SUA: 12 milioane persoane au șofat sub influența drogurilor în 2018

0

Milioane de americani, adolescenți și în special adulți tineri, șofează în timp ce se află sub influența marijuanei și altor droguri ilegale, relatează oficiali din SUA.

Potrivit unui nou studiu realizat de Centrele de Control și Prevenire a Bolilor din SUA (CDC), 12 milioane de șoferi în vârstă de 16 ani și mai mari au declarat că au condus autoturisme în 2018 în timp ce erau drogați cu marijuana, iar peste 2 milioane au spus că au condus după ce au folosit alte droguri ilicite.

În același an aproape 21 milioane de americani au condus sub influența alcoolului. Deși acest număr este aproape dublu față de cei care conduc sub influența marijuanei și altor droguri, șofatul imediat după sau în timpul consumului de marijuana a devenit foarte frecvent și îngrijorător, au remarcat cercetătorii.

„Șofatul sub influența marijuanei reprezintă o îngrijorare majoră și faptul că avem astfel de tineri care consumă marijuana la volan este o imensă problemă de sănătate publică”, a declarat Helen Witty, președintele național al MADD sau Mothers Against Drunk Driving.

O parte a problemei, potrivit doamnei Witty, este că mulți adolescenți și adulți tineri cred că marijuana este neprimejdioasă. „Este ceva natural, spun ei. Dar la fel este și veninul de șarpe. Natural nu înseamnă că este și bine pentru tine”, a spus ea.

Witty știe despre ce vorbește. În urmă cu nouăsprezece ani fiica ei în vârstă de 16 ani a fost ucisă pe un traseu de biciclete, când a fost lovită de un automobil condus de o tânără de 17 ani, care era sub influența marijuanei și alcoolului. Șoferița a fost trimisă la închisoare. „Viața fiicei mele s-a încheiat, iar viața celeilalte fete s-a schimbat complet”, a spus ea.

„Din păcate există prea multe întâmplări ca a mea”, a spus Witty. „Întâlnesc oameni din întreaga țară care au fost loviți în mod tragic de aceeași năpastă”.

Witty crede că problema se va agrava odată cu legalizarea marijuanei. „Există această idee că nu este dăunătoare, dar de fapt este foarte dăunătoare”, a spus ea, deoarece afectează timpul de reacție, ceea ce poate duce la accidente mortale.

Witty a spus că responsabilitatea principală de a-i ține pe copii departe de marijuana este a părinților. „Știm că părinții sunt influența numărul unu asupra copiilor în ceea ce privește consumul de droguri, sau evitarea acestuia”, a spus ea. „Și este important ca ei să spună ‘nu, marijuana este un drog’”.

Consumul de alcool sau marijuana poate modifica dezvoltarea și maturizarea creierului adolescent, a spus Witty. „Cu cât persoana care utilizează oricare dintre aceste substanțe este mai tânără, cu atât este mai probabil să ajungă la o viață de dependență”, a spus ea.

Cercetătorii CDC conduși de dr. Alejandro Azofeifa au folosit pentru studiu date din
chestionarul național legat de consumul de droguri și sănătate, întocmit de administrația sănătății mentale și a abuzului de substanțe nocive, un departament al ministerului snătății.

Anchetatorii au descoperit că bărbații sunt mai predispuși să conducă un automobil după ce au folosit marijuana (6 la sută) decât femeile (3 la sută). De asemenea, albii și negrii sunt mai predispuși să șofeze intoxicați decât hispanicii.

În ceea ce privește vârsta, mai puțin de 1 la sută dintre cei în vârstă de 65 ani și mai bătrâni au șofat după ce au consumat marijuana, comparativ cu 12 la sută dintre cei cu vârste între 21 și 25 de ani. Când a fost vorba de șofat după ce au folosit alte droguri ilegale, aproximativ 2 la sută dintre cei între 21 și 34 de ani au spus că au făcut și acest lucru.

Cercetările au arătat că utilizarea marijuanei și a drogurilor ilicite împreună cu alcoolul crește riscul deficiențelor de conducere. Aceste droguri pot compromite funcțiile psihomotorii și cognitive. Unele studii au descoperit, de asemenea, o asociere între utilizarea de marijuana și riscul de accidente auto, au remarcat cercetătorii.

Deși nu se știe câtă marijuana este periculoasă, este posibil ca modul în care este ingerată să conteze în privința efectelor, adică dacă este fumată, mâncată sau vapată și dacă este folosită împreună cu alcool sau alte droguri. Witty consideră că problema este mult mai mare decât ceea ce relevă acest studiu, deoarece datele au fost raportate pe bază de voluntariat.

În momentul de față nu există niciun test simplu pentru automobiliști – precum cel respiratoriu pentru consumul de alcool – care să poată semnala dacă cineva este intoxicat cu marijuana.

„Creșterea consumului de marijuana și al unor medicamente ilicite în Statele Unite, împreună cu rezultatele acestui raport, indică necesitatea unor instrumente de evaluare rapidă și măsurabilă pentru a stabili prezența și nivelul de deteriorare cauzat de marijuana și alte droguri ilicite”, au încheiat cercetătorii.

Raportul a fost publicat pe 20 decembrie în raportul săptămânal Morbidity and Mortality Weekly Report al CDC.


SURSA icon-caret-right   UPI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here