Categorii
Opinii

Gen de studii

Voodoo este un ansamblu de credințe și practici magice, apărut în sec. XVIII în insulele Haiti în rândul sclavilor proveniți din Africa de Vest. Voodoo a fost adoptat, câteva secole mai târziu, și de numeroase universități occidentale, dar într-o formă actualizată, care prevede intrarea în transă în scopul posedării trupului de orice fel de sexualitate inventată de vraci numiți „feministe”, „sociologi”, „antropologi” sau, în general, „oameni de știință”.

Partajare
  • 139
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Știm că aproape toți oamenii posedă fie cromozomi XX (și sunt femei), sau XY (și sunt bărbați). Restul este mutație, iar incidența acestor excepții este infimă. Frecvența anomaliilor diferă de la studiu la studiu, dar pe o plajă remarcabil de îngustă. Un studiu danez, care a luat în considerare toți nou-născuții din Aarhus pe o perioadă de 13 ani, a determinat că 0,234% s-au născut cu anomalii cromozomiale. Aceasta înseamnă că 99,766% s-au născut normali. Enciclopedia Britannica citează o incidență de 1 din 400 (0,25%) nașteri de băieți cu anomalii cromozomiale legate de sex, în timp ce la fete aceasta este cotată la 1 din 650 (0,1538%). Așadar o medie de 0,2019%, considerând o distribuție de 50% pentru fiecare sex. În realitate repartiția pe sexe a nou-născuților este, în medie, de 105 băieți la 100 de fete. De aceea 0,2019% crește cu 0,01%; rotunjim la 0,22%, de dragul simplității, și în acest caz procentajul celor care se nasc normali devine 99,78%.

Devierile, reprezentate de 0,25% (o aproximare generoasă în baza exemplelor de mai sus), sunt cunoscute și documentate. Unele persoane se nasc cu un singur cromozom sexual, iar altele cu trei sau mai mulți. În plus unii bărbați se nasc cu perechea de cromozomi sexuali definitorie pentru femei (datorită dislocării unei secțiuni minuscule din regiunea cromozomului Y), iar unele femei se nasc cu perechea de cromozomi sexuali definitorie pentru bărbați (tot datorită dislocării unei secțiuni minuscule din regiunea cromozomului Y). Astfel de situații sunt documentate drept sindromul Turner, sindromul Klinefelter, femelele XXX, masculii XYY, hermafroditism și altele.

Așadar știința, prin intermediul biologiei și statisticii, ne spune un lucru clar și definitiv: specia umană este definită de două sexe într-un procent mai mare de 99,75%. De aceea, în lumea reală, homo sapiens este binar din acest punct de vedere. De asemenea știința cunoaște excepțiile și le poate explica la nivel biologic. La aceste două realități obiective se adaugă și o realitate subiectivă – identificarea unei persoane cu sexul opus – investigată de psihologie și alte discipline asociate.

Lucrurile stau altfel în lumea imaginară. Acolo contează în primul rând ceea ce simți. Ești bărbat și simți că ești femeie? Ești femeie și simți că ești bărbat? Simțirea se substituie realității. Precedentul este vechi și bine cunoscut. În trecut trăirea afectivă declara “Eu simt că sunt Napoleon, de aceea sunt Napoleon și de acum înainte vreau să fiu adresat cu apelativul ‘Leul de la Austerlitz’”. Mai înspre noi trăirea afectivă proclamă “Eu simt că sunt femeie, de aceea sunt femeie și de acum înainte vreau să fiu adresat cu apelativul ‘madame de Récamier’“. În trecut primul era dus într-un loc special amenajat și pus în compania altor semeni egali în faimă, de la Alexandru Macedon la Albert Einstein. La ora de față doamnele și domnișoarele cu catarg sub brâu câștigă toate competițiile feminine de atletism, ciclism și mai ales de haltere. Transvestiții noștri compensează lipsa de bicepși și înclinări atletice cu un surplus de simț artistic: se bâțâie pe scenă la Muzeului Național de Artă Contemporană și sunt premiați, de ministrul culturii, cu două milioane lei. Iată cum Partidul Național Liberal a ieșit din dulap cu portretul lui Gheorghe Brătianu rujat, pentru a face față celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii sexuale.

Dar să revin. Există așadar trei feluri de investigație și catalogare științifică a realității obiective sau percepute a sexualității umane. La acestea s-a adăugat, în ultimii douăzeci de ani, și al patrulea fel: așa-zisele studii de gen. Ele au în vedere în primul rând acel 0,25% al devierilor de la normă, dar nu în sensul adâncirii cunoașterii anomaliilor, ci în sensul creării artificiale de noi anomalii, cu scopul invaziei și dislocării – pornind de la o periferie minusculă – a caracterului normativ al sexualității, așa cum este ea definită de știință. Studiile de gen sunt antiștiințice. Scopul acestora nu constă în investigarea realității și afirmarea adevărului, ci în crearea unei suprarealități mincinoase. Este vorba despre o ideologie care, sub pretext științific, încearcă să falsifice și controleze realitatea.

Ideea centrală a studiilor de gen este simplă: supraetajarea sexualității umane. Peste sexualitatea biologică binară se instituie un concept teoretic care decretează existența unui număr potențial nelimitat de identități fictive, numite „genuri”. Pe acest palier este posibilă identificarea cu mai multe „genuri” în același timp sau succesiv, sau cu niciunul, iar apartenența la un gen sau altul poate fi oricând revocată. Lista de genuri cuprinde, printre altele:

  • Agender. A nu te identifica cu niciun gen, sentimentul de a nu avea un gen. Această persoană poate fi de orice sex fizic, dar corpul nu se armonizează cu lipsa de identitate de gen.
  • Agenderflux. Termen inventat de perfectlybrokenbones în 2014. Atunci când te identifici drept „Agender” dar ai fluctuații, când te simți feminin sau masculin, dar nu bărbat sau femeie.
  • Poligender. A avea multiple identități de gen, mai ales patru sau mai multe. Aceasta înseamnă în mod succesiv, sau în același timp.
  • Pangender. O astfel de persoană consideră că aparține tuturor genurilor.

Acestea sunt genuri mainstream, dar există și o listă de genuri mai puțin frecventate, însă cu nimic mai puțin legitime. De exemplu:

  • Ambonec. Prin care te identifci atât ca masculin cât și ca feminin, dar de asemenea nu te identifici cu niciuna din acestea, toate în același timp.
  • Cogitogender. Un gen care există numai atunci când te gândești la el, sau rămâne nedetectat până când intră în centrul atenției. Sau a te simți fără gen, până când un gen este ales în mod conștient.
  • Pomogender. Derivat din cuvântul „postmodern”. O modalitate de a spune că vocabularul din prezent nu este suficient de complex (sau diversificat) pentru a descrie în mod corespunzător propria identitate de gen.

La acestea se rezumă, în concept și taxonomie, studiile de gen. Efectele practice sunt variate. BBC a inițiat o serie de filme educaționale intitulată „Big Talk” dedicată copiilor între 9-12 ani. „Există atât de multe identități de gen”, spune o învățătoare specializată în educație sexuală. „Știm că avem masculin și feminin, dar acum există peste o sută de identități de gen… unii oameni se intitulează gender queer, adică ‘Eu nu vreau să fiu ceva anume, voi fi doar eu însumi'”. Alt învățător le spune copiilor că „oamenii pot merge la închisoare dacă arată că nu respectă, sau sunt răuvoitori față de alții, datorită unor diferențe observate la aceștia”.

Bill de Blasio, primarul orașului New York, a emis în 2016 (prin intermediul Comisiei Drepturilor Omului din New York City) un edict care prezintă cele 31 identități de gen pe care toate întreprinderile comerciale din oraș trebuie să le recunoască și respecte. În caz contrar se aplică amenzi cuprinse între 125.000-250.000 de dolari. Aceasta înseamnă, printre altele, dreptul oricui de a folosi orice toaletă, după cum consideră că se potrivește cu identitatea sa de gen. De asemenea înseamnă și obligația unui vânzător, sau funcționar, de a se adresa cu pronumele preferat de client, dacă i se cere acest lucru.

Cele 31 identități de gen recunoscute oficial în New York:

Sunt binecunoscute presiunile actuale de abolire a poliției, din diverse metropole americane. În unele cazuri au fost adoptate moțiuni la consiliile municipale în acest sens, sau au fost reziliate contractele de asigurare a pazei și menținerii ordinii publice încheiate de universități, parcuri, sau transportul în comun. Dar corpul profesoral al departamentului de Studii de Gen și Feminism din cadrul universității din Illinois (campusul Urbana-Champaign) a cerut desființarea poliției încă din decembrie 2018. Distinsele cadre universitare de gen au subscris în mod oficial la o platformă de nouă cerințe, creată de Consiliul Național al Tineretului Trans (National Trans Youth Council) și în care se solicită în mod imperios: “Noi cerem abolirea poliției, a granițelor și a poliției de frontieră, abolirea sistemului de justiție din prezent, bazat pe pedepse. Noi cerem împuternicirea comunităților noastre pentru a se administra singure, fără granițe, pentru o justiție a reabilitării și vindecării.”

Dar la noi? A fost inițiat un proiect de lege care prevede introducerea obligatorie, cel puțin o dată pe trimestru, a materiei de studiu numită „educație sexuală”. Un grup de parlamentari a împiedicat adoptarea legii în forma originală opunându-se, printre altele, activităților „care propagă teoriile și opiniile despre indentitatea de gen conform cărora genul ar fi un concept separat de sexul biologic”. Președintele Iohannis dorește ca legea să fie adoptată așa cum a fost inițial formulată și a depus o contestație la Curtea Constituțională. Cu această ocazie au sărit în sus adepții teoriilor de gen, plângându-se de încălcarea libertății academice și de excluderea abuzivă din curiculă a unui gen de studii cu pedigri științific solid. S-a scris pe larg în apărarea acestei discipline nedreptățite.

Marius Ghincea, într-un articol publicat de MarginaliaEtc, răspunde la întrebarea „Studiile de gen – ideologie sau știință”? Bineînțeles că sunt știință. Autorul ilustrează această concluzie cu trei exemple de impact. În primul este menționată analiza feministei Ann Tickner, care „a criticat caracterul patriarhal și absența rolului genurilor în analiza politicii internaționale și a arătat de ce acestea sunt nu doar relevante, dar foarte importante pentru a oferi o imagine completă și validă a relațiilor internaționale”. Tickner susține că sfera de activitate a politicii internaționale este „profund masculinizată”, iar femeile sunt „văzute ca fiind nelalocul lor”.

Tickner arată, spre exemplu, că noi înțelegem conceptul de „putere” în termeni masculini, ca abilitatea de a constrânge prin forță brută și militară alți actori să facă ce vrem noi. Asta vine în contrapartidă cu înțelegerea puterii în termeni feminini, ca abilitatea de a convinge alți actori prin persuasiune să facă ce vrem noi. Iar asta are efecte reale asupra lumii în care trăim. Dacă decidenții de politică externă gândesc că doar prin constrângere și forță brută – trăsături pe care cu toții le asociem mai degrabă cu masculinitatea decât cu feminitatea – vor putea să îi facă pe ceilalți să se comporte cum vor ei, atunci războiul devine o practică curentă în relațiile internaționale.

Tickner practică psihanaliza relațiilor internaționale. Ea crede că natura acestora ar fi determinată de sexul participanților: mai multe femei în domeniu ar însemna mai multă pace și înțelegere între popoare. Realitatea este alta: sferele de influență, alianțele, obiectivele strategice și deciziile privind pacea și războiul au propria logică internă, determinată de istoria, felul de a privi lumea, interesele specifice de scurtă sau lungă durată și viziunea despre sine a participanților. Procentul de bărbați sau femei nu determină natura sau dinamica relaților internaționale. Golda Mabovitch, mai bine cunoscută sub numele de Golda Meir, a fost prim-ministru în perioada 1969-1973 și a condus Israelul în războiul Yom Kippur. În ce-o privește pe Tickner, autorul articolului uită să menționeze un lucru important: ea s-a opus ideii conform căreia teoriile feministe ar trebui să adere la spiritul științific, care prevede formularea de teorii falsificabile ce pot fi validate sau infirmate într-un proces iterativ. În fapt ea s-a opus metodei științifice, considerând că abordarea „pozitivistă” ascunde „politicile de gen ale construirii cunoașterii”. Pentru ea însăși metoda științifică este un instrument „masculin”.

Următorul paragraf este comedie bufă. Aflăm despre „contribuția remarcabilă făcută în 1987 de Carol Cohn despre limbajul tehno-strategic folosit de intelectuali din securitatea nucleară pe parcursul războiului rece”.

Aceasta a arătat cum experții și teoreticienii din domeniul armelor nucleare folosesc abstractizări, eufemisme și metafore sexuale pentru a discuta despre arme nucleare și strategii de război nuclear. Termeni precum „vertical erector launcher”, „thrust-to-weight ratios”, „soft lay downs”, „deep penetration”, sau un limbaj precum „releasing 70 to 80 percent of our megatonnage in one orgasmic whump” erau și încă sunt folosiți în limbajul tehnic al experților din tehnologia și securitatea nucleară. Toate aceste sintagme sunt expresie a unei înțelegeri masculine o arsenalului nuclear, ducând la o antropomorfizare a unor obiecte inerte care capătă trăsături masculine, căci doar masculii pot să facă „deep penetration”. Studiile de gen sunt interesate de cum au ajuns să fie folosite astfel de termeni în industria nucleară și ce impact au acestea asupra relațiilor de securitate nucleară.

Curat penetrare adâncă de inteligență. Ce poți să mai adaugi? Cuiul penetrează lemnul și de aceea tâmplăria este o îndeletnicire permeată de suprematism falic. Astfel de panseuri sunt frumos ornamentate cu o fundă de cuvinte strălucitoare, precum „epistemologic”, „metodologic”, sau „interdisciplinar”. La soare te poți uita, dar la studiile de gen ba.

A doua contribuție de seamă, publicată în Observatorul Cultural, este nimicitoare din titlu: „Heterotopia genului”. Bătălia este câștigată, nimeni nu face față armei heterotope de convingere în masă. Autoarea lămurește, pentru neinițiați: heterotopia este „un loc (discursiv) în care sîntem confruntați cu propriul nostru trecut și în care, practic, coexistă cel puțin două perspective radical diferite”. Aplicat la „gen” acel loc se numește, în literatura de specialitate, tulburare de personalitate multiplă. Ni se spune, de la început: „Ideea că genul ‘e fluid’ nu înseamnă că ne simțim într-o zi bărbat și în altă zi femeie…” Neadevărat. Se vede că autoarea nu cunoaște nomenclatorul curent de genuri în existență; probabil a lipsit de la seminarul despre Poligender.

Mai spune Ruxandra Ivan: „Studiile de gen provin dintr-o tradiție științifică, începută de școala critică prin Dialectica luminilor a lui Horkheimer și Adorno, în care însăși posibilitatea unor clasificări rigide și a unor opoziții binare este contestată”. Să traducem pe înțelesul celor neiluminați de heterotopie: acea școală critică se numește „Școala de la Frankfurt”, institutul sociologic și de cercetări marxiste unde au lucrat cu spor Horkheimer și Adorno. Aceștia doi, împreună cu Herbert Marcuse și Erich Fromm, au fost cei mai influenți ideologi ai marxismului cultural. În acest sens toate instituţiile şi practicile tradiţionale au fost „deconstruite” şi reinterpretate din perspectiva relaţiilor de putere dintre grupuri dominante şi dominate. Relaţiile între bărbat-femeie, tânăr-vârstnic, lucrător-manager, rasa albă-rasa neagră, ateu-creştin, heterosexual-homosexual (şi exemplele pot continua la nesfârșit) sunt golite, prin deconstrucţie, de sensul tradiţional dat de experienţă şi istorie. Urmează reformularea acestora dintr-o singură perspectivă: raportul de putere dintre elementul dominant şi cel marginalizat. Acelaşi proces, aplicat la scară largă familiei, justiţiei, relaţiilor internaţionale, literaturii, istoriei, etc, demască viziunea social-filozofică general acceptată în societate drept instrumentul principal de control asupra grupurilor dominate. Înţelegerea acestei stări de fapt şi a statutului de victimă, inerent grupurilor marginalizate, produce conştiinţa revoluţionară necesară pentru schimbarea raporturilor de putere în societate. Nimic nu este absolut. Standarde, moralitate, valori – toate sunt „construcţii sociale” susceptibile demistificării. Mulțumiri pentru ocazia de a clarifica genealogia studiilor de gen.

Autoarea proclamă: „Este, practic, imposibil de afirmat că studiile de gen nu ar fi o disciplină științifică. Cine spune acest lucru este sau rău intenționat, sau rupt total de instituțiile academice”. Aici istoria îi dă dreptate:

Cea mai respectată disciplină științifică din 1979

Voodoo este un ansamblu de credințe și practici magice, apărut în sec. XVIII în insulele Haiti în rândul sclavilor proveniți din Africa de Vest. Practicile includ dansuri rituale în acompaniament de tobe, în timpul cărora unii participanți intră în transă (se consideră că atunci trupul lor este posedat de spirite, care transmit diverse mesaje). Printre scopurile ceremoniilor se numără vindecarea de boli, protejarea de forțele malefice, dezlegarea de farmece. Se practică și sacrificarea unor animale și unele forme de magie neagră.

Voodoo a fost adoptat, la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, de numeroase universități occidentale, dar într-o formă actualizată, care prevede intrarea în transă în scopul posedării trupului de orice fel de sexualitate inventată de vraci numiți „feministe”, „sociologi”, sau „antropologi”. Noul voodoo se numește „studii de gen” și se revendică de la știință la fel cum marxismul se fudulea odată cu pedigriul său „științific”. Acest lucru este posibil deoarece feminismul contemporan (cel mai mare promotor al studiilor de gen) descinde din marxism. Ideea centrală a studiilor de gen, anume că dualitatea sexuală umană este irelevantă, chiar opresivă, și, în schimb, cu adevărat important și eliberator este un arc în mișcare de percepții subiective, este o aplicație a observației lui Friedrich Engels despre metoda dialectică: „Nimic nu este final, absolut, sau sacru pentru filozofia dialectică. Ea revelează caracterul tranzitoriu al orice și din orice: nimic nu poate dăinui în fața ei, decât procesul neîntrerupt de devenire și stingere, al ascendenței nesfârșite de la inferior către superior”. (Anti-Duhring)

Este suficient să atribuim dualitatea sexuală „inferiorului”, cele N genuri „superiorului” și devine clar principiul fondator al studiilor de gen. În niciun caz tradiția științifică occidentală.

Post Scriptum

Ella Fitzgerald, în 1956, despre acel voodoo misterios care se iscă adesea între un el și o ea. Era pe vremea când bărbatul și femeia nu deveniseră note de subsol la „studiile de gen”.

Let me live ‘neath your spell
Do do that voodoo that you do so well
For you do something to me
That nobody else could do
Let me live ‘neath your spell
Do do that voodoo that you do so well
For you do something to me
That nobody else could do
That nobody else could do

4+
Partajare
  • 139
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

2 răspunsuri la “Gen de studii”

ar fi pentru intiia data in istoria lumii cind simptome caracteristice psihiatriei ar constitui ele insele o stiinta.
Adica este, deci, pe cale de consecinta, uau.

Binevenit articol, dle Borcean !
Inclusiv piesa cu Ella Fitzgerald

De-abia așa mi-am dat seama cât eram de „cătrănit” din cauza activismului omniprezent..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *