care pleacă din Marea Britanie se vor întoarce în Polonia.

„Menținerea drepturilor polonezilor din Marea Britanie a fost vitală pentru noi în cadrul acordului de retragere din UE care a fost negociat”, a spus Rzegocki. „Britanicii, la propunerea noastră, au simplificat procedura și eu am publicat o scrisoare deschisă în mass-media britanică și poloneză, încurajându-i pe oameni să profite de acest proces. Drept urmare am observat o creștere a numărului de polonezi rezidenți în Marea Britanie care au solicitat să rămână acolo, de la 27 la 38 la sută, dar acesta este totuși un număr redus”.

Diplomatul polonez a adăugat că 116.000 polonezi au părăsit Marea Britanie în 2018, iar totalul celor prezenți acum în Marea Britanie este cu puțin peste 900.000.

El crede că acum există o tendință de creștere a numărului de polonezi doritori să se întoarcă acasă.

„Conform estimărilor noastre, aproximativ 80 la sută dintre polonezii care părăsesc Marea Britanie se întorc în Polonia”, a apreciat ambasadorul Rzegocki. „Datele pentru acest an nu sunt disponibile, dar avem sentimentul că tendința continuă și se intensifică.

„Așa se vorbește în bisericile parohiale poloneze și la școlile de sâmbătă, sau în conversațiile din magazine. Polonezii se întorc acasă deoarece lira sterlină a scăzut în valoare, există incertitudinile cu privire la Brexit și deoarece calitatea vieții în Polonia se îmbunătățește. Polonezii își recapătă din ce în ce mai mult încrederea în propria țară „.

Cezar Caleap, director executiv al Asociaţiei Internaţionale a Întreprinderilor Creative din Belgia (AIICB), a estimat în 2018 că numărul românilor plecaţi în străinătate este de aproximativ 7 milioane. În schimb Natalia-Elena Intotero, ministrul românilor de pretutindeni, a declarat în iulie 2019 că aproximativ 5.600.000 de români se află în diaspora.

Indiferent de estimare, intenția de repatriere în rândul acestora este mult mai redusă.


SURSA icon-caret-right   Remix

1 COMENTARIU

  1. Polonia e un ideal greu de atins: au dezvoltat țara suficient încât să ofere prosperitate cetățenilor fără să ne oblige, ca usr-ul să ne vindem sufletul, identitatea și valorile pentru câțiva arginți in plus. Deasemenea, degradarea accelerată a securității publice in Occident datorită haosului migrației și a represiunii politic corecte face ca aceste țări să fie tot mai neplăcute și să nu mai merite gologanii… vom asista in cațiva ani la revenire și din partea românilor si mai ales a germanilor, francezilor care vor alege țări rezonabile economic dar fără dezastrul migrației haotice și al neomarxismului represiv care vânează oamenii și ideologizează societatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here