Campania ca o scenă

4

O întrecere politică cu public, așa cum sunt alegerile pentru funcția de președinte, este ca o piesă de teatru în care fiecare competitor urcat pe scenă se străduie să atragă publicul de partea sa într-o măsură mai mare decât rivalii. Din replici, ținută, monologuri, interacția cu ceilalți, inclusiv cu sala, se conturează un personaj anume. Nu câștigă neapărat cel mai simpatic sau destoinic, ci mai degrabă acela cu care publicul se identifică mai bine.

Dar publicul este capricios: uneori se găsesc destui care să prefere rolul interpretat, chiar dacă interpretul este mediocru. Atracția către ceea ce este impozant și deja consacrat, chiar dacă fără substanță, nu poate fi subestimată. Superficialitatea și autosuficiența nu deranjează întotdeauna, mai ales când ceea ce le drapează stimulează deferența — uneori funcția bate gradul (de autenticitate). Astfel a câștigat Iohannis.

Însă în general a funcționat identificarea publicului cu rolurile prezentate. În ce-o privește pe Dăncilă, personajul ei de femeie simplă ajunsă la vârf în pofida unor deficiențe evidente a rezonat din două motive. Pe de o parte sunt mulți asemenea ei – fără vorbire îngrijită (chiar agramați), rudimentari în gândire (dar cu un grad de istețime practică) și dependenți de stat – care vibrează la arhetipul rags-to-riches, sau vechea poveste a săracului ajuns bogat (și implicit părtaș la cele mai înalte cercuri de influență și putere). Ea reprezintă o variantă a Cenușăresei. De aceea Dăncilă apare ca un personaj dătător de speranță într-o poveste optimistă. Pe de altă parte copilul adoptat dintr-o familie săracă, pe când ea avea 26 de ani, și care s-a bucurat de o șansă mai bună în viață decât frații dezavantajați este, pentru mulți, o punte de legătură la un nivel uman instinctiv și profund: această femeie este o mamă bună. Nu este greu de imaginat că o astfel de constatare, mai ales pentru aceia care se consideră mai mult sau mai puțin în grija statului, are un efect tonic și crește încrederea. În plus, niciunul dintre concurenții majori (Iohannis, Barna, sau Paleologu) nu are copii.

În ce-l privește pe Dan Barna: câtă lume se identifică cu, sau poate fi inspirată de un anost? Omul este arhetipul contabilului cu cozoroc și mînecuțe suflecate, dar cu personalitatea unui manipulator de tabele Excel. Voturile obținute au fost acordate sponsorului din spate, nu candidatului, și nici măcar toți simpatizanții USR nu au fost convinși. Publicul recunoaște iute un mediocru cu pretenții de primadonă, dar își dorește un reprezentant care să-l transfigureze, nu să-i ofere tipologia celui mai mic numitor comun deja cunoscut de la birou sau cafenea.

Altă partitură bine executată, în afară de Dăncilă, a fost candidatura lui Mircea Diaconu. Personajul ales a fost simplu și de efect: omul îngrijorat la fel ca restul lumii. Deviza folosită a întărit mesajul – „un om” – iar fotoportretul din materialele de campanie a surprins vizual îngrijorarea și dezaprobarea mută pe care o împărtășesc mulți alegători. Diaconu a adaptat ideea filmului Mr. Smith Goes To Washington – un cetățean onest și curajos înfruntă și expune mașinațiile din capitală – pentru omul de rând autohton care se simte înșelat și nereprezentat. Cu această abordare lipsită de tehnicalități și fără planuri politice detaliate sau concrete, însă accentuând imaginea omului de pe margine nespecialist dar cu bun-simț, Diaconu a obținut peste opt sute de mii de voturi. Astfel a reușit al patrulea loc și, implicit, o performanță semnificativ mai bună decât Paleologu.

Atât Dăncilă, cât și Diaconu, au fost promotorii unui populism sentimental. Tehnica este veche și dă invariabil roade atunci când este bine aplicată.

Tot aici s-ar încadra și candidatura lui Cumpănașu, dar în cazul lui a fost o discrepanță prea mare între personajul real și cel interpretat. Haloul de samurai renegat și determinat să-i pedepsească pe răufăcătorii cinici din vârful stabilimentului apare complet fățarnic atunci când publicul știe cum ai lins tălpile aceluiași stabiliment pînă mai ieri. Se instaurează o incredulitate imposibil de depășit, ca aceea a regizorului Andrei Șerban pus față în față cu eventualitatea de a lua în serios candidatura unui bărbat, migrat hormonal către statutul de femeie, pentru rolul unei copile ingenue din Verona.

Paleologu a rămas fidel posturii sale din realitate, aceea de intelectual pedagog. Și-a pus în valoare cunoștințele și calitățile sale de débateur redutabil în dezbaterile cu alți candidați, a mers prin țară și s-a întâlnit cu alegătorii, a prezentat un program politic bine articulat, a atras simpatia telespectatorilor, într-un cuvânt a muncit mult și și-a solidificat imaginea de candidat bine pregătit. Cu toate acestea, în cele din urmă a obținut numai o jumătate de milion de voturi.

Spre deosebire de aproape toți candidații de mai sus, care și-au îndreptat eforturile în primul rând (sau exclusiv) către propria audiență, Paleologu a fost generalist – a încercat să câștige pe toată lumea. Așa ceva poate fi productiv atunci când te bucuri de notorietate și o măsură de susținere potențial largă, dar pentru un outsider nu aduce rezultate, ba chiar riscă să contrarieze segmentul electoral predispus candidatului. Repetatele încercări de a se face plăcut votanților USR nu i-au adus beneficii semnificative la urne, iar posibilele beneficii au fost anulate de alegătorii din segmentul său electoral care nu i-au acordat votul. O normă veche avertizează: fii cineva pentru unii în loc de a fi de toate pentru toți.

Care poate fi dimensiunea bazinului electoral predispus către un candidat ca Paleologu, care s-a declarat ca fiind de Dreapta? Nu prea mare, dar la limita superioară așteptările au luat ca referință cifra de trei milioane care au spus DA anul trecut, cu ocazia referendumului pentru definirea familiei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. Aceste trei milioane și dimensiunea electoratului de Dreapta nu se suprapun (foarte probabil că un număr semnificativ din cele trei milioane preferă PSD, PNL, USR sau alte partide deloc sau prea puțin de Dreapta), dar acest bazin larg i-ar fi fost mai la îndemână după ce a decis să nu se limiteze la electoratul propriu-zis de Dreapta.

Totuși Paleologu nu a făcut niciun efort susținut de a-i atrage pe alegătorii de la referendum. Abia către finalul campaniei s-a manifestat mai ferm și a încercat să-și facă puțină reclamă (probabil din calcul electoral) declarând că a votat DA, însă în rest a evitat subiectul. Ba chiar la început a răspuns vădit iritat la o solicitare directă din partea unui alegător interesat. „Aș dori ca dl Theodor Paleologu să facă o declarație unde stă vizavi de situația familiei și LGBT, după această declarație va primi sau nu suportul meu și poate la mulți creștini. Iar de n-o va face, nu voi vota”. Apelul i-a fost adresat pe pagina sa de Facebook, dacă nu mă înșel înainte de anunțarea oficială a candidaturii. Răspunsul: „Am votat la referendum și mi-am exprimat punctul de vedere: moderat, nuanțat, dar clar și ferm”. Omul s-ar fi mulțumit cu un simplu „da” sau „nu” referitor la întrebarea de la referendum, dar s-a ales în schimb cu o lecție de mânuire a adverbelor.

Din acest punct de vedere a fost o mare oportunitate ratată, dar pentru valorificarea ei Paleologu ar fi trebuit să opteze pentru alt personaj de campanie: acela de intelectual creștin. O astfel de perspectivă ar fi deschis căi de explorare a unor subiecte pînă acum neabordate de vreun politician român la un nivel atât de înalt. Elocința, erudiția și combativitatea l-ar fi ajutat să facă față atacurilor inevitabile, de la „fundamentalist creștin” până la acela de „amenințare la adresa statului nostru secular”. Ar fi fost continuu hăitut și răstălmăcit de presă și alți candidați, însă ar fi agonisit simpatia și poate chiar respectul majorității creștine din țară. Un astfel de capital acordat curajului și unei abordări inteligente (de care Paleologu este capabil) s-ar fi materializat în cabina de vot: ar fi putut obține cel puțin la fel cât Diaconu, cu posibilitatea de a depăși pragul de un milion, care pentru o țară ca România înseamnă intrarea în liga campionilor politici.

Sau alt plan: interogarea critică a elefanților din încăpere pe care lumea „serioasă” se face că nu-i vede, sau îi furajează cu acadele confecționate din consens corect politic. Câteva teme de dezbatere și interes major:

  • Catastrofismul climatic, acordul de la Paris și efectele impozitării carbonului asupra economiei și nivelului de trai al populației
  • Școala și pervertirea elevilor prin îndoctrinarea LGBT
  • Imigrarea necontrolată, acordul de la Marrakech, suveranitate și o politică în interesul României față de migranții economici și refugiații legitimi
  • Câtă integrare în Uniunea Europeană? Rămânem un stat suveran, sau transformăm statul român într-o curea de transmisie a politicilor franco-germane?
  • Tendința demografică a țării este mai mult decât îngrijorătoare, a devenit o problemă majoră. Cum putem stimula familia și natalitatea?

Din păcate Paleologu a ocolit (sau tratat marginal) și astfel de subiecte. Însă dacă ar fi adus aceste teme în centrul mesajului său ar fi reușit și un deziderat tactic important: controlul asupra „narațiunii” generale. Ar fi perturbat și dislocat cursul și vizibilitatea celorlalte candidaturi și ar fi provocat o reacție, înclusiv în presă și mediul online. În acest fel ar fi putut prelua inițiativa asupra discursului general și în ultimă instanță s-ar fi aflat în poziția de a menține atenția concentrată asupra propriilor subiecte de dezbatere. În engleză există expresia „to punch above one’s weight”, sau a reuși o lovitură superioară propriei categorii de greutate. Pentru Paleologu ar fi însemnat participarea la competiție mai presus de nivelul acordat inițial.

Insistența asupra unei perspective creștine, sau asupra temelor incomode, ar fi inaugurat ceva inedit la noi: examinarea inteligentă în beneficiul publicului larg a fenomenelor tabu sau marginalizate, dar cu impact existențial asupra națiunii. I s-ar putea spune populism existențial. (Sufixul „existențial” poate apare cam pretențios și artificial dar, cine știe, poate că face primul termen mai pasabil pentru intelectuali.)

Poate că altădată altcineva se va încumeta.

P.S.

Pentru turul doi nu o subestimați pe Dăncilă, are cel mai motivat electorat.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here