Categorii
Traduceri

Răzbunarea democrației

Alegerile din Marea Britanie sunt un triumf al democrației și, mai ales, al omului de rând. De aceea rezultatul și, mai ales, cei care l-au făcut posibil sunt intens detestați de toți ceilalți care „știu mai bine ce și cum”.

Partajare
  • 180
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un sondaj efectuat de YouGov înainte de alegerile recente din Marea Britanie a scos în evidență o diferență semnificativă de atitudine dintre votanții conservatori și laburiști și respectiv dintre cei în favoarea Brexit și cei împotrivă.

Altfel spus stângiștii nu tolerează democrația dacă nu iese ce vor ei. Exact așa au procedat în seara imediat după anunțarea rezultatelor, când o mulțime de susținători laburiști și ai rămânerii Marii Britanii în UE au ieșit la protest în fața reședinței primului ministru, pentru a zbiera că ei nu recunosc rezultatul alegerilor.

S-a afirmat deplin narcisismul celor care cred că democrația trebuie să „facă mumos”, altfel aruncă cu jucăria de pereți. Jurnalistul britanic Brendan O’Neill evaluează mai jos semnificația acestor alegeri, surprinzătoare prin victoria categorică a partidului Conservator.

icon-circle-o  icon-circle-o  icon-circle-o

Așadar acum știm. Acum știm ce se întâmplă când declari război democrației. Acum am aflat consecințele luării în derâdere a celui mai mare vot democratic din istoria națiunii. Acum știm ce se alege de o clasă politică a cărei prioritate este să-și bată joc de alegători, să le înnăbușe vocea democratică și să-i calomnieze numindu-i rasiști și xenofobi ignoranți cărora nu le poate fi încredințată cârma națiunii. Ești pedepsit. Provoci o rebeliune împotriva ta. Ești înlocuit. Noaptea trecută, în acele rezultate extraordinare ale alegerilor, am fost martorii răzbunării democrației.

Nu trebuie să fii un susținător al lui Boris Johnson sau al tratatul său de retragere din Uniunea Europeană pentru a aprecia importanța și splendoarea evenimentelor de ieri. Rezultatele sunt frapante, istorice chiar. Laburiștii au suferit cea mai severă înfrângere de multe decenii și Conservatorii au câștigat o majoritate redutabilă pe care, în ultimele zile ale campaniei electorale, nu mulți o preziceau. Cea mai frapantă a fost coroziunea, prăbușirea de fapt, a „zidului roșu” laburist – acel teritoriu istoric al circumscripțiilor roșii care se întindea din nordul Țării Galilor până în nordul Angliei. Ei bine, nu mai este roșu: a căzut cărămidă cu cărămidă datorită mulțimilor de alegători care, cu toate că au votat cu laburiștii timp de zeci de ani, acum s-au îndreptat spre conservatori.

Stockton South, Darlington, Wrexham – toate au devenit locuri Tory. Însăși a spune așa ceva sună ciudat. Circumscripția din Bolsover, deținută de Dennis Skinner din 1970, are acum o majoritate Tory de peste 5.000. Foste orașe miniere care de mult timp îi detestă pe conservatori – Bishop Auckland, Sedgefield – au devenit albastre. Noul deputat pentru Bishop Auckland, conservatoarea Dehenna Davison în vârstă de 25 ani, este primul deputat conservator din istoria de 134 ani a acestei localități. Și Don Valley a trecut la conservatori, în ciuda eforturilor repetate ale parlamentarului laburist Caroline Flint de a-și avertiza partidul că trădarea alegătorilor din clasa muncitoare, care susțin Brexit, va costa scump. Zidul nu a fost doar spart pe alocuri, a fost dărâmat.

Prăbușirea „zidului roșu” este cel mai semnificativ eveniment al acestor alegeri deoarece confirmă, în mod clar și profund, respingerea revoltată de ieri, la urne, a elitelor Remain [care doresc rămânerea Marii Britanii în UE, n.trad.]. Dintre toți susținătorii Brexit, disprețuiți fără excepție de elite, aceste comunități ale clasei muncitoare au fost cele mai detestate. Când i-ați auzit pe cei înamorați de elitele liberale ale UE, sau pe radicalii mișcării burgheze Corbyniste, deplângând acele secțiuni ale societății cu „nivel scăzut de informații” și ușor de manipulat în favoarea Brexitului, să știți că despre ei vorbeau. Despre oamenii de treabă din Blackpool South, Vale of Clwyd, sau Workington – toate devenite circumscripții conservatoare în această dimineață. Acel dispreț otrăvitor era îndreptat în principal către acești oameni. Și iată că acum ei au răspuns, cu același dispreț pe au fost nevoiți să-l îndure în ultimii trei ani și jumătate.

Revolta zidului roșu împotriva partidului Laburist definește o epocă. Este vorba despre acei oameni din clasa muncitoare care resping vechea idee că ar vota și un măgar, atât timp cât este împodobit cu o rozetă roșie. Este vorba despre oamenii obișnuiți răzvrătindu-se împotriva noii aristocrații a claselor de mijloc care au îmbrățișat politici identitare trăznite și au deturnat partidul fondat de strămoșii lor. Și este o revoltă împotriva anti-democrației. De mai bine de trei ani clasa politică s-a agitat împotriva celui mai mare vot democratic din istoria noastră. S-au folosit de toate trucurile legale și parlamentare din manual pentru a zădărnici sau întârzia Brexitul. Iar acum oamenii au dat verdictul cu privire la acest comportament rușinos. Au servit nota de plată a democrației.

Bunăoară luați în considerare figura ridicolă și autoritaristă a liderului Lib Dem [Liberal Democrats, n.trad.], Jo Swinson. Și-a pierdut locul în parlament. Ea a dat cu flit Brexitului, iar alegătorii i-au dat ei cu flit. La fel cum i-au tratat și pe mulți alți parlamentari Remain, care au încercat să obstrucționeze democrația. Ce surpriză! Oamenii își iau votul în serios. Ei știu că pentru acest drept s-a luptat îndelung și unii chiar au murit pentru această hârtie care din când în când permite fiecărui cetățean adult și liber să determine forma și natura guvernării. Ei nu sunt indiferenți când votul lor este subminat, fie de UE, sau de propriile noastre elite antidemocratice.

Elitiștii de Stânga au început deja să ridiculizeze acest vot în masă împotriva anti-democraților ca fiind victoria unor idioți rasisti. Acești alegători stupizi strangulați intelectual de tabloidele malefice și de retorica demagogilor populiști, spun ei. Nu se vor destupa niciodată. Acesta este exact genul de dispreț care i-a determinat pe oameni să se îndrepte împotriva elitelor de Stânga și a celor tehnocratice. Mai important, alegerile de ieri arată opusul celor susținute de acești antidemocrați. Arată că oamenii pot gândi și decide singuri. Timp de trei ani oamenii au fost bombardați cu amenințări exagerate și avertizări isterice cu privire la pericolele Brexitului și vulnerabilitatea economiei și a serviciilor publice dacă mergem pe ruta populistă. „Vom avea grijă de voi oprind Brexit și făcând ceea ce trebuie”, i-au asigurat politicienii. Poporul a respins aceste palavre paternaliste. Oamenii au gândit cu propriul cap și au spus: „Nu”. Acesta a fost un act al unui popor independent.

Acum trebuie să ne asigurăm că Boris nu va compromite Brexit. Ne vom îngriji de asta.
Deocamdată să recunoaștem și să sărbătorim ceea ce ne-a fost reamintit de aceste alegeri: faptul că democrația rămâne cel mai puternic instrument de corecție pentru elitism și tiranie pe care omenirea l-a inventat vreodată.

Brendan O’Neill


În original icon-caret-right The revenge of democracy

0
Partajare
  • 180
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

3 răspunsuri la “Răzbunarea democrației”

Interesant e că lucrurile se manifestă simlar la noi, dar în sensul că „lumea bună” refuză să accepte rezultatele votului atunci când iese câștigător PSD – votat, evident, de „știrbi”, „analfabeți” etc, de regulă electoratul mai conservator social și mai puțin dispus la revoluții („deplorabilii” noștri – „oameni neinformați”, ca să folosesc un eufemism), oameni care, de altfel, oricât ar fi de batjocoriți de hipsterimea și ‘telectualitatea noastră, nu prea ies în stradă când câștigă ceilalți, ci acceptă rezultatul democratic.

Ca să nu mai zic și de marota cu Putin, aplicată atât brexiterilor, trumpiștilor, cât și partidului autohton care l-a dat pe actualul secretar general adjunct al NATO…

Ce ironic, isn’t it? 🙂

(după atâția ani de anti-fesenism, anti-pedeserism, anti-pesedism, și asta în perioade grele, în primii ani 90, în anii Năstase, în al doilea mandat Băsescu, sper să nu fiu făcut acum pesedist… însă nici nu vreau să rămân orb în fața constatării că și la noi apar semne că ceea ce credeam noi că e dreapta începe să semene a stânga, iar electoratul tradițional al stângii capătă nuanțe right-wing – la fel și partidele; un pic de trezvie e utilă…)

Eram sigur că le vedeți altfel, că altfel nu mă oboseam să vă provoc un pic 🙂

Evident că nu asemăn *în substanță* (doctrinar) PSD cu P. Conservator sau GOP, dar remarc o analogie narativă la nivel de electorate (nu se poate nega caracterul conservator social și mai degrabă național-„patriotic” al electoratului PSD, vs furia de tip #rezist și progresist al adversarilor – inclusiv la nivel de partid, dacă vorbim de USR și parțial de PNL și PLUS; pe PMP nu-i bag aici).
De altfel, PSD e cel care a păstrat și accentuat o latură suveranistă și social conservatoare, nu adversarii, care după prăbușirea PNȚcd au virat mai degrabă spre progresism (chiar dacă unul amestecat cu elemente populare – vz PDL).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *