Categorii
Traduceri

Un deceniu fără precedent în istorie

Nu este cazul să ne autoflagelăm, din punct de vedere moral, în ceea ce privește starea din prezent a planetei. În realitate suntem mai atenți și mai vrednici decât ni se acordă credit.

Partajare
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ne-am obișnuit să fim furajați cu cele mai pesimiste evaluări de mediu și ale stării de sănătate a planetei în general: cohorte de animale care dispar, ghețari și calote glaciare topindu-se sub ochii specialiștilor, mări și oceane amenințând să înghită insule și zonele de coastă, păduri vaste transformate în cimitire de cioturi, Amazonul mistuit de flăcări, inevitabila penurie de una și alta datorită exploatării și consumului exorbitant, capitalism, lăcomie, etc, etc.

Apogeul l-a atins tirada antologică, din toamna anului trecut, a unei fetișcane în vârstă de 16 ani care, cu ochii bulbucați și fața transformată într-un rictus de ură și dezgust, a slobozit reproșul suprem: „Cum de îndrăzniți?!” Cum de îndrăzniți să existați, când însăși existența voastră pune planeta în pericol?

În realitate nu este cazul să ne pierdem cu firea, deoarece realitatea arată altfel decât așa cum o descriu casandrele la datorie. Ca să folosesc un termen îndrăgit de progresiști, realitatea este mult mai „nuanțată”. Văzută dintr-o perspectivă cu bătaie lungă în timp, omenirea a înregistrat de fapt un progres remarcabil: am devenit mai eficienți și economicoși cu resursele la dispoziție, iar aceasta în condițiile în care populația globală și calitatea vieții au crescut constant.

Matt Ridley, autorul eseului care urmează, argumentează convingător în acest sens. Reiau, în completare, o observație pe care am făcut-o cu altă ocazie:

Imagini recente din satelit arată că India și China au reușit, după o perioadă de deforestare pe scară largă în anii 1970 – 1980, să își refacă în mod spectaculos patrimoniul de vegetație. Aceasta deoarece în ultimele două decenii ambele țări au inițiat programe largi de refacere a pădurilor. India deține recordul mondial la plantat copaci, cu 800.000 de indieni plantând 50 milioane de arbuști în 24 de ore.

Prin urmare nu este cazul să ne autoflagelăm din punct de vedere moral. În realitate suntem mai atenți și mai vrednici decât ni se acordă credit.

icon-circle-o  icon-circle-o  icon-circle-o

Nu permiteți nimănui să vă spună că al doilea deceniu al secolului XXI a fost o perioadă nefastă. Trecem prin cea mai semnificativă îmbunătățire a nivelului de viață al omului din istorie. Pentru prima dată sărăcia extremă a scăzut sub pragul de 10% din populația lumii. În anul în care m-am născut [1958, n.trad.] aceasta era la 60%. Inegalitatea globală a scăzut în mod semnificativ deoarece Africa și Asia cunosc o creștere economică mai rapidă decât Europa și America de Nord, mortalitatea infantilă a scăzut la niveluri record, foametea practic a dispărut, iar malaria, poliomielita și bolile de inimă sunt în scădere.

Puține din toate acestea au făcut obiectul fluxurilor de știri, deoarece veștile bune nu devin știri. Dar am urmărit totul îndeaproape. Încă de când am publicat cartea The Rational Optimist, în 2010, m-am confruntat cu întrebări de genul „ce zici de…”: ce zici despre marea recesiune, criza euro, Siria, Ucraina, Donald Trump? Cum de îndrăznesc să spun că situația generală se îmbunătățește, având în vedere toate acestea? Răspunsul este următorul: pentru că lucrurile rele se petrec în timp ce lumea continuă să se îmbunătățească. Se îmbunătățește în mod constant, iar ritmul de îmbunătățire de pe parcursul acestui deceniu m-a surprins până și pe mine, o persoană în general cu capul în nori.

Poate că una dintre cele mai puțin agreate predicții pe care le-am făcut în urmă cu nouă ani a fost „probabil că amprenta ecologică a activității umane se micșorează” și „devenim mai sustenabili, nu mai risipitori, în felul în care folosim planeta”. Adică: populația și activitățile economice vor crește, dar am învățat cum să reducem ceea ce luăm de la planetă. Și așa s-a dovedit. Andrew McAfee, un om de știință de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), a documentat recent acest lucru într-o carte numită More from Less (Mai mult prin mai puțin), care arată cum unele țări încep să se folosească de mai puține resurse: mai puțin metal, mai puțină apă, mai puțin teren. Nu doar relativ la productivitate, ci la modul absolut.

Așa ceva nu se potrivește prea bine cu ceea ce ne spun cei de la Extinction Rebellion. Iar data viitoare când îl auziți pe Sir David Attenborough afirmând că „Oricine crede că este posibilă o creștere infinită pe o planetă cu resurse finite este fie nebun, fie economist”, întrebați-l următorul lucru: „Dar dacă creșterea economică înseamnă folosirea de mai puține resurse și nu mai multe?” De exemplu o doză normală de băuturi răcoritoare din prezent, care conține 13 grame de aluminiu, din care o mare parte este reciclată. Însă în 1959 conținea 85 de grame. Această substituire în timp se datorează creșterii economice, dar de asemenea reduce și resursele consumate.

În ceea ce privește Marea Britanie consumul nostru de materiale a atins probabil vârful în perioada sfârșitului de secol trecut – o realizare care a trecut aproape neobservată. Dar dovezile există. Chris Goodall, un investitor în vehicule electrice, a publicat în 2011 cercetări care arată că Marea Britanie folosea deja de atunci mai puține resurse nu doar la modul relativ, ci la modul absolut. Între timp evenimentele i-au confirmat teza. Cantitatea tuturor resurselor consumate pe cap de locuitor în Marea Britanie (extracția de biomasă, metale, minerale și combustibili fosili, plus importurile minus exporturi) a scăzut cu o treime între 2000 și 2017, de la 12,5 tone la 8,5 tone. Aceasta este o scădere mai rapidă decât creșterea populației, deci înseamnă mai puține resurse consumate în general.

Dacă acest lucru nu pare să aibă sens, atunci gândiți-vă la propria casă. Telefoanele mobile au puterea de calcul a computerelor mari cât o cameră din anii 1970. Eu îl folosesc pe al meu în loc de aparat foto, radio, lanternă, busolă, hartă, calendar, ceas, casetofon, ziar și pachet de cărți de joc. Becurile cu LED-uri consumă aproximativ un sfert din energia electrică a becurilor incandescente, pentru aceeași lumină. Clădirile moderne conțin în general mai puțin oțel, din care o proporție mai mare este reciclată. Birourile nu au eliminat complet consumul de hârtie, dar folosesc mult mai puțină ca în trecut.

Chiar și în cazurile în care utilizarea materialelor nu scade, creșterea este mai lentă decât se aștepta. De exemplu, experții din anii 1970 au prognozat câtă apă va consuma lumea în anul 2000. De fapt consumul total în acel an a fost jumătate față de cel prevăzut. Nu pentru că erau mai puțini oameni ci pentru că inventivitatea umană a permis irigarea mai eficientă în agricultură, care cel mai mare utilizator de apă.

Majoritatea economiștilor presupuneau, până de curând, că aceste îmbunătățiri sunt aproape întotdeauna în zadar, din cauza efectului de recul: dacă scade costul a ceva, atunci oamenii vor folosi mai mult din acel ceva. Bunăoară iluminatul mai puțin intensiv energetic îi va determina pe oameni să lase luminile pornite pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest efect este cunoscut sub numele de paradoxul Jevons, după numele economistului William Stanley Jevons din secolul al XIX-lea, care l-a descris pentru prima dată. Dar Andrew McAfee susține că paradoxul Jevons nu se mai aplică. Să presupunem că treceți de la becuri incandescente la LED-uri în casa dumneavoastă și astfel economisiți aproximativ trei sferturi din factura de energie electrică pentru iluminat. S-ar putea să lăsați mai multe lumini aprinse pentru o perioadă mai lungă de timp, dar cu siguranță nu de patru ori mai mult.

Eficiența sporită în agricultură înseamnă că lumea se apropie acum de „vârful agricol” – în ciuda numărului tot mai mare de oameni și a cererii lor de produse alimentare mai multe și mai bune, productivitatea agricolă crește atât de repede încât nevoile umane pot fi satisfăcute de o suprafață în scădere de teren arabil. Jesse Ausubel de la Universitatea Rockefeller și colegii săi au susținut în 2012 că, datorită tehnologiilor moderne, în prezent folosim cu 65% mai puțin pământ pentru a produce o cantitate dată de alimente comparativ cu 50 de ani în urmă. Se estimează că, până în 2050, o suprafață de dimensiunea Indiei va fi degajată de plug și pășunat.

Reducerea suprafețelor de teren arabil este motivul pentru care se extind pădurile, în special în țările bogate. Ausubel a observat în 2006 faptul că nicio țară rezonabil de înstărită nu avea un stoc forestier în scădere, atât în ​​ceea ce privește densitatea copacilor, cât și suprafața. Animalele mari se întorc din abundență în țările bogate și astfel populațiile de lupi, căprioare, castori, lincși, foci, vulturi sunt în creștere, iar acum chiar și numărul de tigri sporește încet.

Cea mai surprinzătoare statistică s-ar putea să fie aceea că Marea Britanie utilizează în mod constant mai puțină energie. John Constable de la Global Warming Policy Forum subliniază că, deși economia Regatului Unit aproape s-a triplat ca dimensiune din 1970, iar populația a crescut cu 20%, consumul total de energie internă a scăzut de fapt cu aproape 10%. O mare parte din acest declin s-a produs în anii recenți. Aceasta nu este neapărat o veste bună, susține Constable: deși îmbunătățirea eficienței energetice a becurilor, avioanelor și mașinilor este o parte a realității, mai înseamnă și că importăm mai multă energie încorporată în produse, după ce am transferat în străinătate o mare parte din industriile noastre manufacturiere de oțel, aluminiu și produse chimice, împreună cu unele dintre cele mai mari prețuri din lume la energia pentru producție industrială.

În cele din urmă toată această strictețe a economisirii de energie ar putea cauza probleme. Inovația necesită experimente (majoritatea nereușind), iar experimentele necesită energie. De aceea energia ieftină este crucială – așa cum arată revoluția industrială. Astfel, energia ar putea fi de fapt singura resursă pe care o populație prosperă ar trebui să o folosească mai mult. Din fericire acum este posibil ca fuziunea nucleară să ajungă să livreze, într-un viitor nu prea îndepărtat, energie sub formă minimalistă, folosind foarte puțin combustibil și teren.

Mișcarea pentru protecția mediului a fost obsedată, de la incepție, de resursele finite. Cele două cărți care au lansat industria verde, la începutul anilor 1970, The Limits to Growth in America și Blueprint for Survival in Britain, au lamentat amândouă epuizarea iminentă a metalelor, mineralelor și combustibililor. Prima a prezis că, în cazul în care creșterea continuă, atunci lumea va rămâne fără aur, mercur, argint, staniu, zinc, cupru și plumb cu mult înainte de anul 2000. Manualele școlare au preluat, la scurt timp după aceea, aceste afirmații.

Acest lucru l-a determinat pe economistul Julian Simon să-l provoace pe ecologul Paul Ehrlich la un pariu: anume că un coș de cinci metale (alese de Ehrlich) va costa mai puțin în 1990 decât în ​​1980. Epoca de piatră nu s-a încheiat datorită penuriei de piatră, a spus Simon, argumentând că am putea găsi înlocuitori dacă metalele devin deficitare. Simon a câștigat pariul cu ușurință, iar Ehrlich i-a înmânat suma pariată cu reticență, plângându-se că „singurul lucru care nu se va epuiza vreodată sunt imbecilii”. Până în ziua de azi niciunul dintre acele metale nu a crescut semnificativ în preț și nici nu a scăzut în volumul rezervelor, cu atât mai puțin să se epuizeze.

O ironie modernă este aceea că numeroase politici ecologice susținute în prezent ar inversa de fapt tendința de utilizare a mai puține materii prime. Un parc eolian necesită mult mai mult beton și oțel decât un sistem echivalent bazat pe gaz natural. Opoziția activiștilor de mediu față de energia nucleară a împiedicat dezvoltarea exact a acelui sistem generator de energie care are nevoie de cea mai mică suprafață de teren, cel mai puțin combustibil și cea mai redusă cantitate de oțel sau beton pe megawatt. A arde lemn în loc de cărbune în stațiile care generează electricitate înseamnă exploatarea unor suprafețe de pământ mai întinse, izgonirea din habitatul natural a mai multor păsări și chiar emisii mai mari. Agricultura organică folosește suprafețe de pământ mai întinse decât agricultura convențională. Tehnologia ne permite o traiectorie către o planetă mai curată, mai ecologică. Nu este nevoie să cotim într-o direcție nouă. Dacă facem acest lucru atunci riscăm să ținem progresul în loc.

Voi face o predicție, la intrarea în a treia decadă a acestui secol: până la sfârșitul noului deceniu vom vedea mai puțină sărăcie, mai puțină mortalitate infantilă, mai puține suprafețe de teren dedicate agriculturii din lume. Vor fi mai mulți tigri, balene, păduri și rezervații naturale. Britanicii vor fi mai bogați și fiecare dintre noi vom folosi mai puține resurse. Viitorul politic global poate fi incert, dar tendințele de mediu și tehnologice sunt destul de clare – și se îndreaptă într-o direcție bună.

Matt Ridley


În original icon-caret-right We’ve just had the best decade in human history. Seriously

0
Partajare
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *