Categorii
Opinii

La închiderea acestor alegeri

Câteva gânduri la finalul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Partajare
  • 34
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mi-aș dori un președinte care să afirme din prima și fără echivoc: „Nu sufăr stânga politică.” Apoi să explice ce are de explicat și nu invers, justificări urmate de echivocări în genul „avem nevoie de o Stângă așa și pe dincolo”. Mi-aș dori o persoană lucidă și fără înclinarea de a bălmăji pe lângă miezul lucrurilor, care să afirme clar: stânga sufocă, otrăvește cu lingurița, induce autosuficiență și parazitism agresiv deghizate în „progres”. Fără afirmarea a ceea ce este evident nu există o politică a realului și adevărului. O astfel de persoană nu are nevoie în primul rînd de rafturi de cărți în fundal, ci de curaj și claritate morală. Cărțile și educația intelectuală reliefează lumea, dar lumina vine din propria conștiință.

Un astfel de om trebuie să fie în primul rând curajos și drept. Acestea sunt mai ales calități morale și nu intelectuale. Putem spune că sunt calități cu adevărat democratice: la îndemâna omului de rând, nu rezervate pentru elite. Viața educă mai mult decât orice tom scris iar ceea ce faci în viață, împreună cu lecția morală desprinsă, formează mai puternic caracterul. Deschiderea intelectuală este bineînțeles benefică, dezvoltă amplitudine și profunzime, dar nu crează neapărat un om mai bun, mai înțelept, sau mai curajos.

Astăzi se decide cine va deveni următorul președinte al țării sau, mai degrabă, cine va concura la această funcție în turul doi. Din păcate niciunul dintre candidații înscriși nu ar afirma vreodată adevărul simplu, de la bun început. Totuși acest lucru nu ar trebui să descurajeze, astfel de oameni politici sunt foarte rari oriunde în lume sau istorie. Viața politică nu este complet discreditată atâta timp cât există alegători intransigenți moral față de oferta politică de moment, dar ei trebuie să se încăpățâneze să participe la acest sistem failibil numit democrație. Faptele bune și conduita decentă nu cunosc vreun termen de expirare, știm acest lucru din viață. De aceea candidatul care să fie la înălțimea aspirațiilor celor mai buni dintre noi nu poate apare din nimic. El sau ea, pentru a se ivi, are nevoie de o bază umană care trebuie cultivată, îmbogățită și lărgită în timp.

0
Partajare
  • 34
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Eu mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *