Categorii
Opinii

Chinavirus

Pandemia din prezent este o bună ocazie de re-evaluare a relațiilor cu China. După trei decenii de iluzii fracturate a sosit momentul unei decuplări.

Partajare
  • 1.5K
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Se știe că Italia și Iran se numără printre țările cele mai afectate de actuala pandemie. Ceea ce se știe mai puțin este faptul că amândouă au relații economice strânse cu China, ceea ce a dus la crearea unui culoar uman prin care virusul a fost preluat din țara de origine. Amândouă au legături economice strânse cu Beijing, în principal prin inițiativa „One Belt and One Road” (prescurtat OBOR).

OBOR este o strategie de politică externă a Beijingului deghizată în programe de investiții în infrastructură. Iată cum funcționează: China și țara X sunt de acord să demareze un proiect de infrastructură în țara X. Țara X trebuie să se împrumute de la o bancă chineză pentru a finanța proiectul. Un contract este acordat companiilor chineze, care aduc apoi materiale și angajați chinezi în țara X pentru a construi proiectul. OBOR, supranumit și „Noul Drum al Mătăsii” – după ruta comercială străveche care lega China de Europa traversând India, Afganistan, Anatolia, prin Mesopotamia și Egipt până în Europa în Grecia și Italia – este un proiect vast, conceput de președintele Xi Jinping și adoptat de guvernul chinez în 2013.

În urmă cu un an, în martie 2019, ignorând avertismentele din partea Uniunii Europene și Statelor Unite, Italia a devenit prima și singura țară din G7 (grupul celor mai dezvoltate șapte țări din lume) care a semnat OBOR. Ca parte a acordului Italia a deschis o serie de sectoare către investițiile chineze, de la infrastructură la transporturi, inclusiv permițând companiilor de stat chineze să dețină pachete de acțiuni în patru porturi italiene majore. Ca urmare, în prezent există peste 300.000 de chinezi care trăiesc în Italia. Lombardia și Toscana sunt cele două regiuni care au befeficiat de cele mai mari investiții chineze.

Primul caz de infecție cu coronavirus din Italia a fost raportat în regiunea Lombardiei, pe 21 februarie, la aproape un an după semnarea acordului OBOR. Astăzi Italia se confruntă cu cel mai grav focar de coronavirus din afara Chinei, iar Lombardia este cea mai afectată regiune din țară.

2019 a fost anul în care Iran a aderat oficial la OBOR. China consideră Iranul drept un element crucial pentru această inițiativă, deoarece Iran nu este numai bogat în petrol, ci se află și pe traseul direct al unei căi ferate ambițioase, de peste 3.500 kilometri, pe care China intenționează să o construiască și care va porni din vestul Chinei, va trece prin Teheran și Turcia și va ajunge în Europa.

Qom, un oraș de un milion de locuitori, a devenit focarul de coronavirus din Iran. Compania „China Railway Engineering Corp.” construiește prin Qom un tronson al acestei linii feroviare de mare viteză, un proiect în valoare de 2,7 miliarde dolari. Tehnicienii chinezi au ajutat și la recondiționarea unei centrale nucleare din apropiere. Profesioniștii medicali iranieni bănuiesc că fie lucrători chinezi din Qom, fie un om de afaceri iranian care a călătorit în China din Qom, au provocat răspândirea coronavirusului în acest oraș.

Deși pe 1 februarie guvernul iranian a interzis companiilor aeriene să zboare în China, s-a făcut o excepție pentru Mahan Air, o companie aeriană neoficială de care se folosesc Gărzile Revoluționare Islamice.

Wall Street Journal a raportat că Mahan Air „a efectuat opt ​​zboruri între Teheran și China între 1 și 9 februarie, pentru a transfera pasageri chinezi și iranieni în țările lor de origine”. Aceasta explică de ce atât de mulți oficiali iranieni la nivel înalt au fost infectați de coronavirus: peste 20 de parlamentari, la care se adaugă decesul fostului amasador la Vatican (Hadi Khosroshahi) și al unuia dintre consilierii lui Ali Khamenei (Mohammad Mirmohammadi).

Spania este altă țară europeană serios afectată de noul virus. Spania nu a aderat la întregul pachet pe care îl presupune Noul Drum al Mătăsii, ci doar la o componentă finaniciară numită AIIB. Acesta este mecanismul bancar prin care China finanțează proiectele de infrastructură din cadrul OBOR. Cert este că în Spania trăiesc, la ora de față, peste 200.000 de chinezi – cifra nu-i include pe chinezii care au obținut cetățenie spaniolă. Marea majoritate (70% dintre aceștia) provin din provincia Zhejiang, care este a treia cea mai afectată provincie din țară. În 27 ianuarie presa chineză a anunțat că în Zhejiang a fost creată o forță de 330.000 voluntari care să lupte împotriva răspândirii virusului.

În lunile decembrie și ianuarie, înainte ca guvernul chinez să recunoască public epidemia cu proporții de pandemie, un număr semnificativ dintre rezidenții chinezi din Spania și Italia s-a deplasat acasă de sărbători și apoi s-a întors. Acesta este culoarul uman prin care virusul s-a răspândit în aceste țări europene.

Un studiu recent al universității din Southampton estimează că numărul de victime ar fi putut fi mult mai redus dacă guvernul chinez ar fi recunoscut mai devreme că are de-a face cu un virus nou foarte contagios și dacă ar fi cerut sprijin internațional pentru împiedicarea răspândirii acestuia în lume. Primele cazuri de coronavirus au apărut pe la mijlocul lui noiembrie 2019, dar primul anunț către public despre gravitatea bolii a fost făcut abia pe 20 ianuarie 2020, când epidemiologul Zhong Nanshan a apărut la televiziune, a descris simptomele și a confirmat existența unei epidemii la nivel național. Trei zile mai tărziu orașul Wuhan era plasat în carantină severă.

Studiul din Southampton estimează că numărul celor îmbolnăviți ar fi putut fi cu 66%, 86%, sau 95% mai mic dacă guvernul chinez ar fi reacționat cu o săptămână, două, sau respectiv trei mai devreme față de recunoașterea tardivă de la sfârșit de ianuarie. Întârzierea de aproximativ două luni – între noiembrie 2019 și ianuarie 2020 – a fost posibilă deoarece preocuparea principală, pe timp de criză, a administrației unui stat comunist nu este ameliorarea situației în condiții de transparență, ci mușamalizarea.

Primul caz, o persoană în vârstă de 55 ani din provincia Hubei, a fost consemnat pe 17 noiembrie 2019. Până în ultima zi a anului fuseseră înregistrate 266 de cazuri. Până la sfârșitul lunii decembrie laboratoarele chineze identificaseră un virus misterios ca un nou agent patogen extrem de infecțios, dar li s-a dat ordin să oprească testele, să distrugă mostrele și să suprime știrile. Zhang Jixian, un medic din provincia Hubei, a anunțat autoritățile, pe 27 decembrie, că boala era cauzată de un nou virus de tip Corona.

Reacția? Un funcționar din sistemul sanitar al orașului Wuhan, epicentrul epidemiei, a cerut pe 1 ianuarie 2020 ca toate eșantioanele de laborator care au stabilit cauza peneumoniei virale să fie distruse. În timp ce medicilor chinezi le devenea din ce în ce mai clar cât de periculos era noul virus, autoritățile chineze erau preocupate de suprimarea informațiilor care atrăgeau atenția asupra gravității situației, caracterizându-le drept „zvonuri”. Prioritatea autorităților a fost de a nega faptul că virusul este foarte contagios, un lucru pe care medicii îl știau de la sfârșitul lunii decembrie. Pe 19 ianuarie, la numai o zi după moartea unui doctor care se infectase cu noul virus, primăria din Wuhan a organizat un banchet în aer liber în oraș, la care au participat 40.000 de persoane.

Cadrele administrative și de partid au promovat înșelătoria la toate nivelurile. Numeroase decese au fost atribuite altor cauze, cum ar fi pneumonie, și apoi cadavrele au fost cremate fără autopsie. Numărul de truse de test distribuite spitalelor pentru detectarea virusului a fost redus în mod deliberat, cu scopul de a reduce astfel numărul de cazuri „confirmate” și de a truca statisticile oficiale. Numărul deceselor raportate a fost minimalizat în timp ce crematoriile au funcționat zi și noapte, distrugând urmele acestei manipulări macabre. Pentru a păstra aparențele, guvernul chinez a permis ca aproximativ cinci milioane de locuitori din Wuhan să părăsească orașul fără a fi testați de noul virus. Cadrele medicale care au discutat fățiș despre noul pericol, contrazicând linia oficială, au fost intimidate și reduse la tăcere. Când doctorul Li Wenliang – care între timp a contractat infecția și a murit – i-a avertizat pe colegii săi medici despre gravitatea bolii, pe 30 decembrie, poliția l-a reținut și l-a cercetat sub acuzația de „răspândire de zvonuri”, iar afirmațiile sale distribuite pe rețelele de socializare au fost cenzurate. Un recalcitrant precum Ren Zhiqiang, om de afaceri înstărit și critic frecvent al partidului comunist chinez, a dispărut pur și simplu după ce a publicat un articol critic despre felul în care autoritățile au răspuns epidemiei.

Cum reacționează prietenii socialismului și comunismului la noua realitate creată de stimatul partid comunist chinez? La Hollywood s-a pogorât o stare de kitsch sentimental. Milionarii care educă lumea în mod corect și vizionar cu filme importante trec printr-o pasă filozofică și au creat un mic film care să inspire și să oblojească. După șase zile de izolare în vilă actrița Gal Gadot, renumită pentru rolul din Wonder Woman, a reunit un grup select de confrați la fel de îngrijorați și împreună au cântat melodia Imagine de John Lennon. A rezultat cel mai miorlăit portret colectiv – la vest de Atlantic – al mioarei noastre strămoșești, în care toată lumea behăie cu multă empatie.

Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De șase zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
– Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De șase zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?

În schimb comuniștii serioși reușesc cel puțin să nu-și adoarmă audiența. După ce sistemul lor preferat de a face viața altora mizerabilă s-a discreditat complet pe parcursul unui secol de crime și umilințe, singura lor speranță se îndreaptă către molima din prezent. Se roagă la ea ca adepții unei secte apocaliptice.

Bunăoară un individ care răspunde la numele de Alexandru Racu și care crede că, după ce proletariatul s-a cam moleșit, socialismul va fi instaurat prin pandemie revoluționară. Alexandru Racu a absolvit facultatea de știinţe politice din cadrul Universităţii Bucureşti, are titlul de master în studii sud-est europene la Universitatea din Atena și este doctor în filozofie politică al Universităţii din Ottawa. În 2017 a publicat cartea „Apostolatul antisocial” și scrie în mod regulat pentru Active News și Cuvântul Ortodox.

Pe plan internațional s-a remarcat Slavoj Žižek. Vedeta slovenă își freacă mâinile de satisfacție cu ocazia interviului acordat revistei Spectator, apreciind că Europa este cuprinsă de o „furtună pefectă”, prin combinarea virusului cu o nouă criză a migranților. Și ce speră Žižek să se materializeze din această furtună? Comunismul. Bineînțeles că de această dată se va întrupa comunismul acela bun: „Desigur, nu mă refer la comunismul pe stil vechi. Prin comunism mă refer pur și simplu la ceea ce spune Organizația Mondială a Sănătății. Ar trebui să ne mobilizăm, să ne coordonăm și așa mai departe… doar trecem printr-o situație periculoasă. Se spune că țării X sau Y îi lipsesc măști, aparate respiratori, etc. Ar trebui să tratăm acest lucru ca pe un război. Un fel de coordonare europeană… poate chiar mobilizarea de război. Se poate face și poate chiar spori productivitatea.”

Ce ne spun de fapt elucubrațiile acestor indivizi? Că socialismul a devenit un dor de canibalism al omului de la oraș, de preferință cu studii universitare.

Pandemia de față a scos în evidență un defect mortal al lumii contemporane: o lume care s-a reconfigurat în ultimele decenii pentru a funcționa distribuit, în rețea, descoperă că un singur nod a devenit atât de proeminent încât, dacă se prăbușește, restul riscă să intre în colaps. Se verifică proverbul care ne avertizează să nu depozităm toate ouăle într-un singur coș.

Faptul că s-a ajuns aici nu este întâmplător, ci demonstrează o greșeală de proiectare de la bun început. Reformele economice ale lui Deng Xiaoping au exercitat o atracție enormă, în anii 1990, asupra liderilor de afaceri din SUA. A început să se discute din ce în ce mai intens despre necesitatea acordării clauzei de „cea mai favorizată națiune” și apoi despre elevarea Chinei la statutul de „relații comerciale normale permanente”. Atracția unei piețe de un miliard de consumatori s-a dovedit irezistibilă și camera reprezentanților din Congres (controlată de Republicani) a inclus China în a doua categorie în anul 2000.

Cu peste un miliard de locuitori, China este cea mai mare piață nouă din lume. Administrația noastră a negociat un acord care va deschide piețele Chinei către produsele americane fabricate pe pământ american, orice de la porumb, la substanțe chimice și până la calculatoare.

Introducerea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului și normalizarea legăturilor comerciale îi va întări pe cei care luptă pentru mediu, pentru standarde de muncă, pentru drepturile omului, pentru statul de drept… În această etapă a dezvoltării Chinei noi vom avea o influență mai pregnantă cu o mână întinsă decât cu un pumn încleștat.

Bill Clinton

S-a crezut cu tărie că o astfel de măsură va aduce cu sine, în mod inevitabil, transformarea celui mai mare lagăr comunist din lume într-un partener de încredere, ba chiar s-a pronosticat că, în timp, liberalizarea economică și creșterea nivelului de trai vor duce la liberalizare politică. Era de ajuns să-ți pui mâinile streașină la ochi și undeva în zare se profilau chinezi îmbrăcați în blue jeans fabricați din bumbac american, mâncând hamburgeri, sorbind Coca Cola și bucurându-se de drepturile omului.

În realitate succesul economic nu a slăbit sau îmbunat sistemul, ci a întărit dictatura. S-a întețit persecuția minorităților – de la creștini, adepții sectei Falun Gong și până la populații întregi precum uighurii din provincia Xinjiang, sau populația budistă din Tibet. S-a încetățenit practica oribilă a „recoltării” de organe de la „donatori” care mai întâi sunt uciși și cărora le sunt apoi extrași rinichii, ficatul, inima și alte organe care aprovizionează o piață de transplanturi foarte profitabilă. Marea majoritate a celor măcelariți pentru organe sunt uighurii sau practicanții Falun Gong. Sute de mii de persoane au fost sacrificate începând din 2000, anul în care acest sistem a fost pus în aplicare de guvernul chinez.

Drepturi civile? China a instituit cel mai insidios și opresiv sistem de supraveghere al propriilor cetățeni. Monitorizarea video la scară națională, programe software avansate de recunoaștere facială și somatică, ridicarea turnătoriei la rang de datorie patriotică și întocmirea de baze de date vaste în care sunt adunate informații despre fiecare cetățean compun un sistem de supraveghere totală bazat pe conceptul de „credit social”. Cei cu „scor cetățenesc” ridicat pot călători nestânjenit în interiorul țării, beneficiază de tratament special la hoteluri și aeroporturi, au acces la împrumuturi ieftine și la cele mai bune universități și locuri de muncă. Cei aflați în coada clasamentului pot fi blocați din societate și li se interzice să călătorească, sau nu pot obține credit financiar și locuri de muncă la stat.

Actul semnat de Bill Clinton în urmă cu douăzeci de ani a impulsionat enorm economia chineză. China era al șaptelea cel mai mare producător din lume în 1980, iar în 2010 a urcat pe primul loc, depășind SUA (la valoarea bunurilor produse, măsurată în dolari americani). Ponderea globală a producției manufacturiere a Chinei a crescut de la 8,7% în 2004 la 28,4% în 2018. Cota americană a scăzut de la 22,3% la 16,6% în aceeași perioadă. Sectorul manufacturier chinez raportat la PIB reprezintă aproape 30%, pe când cel american reprezintă doar 11% din PIB (cifre din 2018).

Ca urmare a declinului industrial american, însoțit de ascensiunea manufacturieră rapidă a Chinei, nu numai SUA ci întreaga lume a devenit dependentă de produsele fabricate sub tutela partidului comunist. Pandemia actuală scoate în evidență cât de periculos a devenit acest lucru, iar exemplul american este revelator:

Totul, de la antibiotice până la medicamentele folosite în chemoterapie, de la antidepresive până la medicamentele pentru Alzheimer și tratamentele pentru HIV/SIDA sunt adesea produse de întreprinderi chineze. Chiar mai mult, cele mai eficiente măști de respirație și cea mai mare parte a altor echipamente de protecție personală – cheie pentru a împiedica răspândirea coronavirusului și pentru protecția lucrătorilor medicali – până și simplele seringi sunt produse în mare parte în China. Elementele de bază ale asistenței medicale din SUA sunt acum sub controlul lui Xi Jinping.

După cum a menționat Rosemary Gibson, expert în sistemul de îngrijire medicală, Statele Unite nu mai produc nici măcar propria penicilină – ultima fabrică de penicilină din SUA a fost închisă în 2004. Bineînțeles că antibioticele nu sunt recomandate împotriva coronavirusului, dar pot fi necesare pentru a face față unor boli conexe, întrucât gripa duce adesea la infecții respiratorii.

Acest lucru face ca SUA să fie foarte vulnerabilă, din mai multe motive. În primul rând China are o reputație de fabricare a unor produse defectuoase și o supraveghere deficitară a calității, care au dus la tot felul de probleme pe care americanii nu doresc cu siguranță să le întâmpine atunci când încearcă să obțină medicamente vitale. După cum a declarat recent Wilbur Ross, ministrul comerțului, este momentul ca SUA să „ia în considerare ramificările pe care le implică afacerile cu o țară care are o lungă istorie de mușamalizare a riscurilor reale pentru proprii cetățeni și restul lumii.”

Hudson Institute

În loc să adopte principii de concurență loială, așa cum se spera în anii 1990, China și-a intensificat eforturile de spionaj industrial, furt tehnologic și de recrutare a cercetătorilor străini vulnerabili la mită. În loc să lupte împotriva corupției, China o încurajează. Într-un caz recent, de la sfârșitul lunii ianuarie, ministerul american al justiției a anunțat punerea sub acuzare a doi cetățeni chinezi și a șefului departamentului de chimie și biologie al universității Harvard. Yanqing Ye declarase în mod fals, pentru a obține o viză de intrare în SUA, că urmează cursuri la o universitate americană, dar în realitate avea gradul de locotenent în armata chineză și se afla într-o misiune de spionaj. Zaosong Zheng era cercetător la un centru medical din Boston și a fost prins încercând să transporte clandestin, în China, fiole de material biologic sustras din laboratorul american. Doctorul Charles Lieber de la Harvard fusese recrutat de China și lucra în paralel, încă din 2012, în calitate de cercetător pentru universitatea de tehnologie din Wuhan, pentru un salariu de 50.000 dolari lunar.

Influența chineză asupra marilor instituții de presă americane a crescut atât de mult încât rolurile preconizate în 2000 s-au inversat: în loc ca o presă independentă să renască în China, presa americană a devenit din ce în ce mai obedientă față de interesele chineze. Articolele de opinie sau investigație de factură critică față de regimul de la Beijing s-au împuținat, în schimb cele care proiectează o lumină favorabilă, sau cel puțin evită subiectele delicate, sunt promovate. Nu numai presa preferă ipocrizia: conducătorii și angajații Google s-au opus vehement reînnoirii unui contract cu ministerul american al apărării, argumentând că folosirea de către Pentagon a tehnologiei Google de inteligență artificială violează principiile lor morale, pe când conlucrarea cu armata chineză nu a prezentat dileme morale. Hollywood este scăldat în finanțe de proveniență chineză; când ați văzut un film care să pună China în vreo lumină negativă? Decernarea premiilor Oscar este o binecunoscută ocazie când vedetele își etalează spiritul critic și civic – înfierându-l pe căpcăunul de la Casa Albă – dar atunci când Fin Bangbang, actrița chineză cunoscută publicului american din X-Men: Days of Future Past, a dispărut timp de câteva luni – și apoi s-a aflat că fusese silită la arest la domiciliu în urma unei presupuse evaziuni fiscale – nimeni nu a mai avut curajul să mârâie ceva de la înalta tribună de discursuri moralizatoare.

Așa cum demonstrează un incident din toamna trecută, nici sportul nu este menajat: un tweet de susținere a protestatarilor din Hong Kong, trimis de directorul general al echipei de baschet Houston Rockets, a provocat reacții adverse din partea televiziunii sportive ESPN și a ligii de baschet americane (NBA). Trebuie știut că ESPN a semnat în 2016 un acord foarte lucrativ cu Tencent, o firmă chineză importantă de distribuție mass-media prin internet, în urma căruia numeroase emisiuni sportive transmise de ESPN sunt difuzate și în China. NBA, liga de baschet americană, a încheiat numeroase contracte de colaborare cu diverse firme și instituții chineze mass-media, de pe urma cărora obține venituri de cel puțin 500 milioane dolari anual.

Sună cinic, dar exemplul chinez amintește de alt proverb: „pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”. În traducere pragmatică acest lucru înseamnă o decuplare de China. Nu înseamnă sistarea legăturilor economice, înghețarea relațiilor diplomatice, sau exacerbarea tensiunilor militare. Este vorba despre trezirea din iluzii: China rămâne un actor global de prim rang cu care este necesar ca Occidentul să interacționeze în continuare, dar într-un mod prudent și realist – pornind de la premisa că, atât timp cât continuă să fie condusă de partidul comunist, China nu este un prieten, ci o amenințare la adresa lumii libere.

Actualizare

Într-un articol de investigație din 2013 agenția de știri Reuters descria situația precară dintr-un oraș din Toscana. Este un exemplu elocvent al concentrației populației chineze din nordul Italiei.

Prato, capitala istorică a afacerilor textile din Italia, a atras cea mai mare concentrare a industriei chinezești din Europa în mai puțin de 20 de ani.

Peste 50.000 de chinezi trăiesc și lucrează în zonă, confecționând haine purtând căutata etichetă „Made in Italy”, ceea ce le diferențiază de articolele de îmbrăcăminte produse în China, chiar și în cadrul segmentului inferior al industriei de modă vestimentară.

În unele feluri comunitatea chineză din Prato a reușit acolo unde companiile italiene au eșuat. Economia Italiei abia a crescut în ultimul deceniu și a ieșit doar de curând din recesiune, în parte datorită incapacității multor mici producători de a ține pasul cu concurența globală.

Cu toate acestea Prato, care se află la 25 km de bijuteria renascentistă a Florenței, a devenit un centru înfloritor al ilegalităților comise atât de italieni cât și de chinezi, un produs secundar al unei globalizării deraiate, spun mulți oameni din oraș.

Potrivit autorităților locale, aproape două treimi din chinezii din Prato sunt imigranți ilegali. Aproximativ 90% din fabricile chineze – aproape toate fiind închiriate antreprenorilor chinezi de către italienii proprietari de clădiri – încalcă legea în diverse moduri, spune Aldo Milone, consilierul municipal pentru ordinea publică.

Activitățile ilegale includ folosirea de textile aduse din China prin contrabandă, evaziunea fiscală și încălcarea gravă a reglementărilor privind condițiile sanitare și de muncă. Un incendiu recent, pe care procurorii îl suspectează că a fost declanșat de o sobă electrică, a ucis șapte muncitori în timp ce dormeau în cabine de carton, la un atelier.

Oficialitățile italiene recunosc că nu au luat măsuri punitive suficiente împotriva activităților ilegale, care continuă să se răspândească.

Reuters

Prato avea, în 2017, o populație totală cu puțin peste 192,000 locuitori.

0
Partajare
  • 1.5K
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *