Categorii
Știri

Sondaj: dacă ar participa și ea, Hillary Clinton ar ocupa primul loc între candidații Democrați la președinție

Un sondaj publicat recent a constatat că Hillary Clinton, candidata prezidențială care a eșuat de două ori (prima oară în 2008, când Barack Obama a obținut nominalizarea în dauna ei), ar putea fi liderul pentru câștigarea nominalizării din partea partidului Democrat, dacă se va hotărî să candideze a treia oară.

Sondajul, întreprins de Harvard/Harris, a întrebat un eșantion național de alegători Democrați pe cine ar susține pentru președinție în cazul în care Clinton și fostul secretar de stat John Kerry ar participa la alegerile primare Democratice pentru 2020. Nu cu mult timp în urmă ea ar fi exprimat în privat opinia că ar fi dispusă să participe, dacă s-ar ivi un set de circumstanțe care i-ar permite să câștige.

În acest scenariu ipotetic 21% dintre respondenții Democrați au spus că o vor sprijini pe Hillary, suficient pentru a-i asigura primul loc, în dauna actualului lider, Joe Biden, care a primit 20%. Rezultatele sugerează că, în cazul în care ar intra în cursă, Hillary ar atrage din susținerea care la ora de față este acordată multora dintre candidații de vârf.

În afară de Biden și senatorul Bernie Sanders, senatoarea Elizabeth Warren, primarul Pete Buttigieg și chiar Michael Bloomberg au înregistrat toți scăderi semnificative de susținere atunci când alegătorii au primit opțiunea de a vota pentru Hillary.

Hillary Clinton se află în prezent în mijlocul unui turneu mediatic pentru a promova The Book of Gutsy Women, o nouă carte la care figurează drept autoare împreună cu fiica sa Chelsea. După cum au notat unii observatori, această campanie de publicitate este și un mijloc convenabil pentru a-și menține numele în atenția presei, în timp ce ia în considerare dacă să candideze din nou la președinție.

Cu ocazia unei apariții recente la emisiunea „Howard Stern Show” ea a declarat: „Îmi plac bărbații”. Unii analiști politici au sugerat că acest comentariu este intenționat să-i sporească acreditarea de candidat „hetero” înaintea lansării oficiale a unei posibile campanii în săptămânile sau lunile următoare.

În același timp se conturează o evoluție semnificativă, care ar putea influența decizia finală a doamnei Clinton. Dacă pînă recent era devansat în sondaje de unii candidați Democrați, odată cu întețirea eforturilor partidului Democrat de a-l demite din funcție Donald Trump a început să preia conducerea în preferințele electoratului mai ales, ceea este important, într-o serie de state decisive pentru obținerea președinției, cum ar fi Michigan, Pennsylvania și Wisconsin.

Această tendință de ultimă oră a fost observată cu ocazia unui sondaj efectuat de Firehouse Strategies/Optimus, într-o cercetare solicitată de partidul Republican.

În acest sondaj Trump conduce cu o medie de șase puncte procentuale în dueluri ipotetice cu toți candidații Democrați, inclusiv Joe Biden, care l-a devansat pe Trump într-o serie de sondaje efectuate mai devreme în acest an.


SURSA icon-caret-right   Washington Free Beacon

0
Partajare
  • 67
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *