Categorii
Opinii

Un precursor recent al revoltelor violente de azi

Într-un articol din urmă cu o săptămână am amintit despre precursorii mai îndepărtați în timp ai demonstranților și vandalilor din prezent: tinerii din 1968. Însă există un precedent mult mai recent, care pare a fi complet uitat.

Partajare
  • 133
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Într-un articol din urmă cu o săptămână am amintit despre precursorii mai îndepărtați în timp ai demonstranților și vandalilor din prezent: tinerii din 1968. Însă există un precedent mult mai recent, care pare a fi complet uitat. Este vorba despre mișcarea Occupy, din toamna lui 2011, când un protest din New York, aparent „spontan” (în realitate pregătit cu luni înainte), s-a transformat rapid într-o ocupație ad-hoc a unui parc și a inspirat zeci de ocupații similare mai ales în SUA, dar și în Europa.

Ceea ce s-a vrut o mișcare națională de destructurare a sistemului politico-financiar și de reconstrucție din temelii pe principiile „democrației directe” s-a fîsîit în numai două-trei luni. Se merită o rememorare a acelei mișcări, al cărei slogan era „noi suntem cei 99%”.

Sloganul trimite la o presupusă realitate opresivă, a unui 1% îmbuibat și reacționar care asuprește restul de 99% exploatat nemilos. Hiperbola și radicalismul sunt caracteristice propagandei comuniste, iar soluția propusă – înlocuirea sistemului politic actual cu o democrație participativă autentică (colective locale de decizie, distribuite în rețea, care iau decizii cu adevărat la firul ierbii) – amintește de începuturile instaurării unui regim comunist. Așa cum s-a procedat la noi, când comuniștii, după ce au pus mâna pe putere, au înființat colectivele de oameni ai muncii din întreprinderi care dezbăteau și decideau „nevoile” așa cum erau încadrate de politrucii implantați la fața locului.

Întreaga mișcare s-a bazat pe un paradox: revendicarea de schimbare din temelii, dar sub tutela statului. Obama era președinte și toți doreau ceva concret și material de la stat, fie salarii mai mari, învățământ universitar gratuit, sănătate etatizată, sau prescrierea datoriilor. Diferența, față de prezent, a constat în lipsa violenței și anarhiei. Dar acum este vorba de alt președinte și metoda „foc și pară” a devenit legitimă.

Versiunea inițială a articolului de mai jos a apărut la ILD, în noiembrie 2011.

icon-circle-o  icon-circle-o  icon-circle-o

În retorica ocupanților apar frecvent referințe directe la „lupta de clasă”, „revoluție”, „eradicarea inegalității”, „răsturnarea” (de preferință violentă) a sistemului capitalist, asezonate cu imagistica de rigoare – portretele lui Che Guevarra, Marx, Lenin și Mao, împreună cu sigla secerei și ciocanului și pumnul ridicat amenințător. Toate ilustrează tradiția de la care se revendică ideologia mișcării. În lista de sponsori, suporteri și simpatizanți ai Ocupației figurează Partidul Comunist din SUA, Partidul Socialist din SUA, Partidul Comunist Revoluţionar din SUA, Partidul pentru Socialism şi Eliberare, Internaţionala Socialistă, Uniunea Studenţilor Marxişti, Lumea Muncitorilor Industriali, Internaţionala Bolşevică, Organizaţia Calea Socialistă a Libertăţii, Hugo Chavez, guvernul din Coreea de Nord, Partidul Comunist Chinez.

„Mă numesc John Bachtell și vă aduc salutări și solidaritate din partea partidului comunist” – Ocupaţi Chicago, 15 octombrie. Ovaţii, primire călduroasă, urmate de un marș cot la cot – de solidaritate – cu detaşamentul de comuniști. Parcul Zuccotti din New York (locaţia Ocupaţiei mamă) i-a găzduit drept vorbitori pe teoreticienii comuniști Slavoj Zizek și Alex Callinicos. Callinicos, profesor de studii europene la Kings College din Londra, a încântat audiența cu mărturisirea „sunt un marxist” și, în bună tradiţie marxistă, a oferit o analiză de clasă a viitorului: violenţa poate fi evitată numai dacă „cei 1% vor accepta deciziile celor 99%”.

Ştiaţi că Ocupaţia din New York are și un ziar? Se numeşte „The Occupied Wall Street Journal”, iar fondatorii sunt Jed Brandt şi Arun Gupta. Amîndoi fac parte din Brecht Forum, un „centru de educaţie şi cultură” din New York înfiinţat în 1975 de un grup de intelectuali marxişti. Un moment deosebit în activitatea forumului a fost sărbătorirea, în 1998, a unui secol şi jumătate de la publicarea lucrării Manifest der Kommunistischen Partei de către venerabilul Karl Marx – programul activităţilor acestei conferinţe comemorative este arhivat online (garantat o lectură scurtă şi instructivă). Jed Brandt în 2010, cu ocazia unor discuţii organizate la Brecht Forum: „Trebuie să sprijinim năruirea acest guvern, trebuie să contribuim la distrugerea acestui sistem, iar acestea necesită creşterea alienării pe care o simt clasa muncitoare şi populaţia oprimată. Schimbarea în această ţară va avea loc prin distrugerea a ceea ce numim Statele Unite ale Americii şi nu o vom realiza noi. Ea are loc deoarece mari forţe centripetale acţionează de sine stătător”. Supliment cu Jed Brandt: pumnii strânşi pentru maoiştii din Nepal, o corespondenţă din Katmandu despre confruntarea dintre guvern şi comuniştii nepalezi.

Arun Gupta, celălalt fondator al ziarului „The Occupied Wall Street Journal”, conduce site-ul şi ziarul The Indypendent, publicaţie new-yorkeză radicală dedicată „justiţiei sociale” (reţeta obişnuită a marxismului prin învăluire). În iulie a participat la conferinţa Socialism 2011 – Revoluţie în aer, unde peste o mie de lectori invitaţi şi simpli participanţi s-au strâns timp de câteva zile pentru ascuţirea conştiinţelor şi schimbarea paradigmelor, în seminarii ca „Teoria lui Trotsky a revoluţiei permanente”, „Marxism şi viitoarea societate socialistă”, sau emancipantul „Locul femeii este în revoluţie: lupta de clasă şi eliberarea femeii” (încercaţi de curiozitate o căutare a cuvântului „marx” pe pagina care listează programul complet).

Ştiaţi că Ocupaţia nu are conducători? Aceștia se formează spontan, ca ciupercile după ploaie. Bineînțeles că ştiţi, doar e linia oficială de partid preluată silitor de presă. Un astfel de protestatar spontan şi fără vreun rol anume este Lisa Fithian, agitator de profesie cu o lungă carieră de organizator şi coordonator de proteste violente. S-a înfiinţat de la început în parcul Zuccotti, dar într-un interviu luat la faţa locului de postul tv local NY1 a fost prezentată drept un cetăţean oarecare, neafiliat la vreo organizaţie, doar îngrijorat de băncile şi corporaţiile care distrug SUA. Reporteriţa preia pe nemestecate afirmaţia că demonstraţia ar fi „un eveniment rezultat din efortul a numeroşi oameni care s-au strâns în jurul aceluiaşi mesaj” şi omite să menţioneze că Lisa Fithian nu domiciliază la New York, ci în Austin, Texas, sau că interlocutoarea este de fapt solid afiliată şi intens versată în arta „organizării comunitare”.

Lisa Fithian, interviu la postul tv NY1

Spicuiri din CV-ul Lisei: în anii 1980 a organizat proteste împotriva ajutorului american acordat forţelor anticomuniste din Nicaragua şi a servit drept coordonator naţional al unei largi demonstraţii cu scopul de a impune închiderea sediului central al CIA din Langley, Virginia. Să nu uităm nici de organizarea a numeroase demonstraţii de sprijin pentru intifada palestiniană din 1987. În anii 1990 a intrat în mişcarea sindicală prin intermediul Institutului Organizatoric al AFL-CIO (federaţia americană a sindicatelor publice) şi s-a remarcat prin organizarea a sute de proteste în diverse industrii, specialitatea ei constând în antrenarea protestatarilor în tehnici de provocare a poliţiei şi de utilizare a violenţei pentru escaladarea rapidă a conflictelor de stradă. În 1999 a fost unul dintre organizatorii cheie ai demonstraţiilor antiglobalizare din Seattle, al căror efect de haos planificat a dus la suspendarea conferinţei delegaţilor din Organizaţia Mondială a Comerţului. În urma contactului cu mişcarea anarhistă a participat la înfiinţarea Reţelei Continentale de Acţiune Directă, o confederaţie de grupuri anarhiste. Dintr-un interviu din 2001, pentru Revista Socialistă Internațională: „Cel mai important lucru pentru mine este că, pe măsură ce oamenii încearcă să creeze o lume nouă, noi trebuie să demolăm sau transformăm vechea ordine. Într-un sens fundamental nu cred că ea va servi vreodată intereselor noastre, nu în felul în care este construită acum. Îmi dau seama că ceea ce facem este în mod inerent de natură politică și că trebuie să confruntăm sistemul politic… Nu mă deranjează distrugerea de proprietate. Cred că uneori este recomandată, alteori nu. Apreciez acest lucru din punct de vedere strategic. Ne ajută, sau ne dezavantajează? Ne ajută să atingem scopul propus, sau nu? Trăim într-o societate în care proprietatea este idolatrizată și de aceea mulți nu înțeleg că de fapt nu contează. E doar sticlă sau produse materiale. Este exact ce facem la antrenament. Încercam să-i ajutăm pe participanţi să înțeleagă că o anume violență pentru cineva nu este deloc violență pentru altcineva. Sau că ceea ce este violent într-o situaţie poate fi neviolent în altă situaţie. Este foarte subiectiv.”

Site-ul Big Government a intrat în octombrie în posesia unei arhive masive de emailuri confidenţiale între proiectanţii Ocupaţiei. Prima misivă este datată 14 septembrie; interesant, Ocupaţia „spontană” a început pe 17 septembrie. Lisa Fithian prezintă strategia, într-un email din 12 octombrie: „Ne-am dedicat pentru o lungă perioadă de timp. Nu există ‘soluţii’ rapide care să ne facă să dispărem. De aceea vor fi momente când prezenţa noastră nu va mai fi inconfortabilă şi o variabilă necunoscută, ci va fi normalizată şi integrată. În aceste momente va trebui să forţăm înainte, să deschidem şi mai mult spaţiul de posibilităţi. Înaintam atât cât putem pentru a reuşi să destabilizăm şi, în acelaşi timp, avem grijă să nu pierdem avântul. Iar după ce s-a încetăţenit noul ‘normal’, mergem mai departe. Aşa are loc schimbarea, aşa deplasăm terenul şi condiţiile partidei.” Procesul gradual descris de Lisa Fithian a fost formulat mult mai succint de Lenin: „capitaliştii ne vor da funia cu care îi vom spânzura”.

Mai toate francizele Ocupaţiei au înfiinţat puncte de distribuţie de literatură cu valoare formativă, numite „bibilioteci populare”. Nu se precupeţeşte niciun efort pentru educarea maselor. Kevin D. Williamson, jurnalist la National Review Online, a observat ceva neașteptat:

Am petrecut destul timp la Ocupaţi Wall Street ascultând discursurile, citind literatura şi vorbind cu organizatorii. Iată ceva de reţinut: în publicațiile conservatoare se spune adesea că OWS este un protest în esenţă populist, de care profită şi întreprinderi socialist-comuniste. În realitate însă, este mult mai rău decât ceea ce informează presa conservatoare. Aproape fiecare organizaţie prezentă la OWS este în mod explicit comunistă sau socialistă. Nu jumătate, nu majoritatea covârşitoare, ci aproape toate. Da, există inevitabil şi sindicaliştii bătăuşi care încearcă să descopere cum să înhame OWS la căruţa AFL-CIO (federaţia de sindicate publice din SUA) şi a partidului Democrat, aerienii New Age (grupaţi în jurul mesei de ‘empatie gratis’), zăbăucii care militează pentru drepturile animalelor, nelipsita mulţime de hai-să-eradicăm-Israelul (‘eliberaţi Palestina, de la râu la mare!’). Însă, acestea fiind spuse, aproape fiecare organizaţie şi bucată de material tipărit pe care le-am văzut erau socialiste sau comuniste. Nu am mai văzut de mult timp pe cineva făcând comerţ cu cărţile lui Lenin. De mult timp nu mi s-a mai spus că ucrainienii au meritat să o ia pe coajă (foametea provocată de Stalin în Ucraina, în perioada 1932-1933). Când protestatarii s-au strâns pentru marşul către Times Square, instrucţiunea dată tuturor a fost: ‘Urmează steagul roşu!’. Asta au şi făcut, la propriu, şi mi-e teamă că şi la figurat.

Follow the Red Flag!

În afară de stânga radicală, Ocupaţia se bucură de simpatie şi sprijin şi din partea unor organizaţii şi persoane cum ar fi Partidul Nazist American, US Border Guard, David Duke, Panterele Negre, Louis Farrakhan (lider al Naţiunii Islamului din SUA), CAIR (organizaţie islamistă americană), Gărzile Revoluţionare din Iran, Gărzile Basij din Iran, ayatolahul Khamenei (liderul suprem al Iranului) şi Hezbollah. Faptul că lupta ocupanţilor pentru o „societate echitabilă” este împărtăşită şi de (în ordine) neo-nazişti, un suprematist şi antisemit alb fost lider în Ku Klux Klan, suprematişti şi rasişti negri, islamişti americani, instituţii şi conducători ai unui stat islamic terorist (împreună cu franciza libaneză), indică prezenţa unui factor comun mai puternic decât diferenţele – ura împotriva SUA – şi o convergenţă dictată de un interes comun major – subminarea şi ulterior distrugerea SUA. Iar faptul că toţi aceşti aspiranţi sau practicanţi sub o formă sau alta ai totalitarismului s-au reunit într-o alianţă informală roşu-brun-verde sugerează natura noii societăţi „juste şi egalitare” pentru care militează mişcarea de Ocupaţie.

Alt lider al Ocupației, în afară de Lisa Fithian, a fost Justine Tunney. Kalle Lasn, fondatorul revistei de stânga Adbusters, a adresat în februarie 2011 un prim apel către activiști să ocupe Wall Street. Data propusă era 17 septembrie 2011 și chiar atunci a început. Tunney a fost una dintre primele persoane care a răspuns la apelul lui Lasn, creând pe 14 iulie 2011 lista @occupywallst pe Twitter și site-ul ocupwallst.org, care a devenit principalul sediu online pentru noua mișcare. Tunney s-a ocupat de infrastructura digitală pe tot parcursul protestelor și a fost foarte activă în culise, legat de tactici și orientarea ideologică. Mesajul ei, în esență, era următorul:

Justine Tunney în 2011, la un protest Occupy. Acel „A” din interiorul cercului negru este un simbol al anarhismului.

Doi ani mai târziu se angajase la Google:

Justine Tunney în 2013, inginer software la Google

Amintindu-și de perioada Occupy, ea a spus la un moment dat: „Eram doar un fel de tocilar în programarea software, care încerca să ajute revoluția.” Justine face același lucru în continuare, dar din interiorul unei corporații progresiste. Google și tovarășii Amazon și Facebook, cu conducerea și angajații formați din copiii și nepoții anului ’68, au digitizat revoluția. Bolșevismul a trecut la versiunea Secolul 21 și este constant actualizat cu noi aplicații și cerințe.

Rețeta orginală a comunismului prevede revoluție urmată de spălare pe creier, dar ordinea pașilor s-a inversat: mai întâi spălare pe creier, timp de decenii, și apoi revoluția violentă. Programul se află în testări pe viu, acum în SUA.

3+
Partajare
  • 133
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Eu mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *