Categorii
Opinii

Câtă mască și restricții? Polemică în jurul unei dileme morale

Două viziuni diferite despre cel mai potrivit răspuns la pandemia Covid.

Partajare
  • 15
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Valentin A. Miron

Am prieteni buni, conservatori, dintre care pe unii îi stimez foarte mult, pe alții îi iubesc de-a dreptul și care susțin curentul “anti-mască” (din fericire numărul lor nu este mare). Nici eu nu sunt un fan al măsurilor restrictive de combatere a acestei pandemii, ba chiar cred ca ma vor aduce in viitor în pragul falimentului, dar încerc să fiu oarecum obiectiv și să prezint niște fapte care mie îmi generează două dileme morale și filozofice majore. O să-i rog pe acești prieteni de suflet să mă ghideze să deslușesc mai bine aceste două sofisme:

1. Știm cu toții că libertatea unui individ se termină acolo unde exercitarea ei ar afecta libertatea unui alt individ. Este o aserțiune celebră, comună, foarte corectă și foarte des utilizată în lumea “de dreapta”, fie ea conservatoare, liberală sau libertariană. Dacă analizăm mai atent această frază, vom constata că ea nu este o axiomă, ci un corolar, pentru simplul fapt că se bazează pe faptul că libertatea ca și concept poate exista exclusiv în condițiile stabilirii precedente a unei ordini, a unei discipline care să permită libertăților să se manifeste între anumiți parametrii bine definiți. Bun! Atunci ajungem la concluzia lui Olavo de Carvalho că: “această libertate este doar o marjă de manevră lăsată cetățeanului în cadrul rețelei de relații determinate de o anumită ordine juridică stabilită. Prin urmare, principiul fondator este acela al „ordinii”, nu al „libertății”. Acest lucru este suficient pentru a demonstra că „libertatea” nu este un principiu, ci doar consecința mai mult sau mai puțin accidentală a aplicării unor principii diferite.”
Hai să vedem cum stă treaba asta în cazul măștii: există studii științifice și modelări matematice irefutabile (dintre care cea mai bună mi s-a părut cea publicata de Royal Society Publishing, deși nu este chiar cea mai ușor de înțeles) care demonstrează, cu rigurozitatea specifică matematicii, că purtatul măștii reduce incidența infectării cu virusul asta minune… și așa cum știm cu toții, de fapt nu se pune problema despre protejarea sănătății celui care o poartă, ci despre protejarea sănătății celorlalți din jur. Adică: ”dacă tu porți mască, mă protejezi pe mine și dacă eu port mască, te protejez pe tine”, concluzie care este trasă cu subiect și predicat chiar la finele studiului respectiv.

Și acum vin eu și îi întreb pe acești prieteni și amici buni de dreapta care susțin curentul “anti-mască”: cât de similară vi se pare ideea asta desprinsă din studiu, cu așa-numitul corolar asupra libertății care spune că libertatea individuală se poate extinde până în punctul în care îngrădește libertatea altuia? Nu cumva concluzia studiului științific de mai sus despre mască (deși obținută prin metode stiințifice care n-au nici o treabă cu filozofia politică) este de fapt, izbitor de asemanatoare ca structura logica si chiar congruentă cu aplicarea în practică a corolarului libertății enunțat la paragraful precedent?
Păi și atunci, nu vi se pare că ne dăm practic singuri cu stângu’n dreptu’ când facem spume împotriva purtatului maștii?

2. O parte dintre acești prieteni analizează statistic numărul morților din anul 2020 și constată faptul că este mai mic decât numărul morților din anul precedent pe aceeași perioadă. Mai departe, concluzia pe care o trag ei este că acest virus nu este nici pe departe la fel de mortal cum s-a vehiculat, ba mai mult, este mai inofensiv decât o gripă banală. Probabil așa o fi, nu mă pricep, nu sunt medic, n-am analizat niciun fel de statistici comparative cu privire la acest lucru… dar îmi pun problema care este procentul din această reducere a numărului de morți din 2020 raportat la aceeași perioadă a lui 2019, care este datorat purtării măștii și măsurilor restrictive pe care diverse administrații din lume le-au adoptat. Este o întrebare la care eu nu am răspuns, dar îi invit pe cei care știu să mă lumineze. Eu fac presupunerea rezonabilă că nu este un procent nul. O fi el mic, dar nu e zero.
Chiar dacă acest procent este infinitezimal, eu, dacă aș fi la butoane, aș avea o mare dilemă morală: oare să legiferez măsuri restrictive ca să salvez viața acelora care potential se încadrează în acest procent infinitezimal, în defavoarea prezervării prosperității câtorva milioane și în defavoarea “exercitării pe deplin a libertăților individuale ale celorlalți”? Sau mă abțin și nu institui niciun fel de restricții și-mi asum că absența lor va conduce la moartea câtorva indivizi? Un coleg îmi zicea că: “dom’ne nu se pune problema de prezervarea prosperității sau de respectarea libertății câtorva milioane, ci se pune problema de împingere a multora în pragul pauperității“. Bun, chiar și așa, este moral și creștinește să condamn atunci unu, doi sau N indivizi la moarte sigură? Câți dintre noi ar putea face asta și să mai zică dup-aia că sunt cu morala la zi?

Emil Borcean

Despre simularea pe calculator întreprinsă de „Royal Society” (citată de Vali și dată publicității pe 10 iunie): concluzia principală și recomandarea autorilor constă în adopția, pe scară cât mai largă, a combinației mască obligatorie plus restricții severe. Numai astfel se poate face față virusului, în concepția lor. Autorii mai menționează: „Rezultatele noastre aici și în alte părți sunt supuse presupunerilor din modelele noastre, inclusiv unele presupuneri arbitrare dar rezonabile, referitor la parametri cheie, având în vedere nivelul actual al cunoștințelor.” De reținut: presupuneri arbitrare, dar rezonabile. Să-i credem pe cuvânt, dar o altă modelare pe calculator, cea întreprinsă de „Imperial College of London” în martie, a prezis, pentru SUA, 1,1 milioane de morți în cel mai bun caz și 2,2 milioane în cel mai rău caz. Pentru Marea Britanie au fost pronosticate 500.000 de fatalități. În urma acestor predicții SUA și Marea Britanie au început să implementeze politici anti-virus mult mai stricte decât până la acea dată. Și apoi, boom! Studiul s-a dovedit a fi o fraudă de proporții epice.

Aici se merită reamintită povestea celor două tipuri de modelări epidemiologice de la sfârșitul anilor 1990 și început de secol în Marea Britanie, referitor la răspândirea sindromului Creutzfeldt-Jakob, altfel cunoscut drept boala vacii nebune (mad cow disease). Un model a prezis un număr mare de infectări, o pandemie care va provoca 136.000 de decese. Guvernul britanic s-a conformat și a măcelărit 4 milioane de vaci. Predicțiile modelului nu s-au mărginit doar la vaci, s-a luat în considerare și o transmisie a bolii de la oaie la om și au fost prezise 150.000 de decese pe această cale. Presa a intrat în fibrilație. Care a fost bilanțul în realitate? Au fost estimate 177 de decese datorită acestei boli, începând din 1996. Cine au fost autorii acelui studiu fantasmagoric? Un grup de la familiarul deja „Imperial College of London”, condus de același Neil Ferguson care s-a ocupat și de predicția a nenumărați morți de Covid. Dar a existat și al doilea model, produs de „London School of Hygiene and Tropical Medicine”, care a pronosticat un număr mult mai mic de decese. Exact acest model, care s-a dovedit a fi cel mai aproape de realitate, a fost ignorat și înfierat. Concluzia? Reacția factorilor de decizie, confruntate cu modelări speculative (chiar dacă susținute de experți), ar trebui să fie nu una de preluare automată a concluziilor, ci de mare prudență în formularea de politici publice bazate pe astfel de instrumente de aproximare.

Să ne întoarcem la modelatorii de la „Royal Society”. Așadar recomandarea lor este mască obligatorie și restricții cât mai extinse. Să vedem ce zic alții despre a doua propunere. Un studiu publicat la sfârșit de iulie în revista Lancet (deci cam la o lună după publicarea rezultatelor simulării întreprinse de „Royal Society”) susține că restricțiile severe și un număr mare de teste nu au redus în mod semnificativ mortalitatea sau incidența cazurilor critice. Se mai spune că practicile mai restrictive de sanitație și închiderea granițelor pot fi considerate drept factori care au avut un efect pozitiv.

Tot despre restricții severe: o opine formulată de „Office for National Statistics” din Marea Britanie (de la începutul lui august) afirmă că „pentru fiecare trei decese provcate de Covid, restricțiile ar fi putut cauza alte două”. Au fost estimați 16.000 de morți colaterali pe perioada a două luni (martie și aprilie).

Despre măști aflăm lucruri interesante dintr-un studiu din 2015, publicat în „Journal of the Royal Society of Medicine” din Marea Britanie. Studiul se referă la eficiența măștilor purtate de medicii chirurgi în sala de operație (din această perspectivă trebuie citite cele de mai jos).

Intuiția sugerează că măștile faciale oferă o barieră capabilă să prevină emanațiile de picături mici din canalele orale sau nazale… Există însă un număr de alte ipoteze, care sugerează contrariul. ‘Ventilarea’ este un fenomen prin care aerul se scurge la zona de contact dintre față și mască, ceea ce are efectul de a permite dispersarea de contaminanți originari din laringe. Acumularea de umezeală ce rezultă în urma folosirii prelungite poate exacerba această problemă, prin creșterea rezistenței la circulația aerului, datorită filtrului măștii. Se consideră că acumularea de umezeală facilitează deplasarea contaminanților prin materialul din care este confecționată masca, datorită acțiunii capilare. Aceste bacterii pot fi apoi dislocate din mască prin mișcarea trupului. S-a demonstrat și că fricțiunea la interfața mască-față dispersează bucăți de piele, prin descuamare, care pot contribui la contaminarea rănii. […]

În pofida dovezilor clare care arată că măștile chirurgicale protejează personalul medical din sala de operație de contaminarea facială macroscopică, există totuși studii care sugerează că acestea nu îi protejează pe chirugi de contaminanți potențial periculoși de dimensiuni microscopice. Acestea corespund în general dimensiunii bacteriilor infecțioase, în timp ce virușii sunt și mai mici. De aceea este posibil ca protecția pe care măștile o conferă în privința contaminării macroscopice să nu se extindă și în cazul agenților infecțioși de dimensiune microscopică.

Susținătorii măștii chirurgicale pot argumenta în sensul că, chiar dacă aceasta nu reușește să elimine riscul de infecții, ea reușește în schimb să reducă expunerea, într-o manieră dependentă de dozaj. În timp ce acest domeniu nu a fost suficient de investigat, studii preliminare arată că măștile faciale nu conferă niciun fel de protecție în cazul infecțiilor cauzate de bacteriile de streptococi și stafilococi, precum și de virusul hepatitei B. […]

Măștile faciale au un rol clar de menținere a curățeniei sociale a personalului dintr-o sală de operații, dar lipsesc dovezile care să sugereze că ele conferă protecție față de infecții, fie pacienților sau chirurgilor care le poartă.

Scuze pentru citatele lungi, dar acest studiu complet uitat este instructiv. Se spune că masca chirurgicală nu oferă o protecție sigură în ce privește răspândirea particulelor de dimensiunea virușilor, inclusiv de la purtătorul măștii la altă persoană. Studiul se încheie astfel: „Este important să nu se interpreteze absența dovezilor în favoarea eficacității [măștii] cu dovezi în favoarea absenței eficacității. Deși există o lipsă de dovezi care să susțină eficacitatea măștilor faciale, există în mod similar o lipsă de dovezi care să susțină ineficiența lor. Cu informațiile disponibile în prezent ar fi imprudent să se recomande îndepărtarea măștilor faciale din sălile de operație. În schimb, într-un domeniu medical în care practica obișnuită poate deveni atât de ușor dogmă, este necesar să recunoaștem nevoia constantă de a menține un scepticism sănătos față de credințele stabilite, de a reevalua periodic și de a evalua critic meritul lor științific.” Este vorba despre eficacitatea măștilor într-o sală de operație și se aplică cu atât mai mult situației de față, a imperativului purtării măștii de către populația obișnuită.

Am o nedumerire apropos de dilema morală propusă. Așadar este preferabilă varianta de mască omniprezentă și restricții severe, un fel de „să facem totul”, pentru a nu ne împovăra conștiința cu vreo fatalitate. Atunci ce ne facem cu cei 16.000 de morți rezultați în urma acestui tip de zel? Adevărata problemă apare atunci când maximalismul protecției trece din domeniul speculațiilor morale în realitatea de zi cu zi, pe care o dirijează politicienii și diverși funcționari aserviți. Acest maximalism, justificat de dileme ipotetice, dă naștere, invariabil, la soluții dăunătoare în practică. De la acel singur mort insuportabil pentru o conștiință frământată se ajunge la numeroși morți reali și ne-necesari pe care îi provoacă statul atunci când vine cu soluțiile sale pe scară largă la un imperativ moral abstract. E un paradox trist și cu care ne-am mai întâlnit în trecut. De aceea, în principiu, nu sunt pentru glorificarea și impunerea măștii și unor restricții cât mai severe, ci pentru subsidiaritate și într-o astfel de situație. Anumite măsuri restrictive se cer în mod evident, dar primează informarea corectă și constantă, recomandările justificate și capacitatea oamenilor de a se ajusta singuri, conform realității lor particulare. Tratați oamenii ca pe niște adulți, nu ca pe oi. Fetișul măștii duce la glorificarea spaimei.

Acum să lăsăm studiile și simulările și să vedem ce ne spune realitatea.

În primele şase luni din 2020, numărul deceselor a fost cu 5.765 mai mic decât în aceeaşi perioadă din 2019, conform calculelor ZF făcute pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. Astfel, în primele şase luni din 2020 numărul persoanelor decedate a fost de 130.776, iar în primele şase luni din anul trecut a fost de 136.541.

Ziarul Financiar

Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud a dat publicității datele referitoare la luna iunie 2020 în care România s-a aflat în stare de alertă din cauza pandemiei de coronavirus.
Conform sursei citate, în această lună s-au înregistrat în total 278 decese – cu patru mai puține faţă de luna anterioară şi cu opt mai multe față de luna iunie a anului precedent.

Timpul Online

Prima statistică este la nivel național, a doua la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Aceste date arată că, în ce privește numărul de fatalități, Covid nu a cauzat nici pe departe o catastrofă în România. Nici în alte părți; adevărata calamitate au provocat-o guvernanții și presa, prin reacția lor panicardă. Numai o treime din forța de muncă britanică s-a întors la locul de muncă, spre deosebire de două treimi în Franța și Germania. Ministrul britanic al finanțelor ia acum în considerare o creștere semnificativă a taxelor și impozitelor. După aproape șase luni în care guvernul a impus, ca modalitate de a confrunta contagiunea, un blocaj al activității economice și a cheltuit masiv în scopuri medicale și sociale, vistieria publică a acumulat găuri după găuri și cere o resuscitare. În ce ne privește, România se numără printre ţările UE cu un declin semnificativ al economiei în trimestrul doi. În această perioadă am înregistrat o scădere economică de 12,3% față de primele trei luni ale anului, comparativ cu media de 11,4% în Uniunea Europeană. Marea Britanie și România ilustrează efectul mentalității panicarde în fața virusului.

De altfel autoritățile românești, în frunte cu tripleta Orban-Tătaru-Arafat, au creat un standard (cel puțin) european de incompetență și cinism. Referitor la incompetență, un articol din 4 septembrie iterează statistici recente:

În ultimele două săptămâni, avem de 30 de ori mai multe decese COVID-19 la suta de mii de locuitori decât ţări ca Italia, Germania, Ungaria, Suedia sau Austria. […]

România conduce detaşat un clasament al numărului de decese COVID-19 raportat la populaţia ţării. Cifra vine dintr-un raport epidemiologic al Centrului European de Control şi Prevenţie a Bolilor, pentru ultimele două săptămâni. Cu 3,1 decese COVID-19 la suta de mii de locuitori, România este ţara din UE cu cei mai mulţi morţi de COVID-19 raportat la populaţie, în ultimele două săptămâni. Spre comparaţie, ţări ca Italia sau Germania au 0,1 decese la 100.000 de locuitori.

Dacă ne uităm la numărul de cazuri noi diagnosticate, de pildă, România a înregistrat, în aceeaşi perioadă de timp, 84,4 cazuri noi la suta de mii de locuitori, pe când Franţa: 96,6 cazuri noi la suta de mii de locuitori. În schimb, dacă ne uităm la numărul deceselor, francezii stau de 10 ori mai bine: cu 0,3 decese la 100.000 de locuitori.

Libertatea

Exemple de cinism au fost din abundență pe parcursul ultimelor luni, dar să spicuim din producțiile de ultimă oră. „Această activitate, cântatul, este una dintre cele mai riscante privind transmiterea bolii. Muzica probabil se va face fără să cântăm, cu noțiuni teoretice, probabil și audio. Cântatul este total contraindicat, e o activitate care favorizează măsură înaltă de transmitere. Să cânți cu mască nu prea e posibil.”, zice Alexandru Rafila. Să trăiești cu mască nu prea este posibil, dar un astfel de gând nu încape în insectarul de idei al microbiologului. Apoi Arafat reglementează relațiile în familie, cu proverbiala sa îndemânare de terapeut național: „Eu aș impune și niște reguli în casă, mai ales dacă sunt persoane în vârstă, bunici, etc. Aș pune niște reguli în casă pentru următoarele luni, chiar dacă nu sunt reguli oficiale, sunt recomandări, familiile poate că le adoptă sau nu, dar regula este copilul să nu interacționeze direct cu bunicii, nu va fi ușor, dar e o regulă care trebuie să fie.” Autoritățile noastre aplică ferm guvernarea sanitară prin sufocarea tuturor, în numele grijii până la unul.

Există însă și altă modalitate de abordare, ilustrată de Suedia. Cazul suedez este binecunoscut, dar merită recapitulat. Mortalitatea atribuită Covid a atins un maxim pe 8 aprilie, cu 11,38 fatalități pe zi la un milion de locuitori. De atunci însă numărul de îmbolnăviri și de fatalități a scăzut constant. În prezent sunt internați doar 13 pacienți în toate secțiile ATI din țară. Până acum au murit 5838 persoane datorită Covid, dintr-o populație de aproximativ 10.111.000 (sau 0,057% din întreaga populație). Unele modelări statistice au prezis 50.000 de morți. În prima săptămână din septembrie numărul de infectați la suta de mii de locuitori a fost pentru prima oară, din aprilie, mai mic decât în Norvegia vecină (1,2 cazuri noi pe zi în Norvegia, față de 0,9 cazuri noi pe zi în Suedia). Datele arată că, la ora de față, Suedia a adus pandemia sub control, iar partea remarcabiă este că acest lucru a fost posibil în condițiile în care economia și școlile nu au fost închise, nu a existat obligativitatea purtării măștii pe stradă, în magazine, la școală, sau în mijloacele de transport în comun. Au fost interzise întrunirile la care participă mai mult de 50 de persoane, a fost recomandată distanțarea de 1,5 metri în locurile aglomerate (dar fără poliție și amenzi), iar în rest guvernul suedez a emis recomandări și a informat publicul des și fără panică.

Repet ce am spus în urmă cu o lună și jumătate: „Cine dorește să poarte mască nu este suspectat sau detestat de sceptici. Cu atât mai puțin cei care, în mod firesc, nu și-ar asuma nici cel mai mic risc de a pune în pericol viața bătrânilor sau persoanelor cu sănătatea precară din familie. Însă masca nu transformă pe nimeni într-o ființă superioară, la fel cum refuzul măștii nu îl degradează pe nepurtător la rangul de imbecil sau pericol public. Acei mulți care nu poartă mască și formează majoritatea, confruntați cu un risc potențial mortal, dar minuscul, au luat decizia că o viață normală, pe cât posibil în astfel de condiții, este mai de preț decât una în constantă frică și supunere.” Este o atitudine atât rațională, cât și morală.

Raționalitatea am argumentat-o mai sus. La un moment dat Vali spune că „facem spume împotriva purtatului maștii”. Insulta nu-și are rostul; îl degradează pe expeditor, nu pe destinatar. Primul argument major în favoarea obligativității măștii se sprijină pe un raționament al lui Olavo de Carvalho, care postulează faptul că libertatea este o consecință a unui principiu superior – ordinea – adică „a unei discipline care să permită libertăților să se manifeste între anumiți parametri bine definiți”. La această idee este alăturată obligativitatea măștii din cazul României și rezultă că la noi se manifestă un caz particular al enunțului de ordin general al lui Olavo: ordinea primează, în scopul asigurării acesteia este introdusă masca obligatorie și în consecință libertatea se pliază pe noile coordonate ale ordinii. Acțiunile întreprinse de stat nu contrazic logica libertății în relație cu ordinea, așadar masca obligatorie este o măsură firească și justificabilă. Acum să aplicăm același raționament Suediei. Ordinea primează și acolo, dar autoritățile suedeze nu au impus obligativitatea măștii; această decizie, de purtare sau nu a măștii, a fost delegată cetățenilor (iată subsidiaritatea în acțiune). Libertatea nu mai este un prerogativ al guvernanților, reglat și dozat exclusiv de sus. Principiul lui Carvalho, interpretat ca justificare a obligativității măștii, nu mai funcționează în cazul Suediei. Asta înseamnă fie că principiul este greșit (un principiu nu poate funcționa în sensuri opuse odată ce este pus în practică), fie că a fost viciat prin introducerea unui imperativ arbitrar; aici este vorba de al doilea caz. Să juxtapunem ordinea impusă de sus în jos cu ordinea creată jos. În primul caz libertatea este abolită în numele ordinii, iar în al doilea ordinea întreține un grad de libertate sporit (față de prima alternativă). De fapt principiul lui Carvalho este manipulat în România și lăsat să se manifeste spontan în Suedia. Iar dacă privim mai atent observăm că, la nivelul general al populației noastre, ordinea rezultată în mod spontan (în urma aprecierilor și deciziilor agregate ale cetățenilor) este în concordanță cu decizia colectivă a suedezilor: marea majoritate nu poartă mască. Diferența dintre noi și ei constă în atitudinea guvernanților.

Se mai aduce drept argument binecunoscuta zicală „libertatea unui individ se termină acolo unde exercitarea ei ar afecta libertatea unui alt individ”. Nu văd cum cineva fără mască afectează libertatea cuiva cu mască. Primul nu îl forțează pe al doilea să-și dea masca jos. Cel mult al doilea se poate simți amenințat din punct de vedere sanitar. Ok, atunci ocoliți-l pe cel fără mască atunci când vă intersectați cu el pe stradă. Sau vorbim despre „libertatea” de a nu te simți amenințat de vreun pericol? Nu există așa ceva. Altfel am ajunge la o babilonie de restricții, numai de dragul calmării tuturor temerilor din societate.

Al doilea argument major pornește de la întrebarea: „Este moral și creștinește să condamn atunci unu, doi sau N indivizi la moarte sigură?” – prin nepurtarea măștii. Dar se poate pune și altă întrebare: este moral și creștinește să condamn pe cineva la moarte, în mod indirect, prin măsuri draconice? Să ne amintim de toți suferinzii de alte boli grave care nu au mai fost tratați, datorită deciziei de a orienta întreg sistemul medical către combaterea unei singure boli. Propun să mergem direct la sursă și să luăm în considerare acțiunile lui Iisus. El a făcut ceva unic, inaccesibil oamenilor: i-a însănătoșit pe cei bolnavi și i-a înviat pe cei morți. Atât și nimic mai mult. În esență El le-a redat libertatea (implicit și celor cărora mai întâi le-a redat viața). Acțiunile Lui nu au dus la victime colaterale și nici nu au impus restricții. Pe de altă parte o astfel de intervenție perfectă nu este la îndemâna oamenilor. Noi putem cel mult să încercăm soluții aproximative. Într-un fel sau altul orice soluție umană este failibilă, destinată să provoace fatalități. Atunci care eroare este de preferat: în sensul restricțiilor dure și al retezării libertății, sau în sensul unor măsuri mai puțin intruzive și al prezervării libertății pe cât de mult posibil? Errare humanum est, dar a doua alternativă este mai aproape de idealul întrupat de Iisus. Prima opțiune minte, umilește și promovează arbitrariul, pe când a doua întărește coeziunea socială și stimulează sentimentul demnității umane în fața unei situații adverse.

Se reliefează un contrast între servitudine și emancipare, între starea naturală de frică și starea cultivată de libertate, implicit de asumare de riscuri. Principiul conservator al precauției este mai bine deservit, în această situație, de starea cultivată de libertate: ea reduce incidența consecințelor negative neanticipate și permite o revenire mai rapidă la normalitate.

Post Scriptum

Iată o prezentare foarte informativă referitor la realitatea pandemiei, comparativ cu predicții, modelări și isterii.

Inițial distribuită pe Facebook, opinia lui Vali a fost publicată și de În Linie Dreaptă (ILD). Solicit ILD să publice și răspunsul meu. Ar fi un semn de prețuire al dialogului.

Post Scriptum 2

Studiul de la „Royal Society” menționat de Vali nu mai există la adresa inițială. Nu este clar dacă a fost retras sau i s-a schimbat adresa de web. Așa ceva se întâmplă, de obicei, atunci când un studiu este retras.

7+
Partajare
  • 15
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Emil Borcean

De Emil Borcean

Sunt geolog prin formație universitară și programator software de profesie. Am trăit numeroși ani în Anglia, Canada și Germania. În 2007 am întemeiat patruped:bun biped:rău, unul dintre primele bloguri conservatoare de limbă română. (Titlul parafraza expresia "two legs bad, four legs good" din romanul Ferma Animalelor de George Orwell.)
În anul 2010 am înființat, împreună cu colegii de la blogul Dreapta.net, publicația conservatoare În Linie Dreaptă.
Mă consider un conservator de rând, adică al omului de rând.

Un răspuns la “Câtă mască și restricții? Polemică în jurul unei dileme morale”

eficacitatea antivirala a mastii ramine subiect deschis. Sorry. De disparut din www dispar doar articolele care ridica diferite semne de intrebare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *